ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4159/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 la data de 03.06.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/07.12.2015, emis de AFIR, prin care se constată nerespectarea de către reclamantă a condițiilor prevăzute în contractul de finanțare.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 3628 din 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a dispus respingerea cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs formulate, reclamantul- recurent a susținut că hotărârea atacată este nulă, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și ale art. 396 alin. (3) din C. proc. civ. De asemenea, prin prisma cazului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a susținut că, deși acțiunea în anulare a vizat în principal procesul-verbal, iar în considerente instanța de fond a admis că depunerea peste termen a contestației atrage decăderea din dreptul de a formula contestație, instanța nu a indicat motivele pentru care a respins cererea în anularea procesului-verbal. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul- reclamant a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, referitor la termenul în care se poate formula cerere în anulare, coroborat cu art. 7 alin. (1) și (2) din aceeași lege, precum și a art. 51 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2011, texte din conținutul cărora reiese că neexercitarea căilor administrative de atac nu înlătură dreptul la acțiune în justiție. În consecință, recurentul- reclamant a solicitat admiterea recursului formulat, casarea sentinței recurate și având în vedere că nu s-a cercetat fondul, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, depusă la dosar la data de 27.03.2017, s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de reclamant și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile recurate.

Procedura în fața instanței de recurs Potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act că procedura de filtrare a recursului este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ, în raport de modificarea Legii nr. 554/2004, în cauză s-a acordat termen la data de 24.09.2019.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului invocată din oficiu de către instanță, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant nu a exercitat în termen calea de atac, pentru considerentele în continuare arătate. Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Înalta Curte constată că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dovada de comunicare a sentinței purtând data de 12.01.2017, în timp ce recursul a fost depus prin poștă, la data de 31.01.2017, conform ștampilei aplicate pe plicul corespondenței . Totodată, instanța reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică care să fie ridicate din oficiu de către instanță. De asemenea, în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Soluția instanței de recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.