ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 481/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea dedusă judecății. Prin cererea înregistrată la data de 25.01.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, petentul A. a formulat cerere de intervenție accesorie prin care a înțeles să susțină poziția procesuală a reclamantei B. în contradictoriu cu, Curtea Constituțională a României, în calitate de pârâtă.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din data de 28.03.2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenție accesorie formulată de A..

Calea de atac exercitată. Împotriva încheierii din data de 28.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta B. și petentul A.. Prin cererea de recurs formulată, recurenții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Sub acest aspect se arată că petentul A. nu a fost citat când s-a pus în discuție cererea de intervenție, astfel încălcându-se dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, argumentat de faptul că instanța a încălcat dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ. în corelare cu prevederile art. 153 C. proc. civ. Un alt motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Ultimul motiv de recurs îl reprezintă faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, așa cum este statuat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., căci nu se întrevede cu exactitate temeiul de drept pentru care cererea de intervenție accesorie a fost respinsă, având în vedere că aceasta a fost în sprijinul reclamantei B., existând un interes propriu prin însăși tardivitatea judecării dosarelor aflate la Curtea Constituțională și prin refuzul comunicării unui răspuns la plângerea prealabilă atașată cererii de intervenție.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, în prezenta cauză, petentul A. a formulat cerere de intervenție accesorie prin care a înțeles să susțină poziția procesuală a reclamantei B., în contradictoriu cu Curtea Constituțională a României, prin care se arată că pentru Curtea Constituțională a României a devenit o practică în a întârzia pronunțarea asupra excepțiilor invocate de către cetățeni în fața instanțelor de judecată conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel termenele legale impuse prevăzut de art. 47 alin. (6) al Regulamentului de organizare și funcționare a Curții nefiind respectate. Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenție accesorie formulată de A.. Prin motivele de recurs formulate, recurenții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 - 6 C. proc. civ., susținând în esență încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la procedura de judecată a cererilor de intervenție. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Prin primul motiv de recurs se critică hotărârea atacată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Depășirea atribuțiilor "puterii judecătorești" reprezintă o situație de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat și se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată "în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică", ea "săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească". Jurisprudența a evidențiat câteva dintre situațiile ce pot constitui o depășire a atribuțiilor instanțelor judecătorești, cum sunt: realizarea unui act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative; aplicarea unor texte abrogate; refuzul de a recunoaște valoare juridică unor dispoziții normative în vigoare; aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare. Or, în cazul de față, Înalta Curte constată că interpretarea sau aplicarea greșită a unor dispoziții procedurale nu constituie însă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești. Faptul că instanța de judecată nu a dispus citarea petentului A. pentru termenul de judecată din data de 28.03.2019 nu înseamnă că s-ar fi depășit atribuțiile instanței de judecată deoarece, în raport de dispozițiile art. 65 alin. (1) C. proc. civ. intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, argumentat de faptul că instanța a încălcat dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ. în corelare cu prevederile art. 153 C. proc. civ. Acest motiv de casare include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc. Acesta este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincție în această privință. Casarea unei hotărâri judecătorești pentru acest motiv de recurs se poate obține însă în mod diferit, în funcție de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate. Din analiza dispozițiilor art. 64 alin. (2) și art. 153 C. proc. civ., referitoare la citarea părților, potrivit cărora instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel, rezultă că aceste dispoziții se referă la părțile implicate în raportul juridic dedus judecății, însă în cazul unei cereri de intervenție instanța va dispune citarea intervenientul numai după admiterea în principiu a cererii de intervenție, după care devine parte în proces. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat. Prin ultimul motiv de recurs recurenții au arătat că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, așa cum este statuat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că analiza considerentelor hotărârii evidențiază faptul că motivarea realizată de prima instanță este în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde: "(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Față de aspectele expuse, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție și a reținut că, intervenția accesorie este cererea incidentală prin intermediul căreia o terță persoană participă în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părți, precum și faptul că, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, ci trebuie să își justifice interesul său propriu, legitim și actual în participarea la judecata procesului. În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, respectiv faptul că petentul nu a justificat un interes propriu distinct de cel al părții în favoarea căreia intervine, ci a susținut doar interesul reclamantei. Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților implicate în proces. Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele petentului, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege și nu de cele invocate de petent. O soluție sau alta a instanței de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parțială a argumentelor unei părți în conflictul judiciar dedus judecății și înlăturarea explicită sau implicită a argumentației celeilalte părți, astfel că respingerea cererii de intervenție s-a întemeiat pe argumentele prezentate instanța de fond, iar susținerile petentului au fost apreciate, în consecință, nefondate. Prin urmare este nefondată această critică de nelegalitate.

Temeiul de drept al soluției Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.