ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3498/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2015, la data de 15.04.2015, reclamantul A. a formulat plângere împotriva Raportului de evaluare nr. x/03.04.2015 emis de către Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate (ANI). Prin sentința civilă nr. 957/19.06.2015, Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând că în speță se atacă un act administrativ emis de o autoritate centrală și astfel sunt incidente disp. art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 270 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. x/03.04.2015 întocmit de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 270 din 14 octombrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond să se admită plângerea, cu consecința anulării raportului de evaluare. Recurentul-reclamant, în susținerea cererii de recurs a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. Recurentul-reclamant a susținut prin cererea de recurs, că soluția instanței de fond este criticabilă, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât: Conform art. 70 din Legea nr. 161/2003 "Prin conflict de interese se înțelege situația în care ersoana ce exercită o demnitate publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative;" Conform art. 75 din Legea nr. 393/2004 "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de ansaiament, indiferent de natura acestuia" Conform art. 71 din Legea nr. 161/2003 "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public." În acest context reglementativ și raportat la faptul că după validarea sa în funcția de viceprimar în mod concret acesta nu mai avea calitatea de administrator al societății. Acesta mai susține că nu a avut niciun fel de interes patrimonial sau de altă natură în a deține o dublă calitate, de autoritate publică și administrator, care să influențeze în vreun fel sau altul îndeplinirea cu obiectivitate a mandatului său. Mai arată recurentul-reclamant că că sub aspectul existenței conflictului de interese reținut în persoana sa, nu prezintă relevanță faptul că și-a încălcat obligația comercială prevăzută de art. 21 și 22 din Legea nr. 26/1990, respectiv neînregistrarea mențiunii de încetare a contractului de mandat în Registrul comerțului, așa cum greșit își fundamentează respingerea cererii de către prima instanță.

Apărările intimatei-pârâte Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare la cererea de recurs a reclamantului, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru În cauză a fost întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului la data de 27.07.2017, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.. Prin încheierea din 22 mai 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți astfel cum va fi modificat. Prin rezoluția din 31 octombrie 2018 Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului la data de 11 iunie 2019. În motivarea acestei rezoluții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte, constată că recurentul-reclamant A. și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apreciind că instanța de fond a interpretat greșit normele legale în temeiul cărora s-a reținut în cuprinsul raportului de evaluare nr. x/03.04.2015 emis de către Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate (ANI), starea sa de incompatibilitate pentru deținerea simultană a funcției de viceprimar a comunei Darova, jud. Timiș și cea de administrator al S.C. Bicaz S.R.L.. Înalta Curte analizând criticile recurentului-reclamant, în raport de înscrisurile administrate de părți în fața instanței de fond, constată că prin raportul de evaluare contestat, s-a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, în contextul în care, în perioada 20.06.2008 - 2012 a deținut funcția de viceprimar al comunei Darova, iar începând cu 28.06.2012 funcția de consilier local al comunei Darova, în același timp cu funcția de administrator la S.C. Bicaz S.R.L. pe care o exercita încă din data de 06.02.1996, aspect ce este de natură a încălca disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Înalta Curte apreciază că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu răstoarnă elementele probatorii în temeiul cărora s-a reținut starea de fapt atât în raportul de evaluare contestat, cât și de către instanța de fond. Acesta reiterează o serie de elemente în susținerea cererii de recurs, precum lipsa calității de administrator al societății încă din data de 28.06.2004, lipsa interesului patrimonial sau de altă natură pentru deținerea unei duble calități de autoritate publică și administrator, ori lipsa oricărui raport juridic dintre S.C. Bicaz S.R.L. și Primăria Comunei Darova în toată această perioadă, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind irelevante, având în vedere calitatea recurentului de asociat unic al societății al cărui administrator era. Înalta Curte este în acord cu opinia instanței de fond conform căreia, chiar dacă reclamantul a făcut dovada încetării contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii prin decizia de încetare a acestui contract, acesta totuși nu a făcut însă și dovada că a încetat și contractul de mandat în baza căruia exercita funcția de administrator al S.C. Bicaz S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990. Menținând logica juridică exprimată de instanța de fond, în condițiile în care, recurentul-reclamant era asociatul unic al S.C. Bicaz S.R.L., acesta avea obligația și posibilitatea de a actualiza informațiile privitoare la administratorul societății în conformitate cu prevederile art. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990 coroborate cu disp. art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 pentru ca acestea să devină opozabile terților. Recurentul-reclamant în conformitate cu prevederile legale enunțate anterior avea obligația să emită o hotărâre a asociatului unic prin care să revoce sau să constate încetată calitatea sa de administrator în societate, hotărâre care trebuia să fie supusă publicității în Registrul Comerțului, or acesta nu a respectat aceste obligații legale. În ceea ce privește reținerea corectă a situație de fapt, instanța de recurs apreciază că prezintă relevanță în cauză și faptul că în perioada în care reclamantul deținea funcția de viceprimar exercita și acte de administrare pentru S.C. Bicaz S.R.L., aspect evidențiat în certificatul de informații eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă că acesta, în anii 2009, 2010, 2012 a depus situațiile financiare pentu societate . Înalta Curte având în vedere cele de mai sus, apreciază că instanța de fond a efectuat o analiză justă a cauzei, confirmând legalitatea raportului de evaluare contestat din care rezultă că în ceea ce-l privește pe reclamantul A., acesta se face vionovat de încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, prin care se reține că funcția de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator la societățile comerciale. Înalta Curte, în analiza sa cu privire la cauza dedusă judecății, concluzionează că a avut în vedere că, regimul incompatibilităților și al conflictului de interese reglementat de Legea nr. 161/2003 reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții publice sau demnități publice, legiuitorul prin art. 87 alin. (1) lit. b) din actul normativ indicat, prezumând o stare de pericol derivată din situația incompatibilitate sau de conflict de interese în care se pot afla persoanele cărora li se aplică aceste reglementări. Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant A., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.