ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4337/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 06.11.2015 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei și B. S.A., a solicitat instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- sa dispună anularea în totalitate a Hotărârii nr. 2/05.10.2015 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piata de energie electrica, emisa de Autoritatea Naționala de Reglementare in Domeniul Energiei sub nr. x/05.10.2015;

- sa constate competenta acestei Comisii de a se pronunța asupra caracterului condițional al plații de penalități in formularea Contractului nr. x/29.10.2014 incheiat intre reclamanta si B. S.A. si, in consecința, asupra nelegalitatii acestei clauze in baza prevederilor legislației specifice pietei de energie;

- sa oblige parata sa se pronunțe asupra tuturor aspectelor ce au facut obiectul disputei deduse spre soluționare prin Cererea de soluționare a disputei nr. 390/08.09.2015.

Prin sentința civilă nr. 1832 pronunțată la 31 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei și B. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1832 pronunțată la 31 mai 2016 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, apreciind că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă, în critica sentinței recurate a afirmat că, susținerile instanței de fond conform cărora chestiunea legată de daunele prevăzute în Contract, nu intră în competența Comisiei deoarece nu se refera la elemente reglementate de normele speciale, ci intră sub imperiul dreptului comun, fiind în consecință aplicabile prevederile art. 4 lit. d) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei, sunt nelegale și netemeinice, fiind rezultatul unei aplicări vădit eronate a normelor de drept material incidente.

Cu privire la acest aspect, recurenta arată că prevederile art. 62 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice prevede "dreptul clientului final de energie electrica de o schimba furnizorul in mod gratuit, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ANRE".

În aplicarea acestor cerințe legislative a fost emis Ordinul ANRE nr. 64/2014 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali, care stipulează în art. 48, cu caracter imperativ, ca "în contractele de furnizare a energiei electrice este interzisa includerea unor clauze care ar putea sa împiedice realizarea schimbării furnizorului in termenul de 21 de zile."

Instanța de fond nu a observat că clauza stipulată în Anexa A pct. 4 din Contract nu este supusă dreptului comun, respectiv art. 1270 din C. civ., ci însăși reglementarilor speciale din domeniul energiei, fiind astfel in competenta Comisiei de a se pronunța asupra legalității acesteia.

Recurenta susține că instanța de fond ar fi trebuit să observe că prin această clauză se aduce atingere dreptului cosumatorului final de a schimba furnizorul de energie electrică în mod gratuit și se încalcă flagrant dispozițiile Legii nr. 123/2012 menționate anterior, întrucât stipularea plății unor penalități pentru lunile rămase până la împlinirea termenului de 24 luni echivalează în fapt cu o împiedicare a schimbării furnizorului de energie electrică în mod gratuit.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă apreciază că contractul si clauza inserata în acesta privind condițiile de denunțare anticipată nu pot fi asimilate excepțiilor prevăzute la art. 4 din Regulament.

Mai arată recurenta în critica sentinței recurate că instanța de fond nu a motivat în niciun mod de ce a considerat că această clauză penală s-ar încadra în rândul excepțiilor, în condițiile în care ea face parte integranta din contract, iar Comisia avea competența și obligația să se pronunțe asupra legalității acestuia.

Recurenta-reclamantă, prin cererea de recurs solicită să se constate contrar motivării instanței de fond, că clauza contractuală care prevede atât un alt termen de denunțare a contractului cât și condiționarea încetării acestuia de plata unor penalități nu se supune libertății contractuale consacrate de art. 1270 C. civ., contractul în cauză fiind unul de adeziune, în care, conform art. 1175 din C. civ., clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus întâmpinare la data de 26 septembrie 2016 prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare la data de 11 octombrie 2016 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 01 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatelor-pârâte invocate prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 09.07.2015, societatea A. S.R.L. a încheiat cu societatea C. S.R.L. Contractul de furnizare a energiei electrice nr. 747/09.07.2015 cu data intrării in vigoare 15.08.2015.

Pentru ca schimbarea furnizorului de energie electrica să devină efectivă, reclamanta a transmis la data de 17.07.2015 către societatea B. S.A. (in continuare « B. »), Notificarea privind incetarea Contractului de furnizare a energiei electrice nr. x, încheiat între recurenta-reclamantă și societatea nominalizată mai sus, notificare căreia B. a refuzat să-i dea curs, intemeindu-se pe prevederile contractuale care stipuleaza că "In cazul in care una dintre parti doreste denunțarea anticipata, aceasta se face cu o notificare prealabila de 90 de zile si va plati suma de 350 RON pentru fiecare luna pentru care opereaza denunțarea contractului."

Urmare a solicitării recurentei-reclamante de reanalizare din partea B. a prevederilor contractuale prin prisma dispozițiilor legale imperative în materie, B. a confirmat că își menține punctul de vedere exprimat initial, respectiv denunțarea anticipată cu notificare prealabilă de 90 de zile și plata de despăgubiri în cuantum de 350 RON pentru fiecare luna pentru care opereaza denunțarea.

Fata de aceasta situație, la data de 08.09.2015, reclamanta a înaintat către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Cererea de solutionare a disputei nr. 390/08.09.2015, prin care a solicitat ANRE ca în baza prevederilor Ordinului ANRE nr. 61/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea comisiei pentru solutionarea disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale, sa se pronunțe în disputa intervenită intre reclamanta și B., cu ocazia derulării contractului de furnizare energie electrică în legătura cu legalitatea următoarei clauze contractuale: "Partile se obliga sa mentina contractul pe o perioada de 24 de luni de la data activarii furnizarii, renuntand la dreptul de denuntare anticipate a acestuia. In cazul in care una dintre părți dorește denunțarea anticipată, aceasta se va face cu o notificare prelabilă de 90 de zile și va plăti suma de 350 de RON pentru fiecare lună pentru care operează denunțarea contractului."

Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat ca, în situația constatării nelegalității integrale a clauzei anterior amintite, ANRE să dispună obligarea B. să procedeze la încetarea contractului de furnizare energie electrică, cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv termenul de preaviz de 21 de zile și fără plata penalităților în forma agreată contractual.

Prin Hotărârea nr. 2/05.10.2015, Comisia de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică, din cadrul ANRE, a admis în parte cererea societății A. S.R.L., în sensul constatării faptului că termenul legal privind denunțarea unilaterală în vederea schimbării furnizorului este de 21 de zile, procesul de schimbare al furnizorului realizându-se în mod gratuit.

În raport de această situație de fapt, recurenta-reclamanta a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a apreciat că Hotararea nr. 2/05.10.2015 este nelegala și aduce atingere dreptului reclamantei de a beneficia în mod efectiv și eficient de dispozitiile Legii energiei electrice nr. 123/2012 care prevede la art. 62 alin. (1) lit. h), "dreptul clientului final de energie electrica de a schimba furnizorul in mod gratuit, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ANRE".

Înalta Curte reține că prin cererea de recurs, în critica sentinței recurate, recurenta-reclamantă reiterează această interpretare legislativă și precizezază că în aplicarea cerinței legislative enunțate mai sus a fost emis Ordinul ANRE nr. 64/2014 prin care se stipulează la art. 48 că "în contractele de furnizare a energiei electrice este interzisa includerea unor clauze care ar putea sa împiedice realizarea schimbării furnizorului în termenul de 21 de zile", considerente pentru care clauza stipulată în Anexa A pct. 4 din Contract nu este supusă normelor de drept comun, respectiv art. 1270 C. civ., ci reglementărilor speciale din domeniul energiei, fiind astfel în competenta Comisiei de a se pronunța asupra legalității acesteia.

În mod corect, cu privire la această interpretare, instanța de fond a arătat că potrivit art. 4 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei pentru soluționarea disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale, mu intră sub incidența prevederilor acestui regulament: "a) plângerile împotriva operatorului de transport și de sistem și a operatorilor de distribuție referitoare la obligațiile ce le revin potrivit legii, precum și divergențele dintre operatorul de transport și de sistem și proprietarul rețelei de transport;

b) neînțelegerile precontractuale în sectorul energiei electrice și al gazelor naturale;

c) disputele asupra unor probleme ce nu fac obiectul reglementărilor în vigoare din sectorul energiei electrice și termice produse în cogenerare și din sectorul gazelor naturale;

d) disputele a căror rezolvare nu intră în competența autorității de reglementare, inclusiv aspecte legate de proprietate;

e) disputele privind accesul la rețelele din sectorul energiei electrice și divergențele privind accesul la sistemele din sectorul gazelor naturale;

f) plângerile împotriva titularilor de licențe în domeniul energiei, ale căror obligații sunt cuantificate prin indicatori de calitate, stabiliți prin standarde de performanță a activității acestora."

Având în vedere că reclamanta a sesizat comisia specializată cu un diferend referitor la termenul de notificare pentru încetarea contractului încheiat cu B. S.A. și la suma prevăzută în contractul de furnizare pentru fiecare lună pentru care operează denunțarea contractului înainte de termen, comisia în limitele competențelor cu care aceasta este investită prin regulament s-a pronunțat doar în ceea ce privește termenul de denunțare unilaterală a contractului.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante conform căreia instanța de fond a interpretat greșit clauza inserată la pct. 4 - Renunțarea la Contract, din anexa A - Condiții economice la contractul de furnizare nu este supusă dreptului comun, Înalta Curte o apreciază ca fiind greșită. Instanța de recurs este în acord cu interpretarea instanței de fond și apreciază că această clauză se supune principiul libertății contractuale, consacrat de art. 1270 din C. civ., iar în reglementările specifice nu există o clauză care să interzică sau să limiteze o astfel de clauză contractuală.

În concluzie, în mod corect instanța de fond a reținut că în raza de competență a Comisiei pentru soluționarea disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale, nu intră interpretarea clauzelor contractuale privitoare la daunele prevăzute în contract, deoarece această clauză nu se referă la elemente reglementate de normele speciale.

În ceea ce privește stabilirea unei clauze penale pentru denunțarea contractului înainte de termen, instanța de fond a reținut în mod corect că această clauză se supune regimului de drept comun, în speță fiind aplicabile prevederile art. 4 lit. d) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea comisiei pentru soluționarea disputelor. Totodată Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond apreciază că reglementările speciale garantează beneficiarului dreptul de a schimba gratuit furnizorul, gratuitatea vizând doar scutirea de la plata unor taxe ori tarife de schimbare a furnizorului. Clauza instituită în Anexa A pct. 4 a contractului prin care se instituie obligativitatea la plata unei sume de 350 RON pentru fiecare lună pentru care operează denunțarea anticipată a contractului, nu are caracterul unor taxe sau tarife celor asociate schimbării de furnizor, ci are caracterul unei daune-interese compensatorii, supusă regimului instituit de dreptul comun.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1832 din 31 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2019.