ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3896/2020

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 8 martie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a respins cererea de intervenție accesorie, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 8 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche A. și B. S.R.L. au declarat recurs.

În motivarea recursurilor, care conțin critici identice, se arată că în analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de intervenție, instanța a reținut în mod neîntemeiat că nu ar fi îndeplinită condiția interesului juridic, apreciind că folosul moral sau material al intervenientului ar fi o condiție suplimentară justificării unui interes juridic în cauză.

Aceasta interpretare adaugă la lege și este contradictorie din perspectiva textului de lege invocat, întrucât în realitate interesul terțului intervenient în cazul intervenției accesorii poate fi exclusiv un folos material sau moral propriu, nefiind două condiții distincte de admisibilitate, respectiv pe de o parte interesul, iar pe de altă parte folosul.

În opinia recurenților instanța s-a rezumat exclusiv la anumite paragrafe din cererea de intervenție, omițând să se pronunțe și asupra aspectelor învederate de terț în raport cu titularul dreptului de proprietate asupra terenului învecinat, ce atrăgeau un evident interes al terțului în prezenta cauză, fiind în opinia acestuia singurul în măsură să aprecieze dacă cel puțin, în parte, motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant se susțin sau nu. Evident că la acest moment terțul intervenient nu poate opune un drept propriu, dar are un interes evident în a interveni în proces în lumina unui potențial drept al său, ce urmează a fi valorificat în viitor.

De-a lungul anilor, recurentul-reclamant din prezenta cauză a încercat în repetate rânduri să-și însușească tot terenul din imobil, aceste intervenții ale sale fiind stopate prin intermediul unei hotărâri judecătorești nefavorabile acestuia, respectiv sentința civilă nr. 221/12.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Interesul terțului intervenient este mult mai extins decât reținerile instanței atunci când a analizat această condiție de admisibilitate.

De asemenea, se mai susține că este contradictorie motivarea instanței, care subliniază în susținerea soluției că doar un proprietar vecin afectat de autorizație sau construcție ar avea interes în a interveni în cauză, dând o interpretare discriminatorie și în afara prevederilor art. 61 și urm. C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, instanța apreciază că în această materie, cererile de intervenție accesorie ar fi admisibile doar dacă sunt formulate în susținerea reclamanților, ceea ce este o interpretare în afara legii, nespecificată de Legea contenciosului administrativ și fără nicio trimitere la vreo prevedere a C. proc. civ.

Intimații C. și D. S.R.L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor formulate prin întâmpinare, în raport cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Având în vedere faptul că motivele de recurs sunt identice, Înalta Curte le va analiza și va răspunde criticilor formulate prin considerente comune.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare.

(2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Cererea de intervenție principală este cererea prin care terțul care intervine din proprie inițiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părți, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului, cât și a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terțul intervenient ar putea să formuleze aceeași pretenție pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părțile din celălalt proces ar fi pârâte.

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenției accesorii, terțul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terțul trebuie să urmărească obținerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține, deoarece activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deși, C. proc. civ. nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de intervenție accesorie ca inadmisibilă reținând că interesul invocat este reprezentat de intenția de a păstra o relație de bună vecinătate cu intimatul-pârât, bună vecinătate ce ar putea duce la edificarea unui gard comun nou amplasamentului real al proprietăților, gardul actual fiind inestetic și învechit, așa cum se susține în cererea de intervenție.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o soluție legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții A. și B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 8 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iulie 2020.