ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3331/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia,

Prin sentința nr. 4949 din 15 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamant.

A anulat în parte Ordinul Ministerului Justiției nr. 1486/C/2017.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită un nou ordin de stabilire a indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a unei valori sectoriale de referință de 405 RON, pentru perioada 9.04.2015-31.05.2015.

A obligat pârâții la plata unei despăgubiri constând în diferența dintre venitul calculat potrivit valorii sectoriale de referință de 405 RON și venitul efectiv încasat actualizat cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul A. și pârâtul Ministerul Justiției au declarat recurs.

3.1. Recurentul-reclamant A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, în consecință, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recurentul a critica soluția instanței privind neacordarea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 pentru perioada anterioară datei de 09.04.2015, respectiv pentru perioada 08.03.2014 (data limită a termenului de prescripție calculat de la data de 08.03.2017, la care a formulat cererea de emitere a unui ordin de încadrare similar) și până la 31.05.2015, inclusiv.

Referitor la perioada anterioară datei de 09.04.2015, a susținut recurentul, evocând Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016 și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, că salariul de bază/indemnizația de încadrare trebuie stabilită, pentru perioada 08.03.2014 și până la 31.05.2015, inclusiv, la nivelul maxim din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

Relevante sub aspectul cuantumului valorii de referință sectorială de 405 RON sunt adresa nr. x/21.12.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia civilă nr. 2509 din 4 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2008.

Cu relevanță asupra datei de 08.03.2014 a arătat că sunt principiile din Legea cadrul nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, anume principiul caracterului unitar și principiul echității și coerenței, prevăzute la art. 3 lit. a) și c) din amintitul act normativ.

De asemenea, la stabilirea acestei date a avut în vedere, pe de o parte, faptul că s-a adresat pârâtului Ministerul Justiției cu o cerere de emitere a unui ordin de salarizare în sensul prezentei acțiuni încă din data de 08.03.2017, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 2517, art. 2537 pct. 4 și art. 1522 alin. (1) din C. civ., care au relevanță asupra duratei și modului de calcul al termenului de prescripție în prezenta speță.

Relevant cu privire la data de la care trebuie acordată valoarea de referință în cuantumul maxim (care se prezuma a fi, la acel moment, în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" aplicabil magistraților), ținând seama, însă, doar de dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015, este Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/21.12.2016.

În legătură cu apărarea pârâtului Ministerul Justiției, invocată și în decizia de soluționare a contestației prealabile, referitoare la asa-zisa condiție a aflării în plată a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive în favoarea unor subiecți de drept aflați în aceeași situație cu reclamantul, a arătat recruentul că nu constituie decât o încercare a pârâtului de a invoca în favoare-i propria culpă.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a apreciat, în esență, că prin OMJ nr. 1486/C/2017 au fost stabilite corect drepturile salariale ale reclamantului în considerarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a Deciziei ÎCCJ nr. 23/26.09.2016 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016.

De asemenea, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata diferențelor salariale, în condițiile în care instanța angajatoare este cea care are această atribuție.

A invocat Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 pronunțată în recursul în interesul legii în Dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și faptul că raportul obligațional care are ca obiect plata diferențelor bănești pentru perioada de referință se desfășoară între reclamant și Curtea de Apel Alba Iulia.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului A. este nefondat, iar recursul Ministerului Justiției este fondat, în limitele și pentru considerentele care urmează.

4.1. Referitor la recursul reclamantului A., Înalta Curte constată că acesta critică soluția de fond sub aspectul neacordării drepturilor salariale și pentru perioada anterioară datei de 09.04.2015, respectiv din data de 08.03.2014, când a formulat cerere de emiterea a unui ordin de salarizare.

În susținerea recursului, recurentul invocă argumentele avute în vedere și de prima instanță în admiterea parțială a acțiunii sale, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de stabilire a indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând, însă, cu data de 09.04.2015.

Apreciază instanța de control judiciar că în mod corect prima instanță a avut în vedere data de 09.04.2015 pentru obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare în sensul solicitat prin acțiune.

Astfel, salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 și a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Prin această lege a fost aprobată O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (5

1

), cu următorul cuprins:,,(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții si autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție grad treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Or, constată Înalta Curte că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014.

De altfel, acest punct de vedere rezultă și din cele reținute prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

De asemenea, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

Făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a observat că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014.

În fine, instanța de control judiciar nu poate avea în vedere alegațiile recurentului-reclamant nici prin prisma invocării unei hotărâri judecătorești definitive prin care au fost recunoscute drepturile salariale anterior datei de 09.04.2015, în condițiile în care practica judiciară este unitară în privința aplicării și interpretării dispozițiilor legale invocate chiar de către recurent, art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 și dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016, valoarea de referință sectorială solicitată fiind acordată începând cu 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015

4.2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției, Înalta Curte constată următoarele aspecte.

La data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/2018.

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

De asemenea, în aplicarea Ordinului nr. 2066/C/2018, la data de 04.01.2019, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 35/C/2019.

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, drepturile salariale ale acelorași judecători se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, în perioada 01.01.2018-30.06.2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile acelorași judecători se recalculează având în vedere cele menționate la alin. (2).

Înalta Curte reține că, prin ordinele menționate, s-a dispus recalcularea indemnizației recurentului-reclamant prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor recurentului-reclamant și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care i s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, capătul de cerere privind emiterea ordinului de salarizare a rămas fără obiect.

Însă, instanța de control judiciar găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanți, a obligat pârâții MJ și Curtea de Apel Alba Iulia să achite diferențele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului Ministerul Justiției de ordonator principal de credite.

Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

4.3. Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat, și va admite recursul pârâtului Ministerul Justiției, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea ordinului de reîncadrare salarială ca rămas fără obiect și va respinge capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmând a menține în rest dispozițiile primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 4949 din 15 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de recalculare a drepturilor salariale, ca rămas fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata despăgubirilor salariale, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține în rest dispozițiile instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.