ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2020

Ședința publică din data de 10 iunie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâtele A.J.F.P. Olt și D.G.R.F.P. Craiova - anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. OTG DEC 31925/19.10.2016, emisă de A.J.F.P Olt precum și a Deciziei 45401/27.12.2016, emisă de D.G.R.F.P. Craiova în soluționarea contestației administrative.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 103 din 20 februarie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, și a anulat Decizia nr. OTG DEC 31925/2016, emisă de A.J.F.P Olt și Decizia nr. CRR REG 45401/2016, emisă de D.G.R.F.P. Craiova.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că deciziile contestate sunt netemeinice și nelegale.

Astfel, textul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, ce a stat la baza adoptării deciziei de antrenare a răspunderii reclamantei în solidar cu B. S.R.L., prevede că "pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane….d) administratorii sau alte persoane care, cu rea credință, au determinat nedeclararea/neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Din procesul-verbal încheiat la 12.04.2016, se reține că executorii fiscali au identificat bunuri a căror valoare este mai mică decât valoarea obligațiilor fiscale neachitate, motiv pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate, apreciindu-se că debitul se încadrează în prevederile art. 265 din Legea nr. 207/2015.

Organul fiscal a considerat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a declara și achita la scadență obligațiile fiscale, nu și-a îndeplinit cu bună credință îndatoririle specifice mandatului de administrator prevăzute de art. 72, art. 73 și art. 144

3

din Legea nr. 31/1990 a societăților.

Textul art. 25 alin. (2) lit. d) prevede antrenarea răspunderii administratorilor dacă aceștia au determinat cu rea credință neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

În cauză, starea de insolvabilitate este dovedită și de altfel necontestată.

Cel de-al doilea element necesar și determinant pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, reaua credință, reprezintă o stare de fapt ce trebuie dovedită, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumția de vinovăție în cazul procedurilor arătate mai sus.

Or, nu s-a probat că reclamanta a acționat cu intenția de a prejudicia interesele societății al cărei administrator a fost.

Astfel, din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, respectiv: Ordonanța de clasare după începerea urmăririi penale din 10.09.2015 din dosarul nr. x/2015, Referatul cu propunere de clasare a cauzei din 20.08.2015 al Inspectoratului de Poliție Județean Olt - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, încheierea nr. 319 din 02.12.2015, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2014, se reține că s-a propus, dispus și menținut clasarea cauzei după începerea urmăririi penale privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, întrucât de administrarea B. S.R.L. s-a ocupat în mod efectiv tatăl numitei A., respectiv numitul C. (care a decedat între timp) conform împuternicirii nr. 110/30.01.2010.la data de 28.01.2015. Cu privire la reclamanta A. s-a constatat că nu a existat nicio dovadă că a efectuat acte de comerț.

Se mai reține că în conformitate cu procesul-verbal nr. x/20.01.2015 încheiat de organele de inspecție fiscală pentru operațiunile comerciale desfășurate de B. S.R.L. Slatina în perioada supusă controlului, respectiv 02.05.2009 - 30.11.2014, au fost stabilite diferențe la impozit pe profit și TVA precum și penalități și dobânzi de întârziere în sumă de 4.456.608 RON.

Este adevărat că numitul C. a decedat la data de 21.04.2013, dar pârâtele nu au prezentat niciun fel de probe în sensul că, ulterior decesului numitului C., reclamanta nu ar fi declarat obligațiile fiscale datorate de B. S.R.L. bugetului general consolidat.

De asemenea, în cuprinsul deciziei de antrenare a răspunderii reclamantei se fac doar referiri cu caracter general la faptul că reclamanta avea obligația îndeplinirii mandatului, respectiv de a "declara și achita la scadență obligațiile fiscale", însă nu se analizează, în concret, nici un eveniment și nicio împrejurare care să fi condus la concluzia că a existat "rea credință" în ceea ce privește neplata obligațiilor fiscale ajunse la scadență, conduita acesteia manifestându-se doar prin neimplicare în exercitarea atribuțiilor de administrator al societății, neputându-se reține că ar fi îndeplinită condiția relei credințe prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015.

Împotriva sentinței nr. 103 din 20 februarie 2018 au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, susținând că soluția dată de prima instanța a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Au arătat că, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. OTG-DEC-31925/19.10.2016, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei A., în calitate de administrator al B. S.R.L., în limita sumei de 4.437.032 RON, reprezentând obligații la bugetul general consolidat, obligații care provin in proporție de 99,9% din Decizia de impunere nr. x/30.01.2015, in care perioada verificata a fost 10.04.2009 - 31.12.2012 la impozitul pe profit si 10.04.2009 - 30.11.2014 la TVA, diferența provenind din declarațiile depuse de debitoare pe propria răspundere la organul fiscal in perioada 25.06.2012-25.07.2013 și din deciziile de calcul al accesoriilor emise de organul fiscal pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Pentru recuperarea obligațiilor datorate de către societate au fost întreprinse măsuri de executare silită începând din anul 2012, fiind emise somații de plată însoțite de titluri executorii și fiind indisponibilizate conturile bancare deschise de societate prin adrese de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești.

Notificarea intenției de intrare in procedura de insolvență a fost făcută de către intimata reclamantă A., administrator B. S.R.L., cu adresa nr. x/24.11.2014, înregistrata la AJFP Olt sub nr. x/24.11.2014.

Prin încheierea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nr. 99/03.12.2014, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței conform Legii nr. 85/2014, obligațiile restante la data deschiderii procedurii fiind de 4129 RON.

Cu adresa x/21.01.2015, au fost înaintate către societatea B. S.R.L. si D. insolvență SPRL Craiova raportul de inspecție fiscală nr. x/21.01.2015, decizia de impunere x/21.01.2015 si procesul-verbal nr. x/20.01.2015, întocmite de organele de inspecție fiscala din cadrul DGRFP Craiova - AJFP Olt, adresa fiind confirmată la 28.01.2015 de către societate și la 30.01.2015 de către lichidatorul judiciar.

Prin procesul-verbal nr. x/12.04.2016, a fost declarată starea de insolvabilitate, cu venituri urmăribile cu valoare mai mica decât obligațiile de plată, a debitorului B. S.R.L. - Slatina, pentru suma totala de 4.437.032 RON (din care 2.896.679 RON debit reprezentând diferențe impozit pe profit și TVA și 1.540.353 RON dobânzi si penalități de întârziere aferente), in conformitate cu prevederile art. 265 din Legea nr. 207/20.07.2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare.

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra stării de fapt, recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a constatat că societatea s-a aflat in insolvență începând cu data de 03.12.2014, iar ulterior a intrat în procedura simplificată a falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2014, astfel cum reiese din sentința nr. 120/23.02.2015 a Tribunalului Olt (fiind radiată în data de 06.06.2016).

Având in vedere ca S.C. B. S.R.L. s-a aflat in faliment anterior termenului scadent pentru debitele suplimentare stabilite in decizia de impunere nr. x/21.01.2015, pentru aceste debite nu au fost întreprinse măsuri de executare silită.

Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a fost comunicat societății cu adresa nr. x/21.04.2016 (sosită retur), precum și în condițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 207/20153 privind Codul de procedură fiscală (fiind întocmit anunțul colectiv nr. 17509/04.05.2016) și lichidatorului judiciar E., cu adresa nr. x/04.05.2016, confirmată la 06.05.2016.

In conformitate cu dispozițiile art. 9, alin. (1), din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, in vederea exprimării punctului de vedere cu privire la faptele si împrejurările relevante in luarea unei decizii de angajare a răspunderii solidare a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 25-26, numiții F., G. si A. in calitate de foști/actuali administratori, au fost invitați la audiere.

Prin Notificarea nr. x/12.05.2016, i s-a solicitat intimatei A. să se prezinte la sediul AJFP Olt, in vederea exprimării punctului de vedere cu privire la faptele si împrejurările relevante in luarea deciziei de angajare a răspunderii solidare, iar aceasta s-a prezentat in data de 02.06.2016, însoțită de avocat H. si expert contabil I. (care a menționat că are calitatea de administrator special al B. S.R.L. si a răspuns la întrebări, conform declarației nr. x/02.06.2016).

A fost întocmit Procesul-verbal nr. x/02.06.2016 in care a fost consemnată declarația dată de intimata reclamantă în sensul că: a preluat această firmă la solicitarea tatălui său (C., decedat la 21.04.2013), firma fiind administrată de fapt de acesta, ea fiind studentă; ulterior a aflat că societatea avea datorii mari către bugetul de stat, când AJFP Olt a făcut plângere penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală; nu ar fi acționat cu rea-credință pentru aducerea firmei in acest stadiu si nu se face vinovată de acest prejudiciu.

Or, în opinia recurentelor, intimata reclamantă, în calitate de administrator al societății, a participat la operațiunile juridico-economice si contabil-financiare prin care societatea a înregistrat debite către bugetul statului, nu a plătit obligațiile fiscale ale societății, nu a întreprins nicio măsură în vederea stingerii acestora, respectiv nu a făcut dovada ca a încercat redresarea economică a societății sau obținerea de facilitați fiscale.

Rezultă că a existat rea credința, atâta vreme cât intimata avea cunoștință de obligațiile neachitate, fiind emise o serie de acte de executare despre care a luat cunoștință, acestea fiindu-i comunicate, iar împrejurarea că plângerea penală privind infracțiunea de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9, alin. (1), lit. b) si c din Legea nr. 241/2005 împotriva societății B. S.R.L. a fost respinsă nu are nici o relevanță in speță.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, intimata reclamantă a arătat, în ceea ce privește excepția nulității recursului, că în cuprinsul acestuia nu se regăsește niciunul dintre motivele de casare prevăzute în art. 488 noul C. proc. civ.

Pe fond, a reiterat principalele susțineri din acțiunea introductivă, referitoare la faptul că nu a acționat cu rea credință pentru determinarea insolvabilității societății, care a fost administrată în realitate doar de tatăl său, C., precum și cu privire la caracterul exorbitant al creanțelor stabilite prin decizia de impunere, pe care ar fi contestat-o.

A făcut referire, totodată, la înscrisurile din care rezultă soluția definitivă de clasare a cauzei penale ce a vizat societatea și administratorii acesteia pentru infracțiunea de evaziune fiscală, precum și la Decizia nr. 1237/18.11.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit în mod obligatoriu, că (...) în virtutea principiului "penalul tine in loc civilul", hotărârea definitivă a instanței penale prin care s-a soluționat latura civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației referitoare la întinderea pagubei"

A mai invocat drept "probatoriu și practică judiciară" sentința nr. 185/22.03.2018, pronunțată in dosar nr. x/2017 (prin care s-a anulat decizia de atragere a răspunderii solidare a fostului administrator G. pentru aceeași societate B. SRL).

Recurenta pârâtă AJFP Olt a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs.

În faza procesuală a recursului au fost depuse de către apărătorul intimatei reclamante înscrisuri reprezentând decizie și sentință privind pe numitul G..

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtelor este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.10.2016, emisă de A.J.F.P Olt, și de Decizia nr. 45401/27.12.2016, emisă de D.G.R.F.P. Craiova în soluționarea contestației administrative.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinice și nelegale actele administrative contestate.

Analizând criticile aduse de recurentele pârâte sentinței pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte constată, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), că acesta a fost raportat la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, decizia de atragere a răspunderii patrimoniale a fost emisă în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, iar potrivit art. 25 - "Răspunderea solidară" din actul normativ menționat:

"(...) (2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...);

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; (…).

(...) (5) Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol privește obligațiile fiscale principale și accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare."

Totodată, art. 26 - "Dispoziții speciale privind stabilirea răspunderii" din Cod dispune:

"(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabilește prin decizie emisă de organul fiscal competent pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte. Decizia este act administrativ fiscal potrivit prezentului cod.

(2) Înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei potrivit art. 9. Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii.

(3) Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispozițiile art. 9 alin. (3) rămân aplicabile.

(4) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și următoarele:

a) datele de identificare a persoanei răspunzătoare;

b) datele de identificare a debitorului principal;

c) cuantumul și natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal;

e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în drept și în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

(5) Răspunderea se stabilește atât pentru obligația fiscală principală, cât și pentru accesoriile acesteia.

(6) În scopul aplicării măsurilor de executare silită decizia prevăzută la alin. (1) devine titlu executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1). (…)."

În raport cu dispozițiile legale mai sus menționate, Înalta Curte constată cu prioritate că, în cauză, nu a fost reținută de instanța de fond neîndeplinirea vreunei condiții procedurale sau de formă a actelor administrativ fiscale contestate, iar din înscrisurile depuse la dosar reiese că a fost îndeplinită inclusiv obligația de audiere a persoanei vizate.

De asemenea, reține că exigențele legii impun ca starea de insolvabilitate a societății să fie constatată, în condițiile Codului de procedură fiscală, anterior stabilirii răspunderii administratorului, ceea ce s-a realizat în cauză prin întocmirea Procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei nr. x/12.04.2016.

Prin contestația administrativă formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii sale, ca și prin acțiunea introductivă, intimata reclamantă a criticat actul administrativ fiscal doar sub următoarele aspecte:

- nu a săvârșit acte de comerț, prin care să fi determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale societății debitoare, societatea fiind administrată tot timpul, în fapt, de un împuternicit, C. (tatăl său, decedat la 21.04.2013);

- nu a fost dovedită îndeplinirea condiției relei sale credințe (intimata prevalându-se de prezumția de bună credință).

A mai susținut că a fost clasată definitiv cauza penală în care s-au făcut cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, iar instanța de contencios administrativ este ținută de această soluție.

Cu privire la prima împrejurare evocată de intimata reclamantă, Înalta Curte constată că, din datele comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, rezultă calitatea de administrator cu puteri depline a intimatei în perioada de referință, iar la dosarul de fond se regăsește o împuternicire sub semnătură privată fără număr de înregistrare și fără dată certă, prin care intimata reclamantă, în calitate de asociat unic al societății, îl împuternicește pe tatăl C. să o reprezinte în vederea susținerii și apărării drepturilor și intereselor sale ce ar deriva din calitatea sa de unic asociat al societății B. S.R.L..

Un alt element de natură să contrazică susținerea intimatei reclamante este și împrejurarea că pretinsa împuternicire poartă mențiunea datei întocmirii ca fiind 15.09.2011, în timp ce în Ordonanța din 09.10.2015 emisă în dosarul x/2015 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt s-a avut în vedere o altă împuternicire, cu nr. 110/30.01.2010 (dată la care intimata reclamantă nu avea vreo legătură cu societatea debitoare).

De altfel, niciuna dintre pretinsele împuterniciri nu a fost depusă pentru înregistrare de mențiuni la ONRC, potrivit legii.

Prin urmare, nicio dovadă nu a fost adusă de intimata reclamantă în sensul că ar fi mandatat o altă persoană să exercite funcția de administrator al societății în perioada de referință, iar pe de altă parte, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în Legea nr. 31/1990.

Or, potrivit Legii nr. 31/1990 (art. 73 alin. (1) lit. e), răspunderea pentru îndeplinirea obligațiilor legale ale societății revine administratorului, iar din punct de vedere juridic, intimata reclamantă și-a păstrat calitatea de administrator și nu s-a derobat de această răspundere prin întocmirea unei eventuale împuterniciri acordate altei persoane.

Contrar argumentației instanței de fond, și dacă s-ar fi confirmat existența unei astfel de derobări, nu pot fi ignorate împrejurările că pretinsul mandatar era chiar tatăl intimatei reclamante și că - de la momentul decesului acestuia la 21.04.2013 - nu mai există, oricum, nicio justificare pentru comportamentul intimatei, care nici ulterior nu a înțeles să facă vreun demers real pentru diminuarea (cel puțin prin plăți parțiale) sau eșalonarea datoriilor fiscale, ea neîncercând în niciun mod redresarea financiară a societății și ea notificând abia după 1 an și 7 luni intenția de solicitare a intrării în insolvență a societății.

Totodată, argumentul instanței de fond în sensul că organele fiscale "nu au prezentat niciun fel de probe în sensul că, ulterior decesului numitului C., reclamanta nu ar fi declarat obligațiile fiscale datorate de B. S.R.L. bugetului general consolidat" este lipsit de temei, câtă vreme nu se poate impune autorității probarea unui fapt negativ.

În această ordine de idei, Înalta Curte reține, din actele dosarului administrativ depus în copie certificată, că intimatei reclamante i s-a comunicat personal Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei nr. x/12.04.2016, aceasta luând cunoștință de cuantumul obligațiilor fiscale exigibile și neachitate, după ce anterior, în perioada 2012-2013, societății i se comunicaseră decizia de impunere și somații de plată.

Prezentă la data de 02.06.2016 la organul fiscal, după primirea notificării privind demararea procedurii de angajare a răspunderii sale solidare, în vederea exprimării punctului său de vedere, intimata reclamantă a declarat doar că nu este de acord cu sumele stabilite prin raportul de inspecție fiscală (în urma reținerii nerealității unor tranzacții), fără a prezenta explicații legate de conduita sa ca administrator ulterior decesului tatălui său și fără a face dovada contestării deciziei de impunere sau a obținerii suspendării executării acesteia.

Prin urmare, organele fiscale au adus probe din care rezultă neachitarea la termen a obligațiilor fiscale ale societății debitoare.

În schimb, intimata reclamantă nu a susținut niciun moment contrariul, afirmând doar că ar fi contestat decizia de impunere (avocatul său arătând chiar, la termenul de judecată a recursului, că pretinsa contestație administrativă ar fi fost respinsă), dar fără a face nicio dovadă a afirmației sale, nici în fața instanței de fond, nici în recurs, în timp ce recurentele au arătat că nu au identificat înregistrată o astfel de contestație administrativă în evidențele lor.

Reaua credință este demonstrată prin omisiunea de a achita obligațiile fiscale la bugetul de stat, în condițiile în care nu a arătat/probat prin acte sau, după caz, prin contestarea actelor prin care au fost stabilite respectivele obligații fiscale, o conduită conformă cu prevederile legale, fiind irelevantă împrejurarea că "nu a efectuat acte de comerț".

De asemenea, în împrejurările concrete ale cauzei, materialul probator demonstrează nu doar pasivitatea, ci o evidentă rea credință cu care intimata reclamantă, care avea cunoștință cel puțin din perioada 2012-2013 de datoriile fiscale restante ale societății pe care o reprezenta, deși nu a contestat decizia de impunere, nu a înțeles decât la data de 24.11.2014 să notifice/solicite deschiderea procedurii insolvenței, potrivit obligației legale ce îi incumba, deși de la data înregistrării unei astfel de cereri putea evita cel puțin acumularea în continuare a debitelor accesorii constând în dobânzi și penalități de întârziere.

Aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul a dat o importanță corespunzătoare acestor debite, prevăzând expres la art. 25 alin. (5) din C. civ. "Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol privește obligațiile fiscale principale și accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare".

Acceptând în mod voit, deci cu rea-credință, prin pasivitatea sa contrară îndatoririlor legale, intrarea societății debitoare în insolvabilitate și acumularea debitelor accesorii de-a lungul mai multor ani după comunicarea deciziilor de calcul întocmite în urma depunerii declarațiilor societății debitoare, a primelor somații și a deciziei de impunere pentru accesorii, a prejudiciat și societatea, dar mai ales a prejudiciat bugetul de stat prin neachitarea creanțelor fiscale către acesta.

Legiuitorul nu impune condiția vinovăției exclusiv sub forma intenției directe, astfel cum eronat consideră intimata (argumentul său fiind însușit fără temei și de instanța de fond), pentru stabilirea relei credințe intenția indirectă putând fi luată, de asemenea, în considerare, cu atât mai mult cu cât este vorba de fapte personale omisive ale administratorului societății, care au determinat (cauzat/generat) efectul prevăzut de textul de lege (neachitarea la termen a obligațiilor fiscale principale și accesorii).

Apărarea intimatei reclamante referitoare la faptul că a fost clasată definitiv cauza penală în care s-au făcut cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală nu are valoarea scontată de aceasta în speță, în condițiile în care legiuitorul fiscal a prevăzut cazul de angajare a răspunderii solidare a administratorului pentru neachitarea obligațiilor fiscale independent de săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, iar în cauza penală menționată nu au fost evaluate aspectele care interesează din punct de vedere fiscal, referitoare mai ales la conduita intimatei reclamante, ca administrator ulterior decesului pretinsului împuternicit.

De asemenea, nu s-a constatat că nu a existat fapta de evaziune, ci s-a clasat cauza în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., deci exclusiv pentru că nu au fost administrate probe că ar fi săvârșit-o intimata reclamantă, în contextul existenței împuternicirii nr. 110/30.01.2010 (dată la care intimata reclamantă nu avea vreo legătură cu societatea debitoare).

În sfârșit, cât privește sentința nr. 185 din 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, depusă de către intimata reclamantă (ca probatoriu și practică judiciară), Înalta Curte constată că aceasta nu este definitivă, îmotriva ei fiind deja exercitată calea de atac (nesoluționată până în prezent), și privește pe un alt fost administrator, G..

Or, fiecare dintre administratorii sau foștii administratori culpabili răspunde solidar cu societatea debitoare pentru faptele comisive sau omisive proprii care au determinat nedeclararea sau neachitarea datoriilor fiscale.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt împotriva sentinței nr. 103 din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2020.