ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2020

Ședința publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință publică din 25 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, având în vedere că petentul, legal citat, nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului formulat de petentul A. împotriva încheierii nr. 1303 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, petentul A., cerere de recurs care nu a fost semnată de parte, transmisă prin email și înregistrată la data de 26.02.2019.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs invocată din oficiu, pentru nesemnarea recursului, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că recursul trebuie să cuprindă semnătura părții sau a reprezentantului acesteia, sub sancțiunea nulității.

Pornind de la aceste texte de lege, în cauza de față, se constată că deși recurentul A. a fost citat cu mențiunea de a semna cererea de recurs înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancțiunea nulității, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, partea nu s-a conformat obligației dispuse de instanță până la termenul de judecată fixat pentru data de 29.05.2020.

În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Și la art. 148 C. proc. civ. se prevede că, "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (...), precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Conform art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

În acest context legal, cererea de recurs de față, neînsoțită de semnătura recurentului, nu poate constitui act de procedură căruia să i se recunoască efectul de exercitare a căii de atac, conform art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., în condițiile în care recurentul nu s-a conformat dispoziției instanței de a complini acest aspect ulterior, astfel că, nu i se pot da efectele prevăzute de lege unui înscris neînsușit de cel de la care se pretinde că provine.

Consecința nesemnării cererii de recurs este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii părții; cum recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. respectiv, anularea cererii de recurs și,

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 196 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. art. 486 alin. (1) lit. e), C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (1) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, găsind întemeiată excepția nulității, va dispune anularea recursului formulat, ținând seama și de prevederile art. 499, din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință publică din 25 februarie 2019, a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2020.