ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2141/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2020 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne B., anularea parțială a Ordonanței militare nr. 2/2020, respectiv anularea alin. (2) al art. 2 al Ordonanței militare nr. 1/2020, din formularea "Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online" a expresiei "de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online" (neavând nicio obiecție dacă MAI introduce în locul acestei expresii precizări pertinente legate de norme de prevenție, altele decât împărtășirea cu lingurițe de unică folosință, dezinfectarea icoanelor, restricționarea arbitrară a numărului de credincioși etc; s-ar putea introduce o recomandare ca cei ce sunt bolnavi sau purtători ai virusului să se abțină de la a participa la slujbe, sub sancțiunea impusă de stat, sau alte precizări care să ajute la prevenția virusului, dar să nu impieteze dreptul credinciosului de a participa la slujbe); anularea, în alin. (3) al art. 3 al Ordonanței militare nr. 1/2020, din formularea "Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, precum și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora" a expresiei "la care pot participa maximum 8 persoane", alineate introduse prin art. 9 alin. (1), pct. 1 al Ordonanței militare nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Prin sentința civilă nr. 41 din 7 aprilie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de emitere a ordonanței președințiale formulate de reclamantul A., ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 41 din 7 aprilie 2020, recurentul-reclamant a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii cu privire la respingerea cererii.

Recurentul-pârât a formulat recurs împotriva considerentelor reținute de prima instanță, în baza disp. art. 461 alin. (2) C. proc. civ., dar și recurs incident, întemeiat pe prevederile art. 491 rap. la art. 472 C. proc. civ.

3.1 Recursul reclamantului:

Recurentul reclamant apreciază că, având în vedere solicitările clare pe care le-a formulat în cerere, respectiv pronunțarea unei hotărâri de anulare parțială a Ordonanței militare nr. 1/2020, modificată prin Ordonanța militară nr. 2/2020, instanța, în baza rolului activ și al dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., era obligată să califice acțiunea, mai ales că ne aflăm într-o etapă de pionierat a contestării ordonanțelor militare, în sensul că nu există o practică statornicită la nivelul ÎCCJ, astfel încât hotărârea pronunțată să producă un efect real, în timp util.

Arată de asemenea, că în analiza calificării acțiunii sale, trebuie plecat de la împrejurarea că măsurile dintr-o ordonanță militară sunt prin ele însele temporare, vremelnice, cu caracter provizoriu, fără a afecta raporturi juridice sau drepturi și libertăți în fondul lor și, prin similitudine, a apreciat ca deplin aplicabilă și procedura din dreptul comun.

În continuare, recurentul reclamant, fără să combată argumentele pentru care prima instanță a respins demersul său procesual ca inadmisibil, menționează o serie de considerente referitoare la necesitatea derulării ritualurilor bisericești în prezența credincioșilor și la modul în care a fost afectată grav libertatea de exprimare religioasă prin excesul de putere al Ministrului de Interne.

În opinia recurentului, aparența de drept este îndeplinită în cauză, ordonata militară excedând limitelor consacrate prin Decretul 195/2020 și totodată, contravenind art. 53 din Constituția României. De altfel, acest aspect a fost recunoscut chiar de reprezentantul intervenientei "C.", care a afirmat, în mod clar, în fața instanței de fond ca Decretul nr. 195/2020 nu restrânge dreptul de manifestare publică a credinței religioase, fapt ce l-a determinat să solicite instanței de contencios administrativ completarea decretului.

Cazul grabnic se justifică prin faptul că, în prezent, ne aflăm în perioada cea mai importanta pentru orice creștin-ortodox, respectiv învierea Domnului, orice întârziere lipsind de efect real demersul său judiciar. Așa cum a motivat deja, administrarea deîndată a tratamentului esențial pentru viața sănătoasă (fizică și mentală) în Postul Paștilor și la Slujba de înviere reprezintă temei al urgenței maxime.

3.2 Recursul pârâtului:

Recurentul pârât a declarat recurs împotriva considerentelor reținute de prima instanță, în baza disp. art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea recursului său a susținut că deși instanța de fond, în mod corect a respins cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamantul A. ca inadmisibilă, apreciază ca fiind contrare dispozițiilor procedurale considerentele care susțin admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 15 în situația premisă prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Concret, în opinia recurentului, considerentele care susțin soluția pronunțată în cauză sunt contrare dispozițiilor procedurale și date cu aplicarea greșită a legii, întrucât deși instanța era ținută a analiza admisibilitatea cererii de ordonanță președințială prin raportare strict la temeiul legal invocat de intimatul reclamant, respectiv dispozițiile art. 997 C. proc. civ. și art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, aceasta a ales să analizeze admisibilitatea cererii intimatului reclamant și din perspectiva admisibilității unei cereri de suspendare întemeiate pe dispozițiile speciale ale art. 14-15 din actul normativ anterior menționat, reținând, în analiza sa, aplicabilitatea, cu titlu general, a dispozițiilor art. 15 în litigiile care au ca obiect suspendarea actelor administrative emise pentru aplicarea regimului stării de urgență.

Trecând peste acest aspect, toate ordonanțele militare emise de Ministerul Afacerilor Interne în această perioadă, inclusiv Ordonanța nr. 2/2020 a cărei anulare parțială s-a solicitat, sunt emise pentru aplicarea regimului stării de urgență instituită prin Decretul nr. 195/2020, iar în temeiul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, contrar celor reținute de instanța de fond, nu pot fi suspendate de instanța de contencios administrativ.

Interpretarea instanței de fond conform căreia în cazul actelor administrative emise pentru aplicarea stării de urgență este permisă suspendarea întemeiată pe dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare sunt lipsite de fundament juridic.

Se arată că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea suspendării executării actului administrativ, pentru motivele prevăzute de art. 14, prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot dau în parte, a actului atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Or, atâta timp cât textul de lege conține o normă de trimitere, cu referire la condițiile necesar a fi întrunite pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare în contencios, la un text de lege inaplicabil litigiului dedus judecății în considerarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din aceeași lege, apare evident faptul că nici textul de lege care conține norma de trimitere nu este aplicabil litigiului.

Mai mult decât atât, de vreme ce legiuitorul a reglementat interdicția aplicării dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în ceea ce privește actele administrative emise în aplicarea stării de urgență, text de lege care prevede posibilitatea suspendării până la soluționarea în fond a cauzei, este lipsită de orice logică elementară o interpretare conform căreia este admisibilă o cerere de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din același act normativ, text de lege care permite suspendarea executării actului administrativ atacat, pe o perioadă mai lungă, respectiv până la soluționarea definitivă a cauzei.

3.3 Recursul incident:

Recurentul pârât a formulat și recurs incident în temeiul prevederilor art. 491 rap. la art. 472 C. proc. civ.

Obiectul criticii îl constituie faptul că prin sentința criticată, cererea de anulare parțială a Ordonanței militare nr. 1/2020, modificată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, însă, recurentul apreciază că prima instanță, în mod greșit a reținut că nu se impune analizarea și pronunțarea, cu prioritate, asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

În opinia sa, în mod eronat, instanța de fond a analizat și s-a pronunțat, cu prioritate, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, lăsând nesoluționată excepția lipsei calității procesuale, deși aceasta era întemeiată.

Succint arată că partea împotriva căreia era formulată cererea (ministrul afacerilor interne) nu este subiectul pasiv al raportului dedus judecății ori persoana față de care se poate realiza interesul de care se prevala reclamantul, de vreme ce Ordonanța militară nr. 1/2020, modificată, a fost elaborată și emisă în baza și în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) și alin. (4) din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și al pct. 3-5 din Anexa nr. 2 la același decret, precum și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare, acte normative de nivel superior, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, în accepțiunea legii contenciosului administrativ, ministerul și nu ministrul este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care își exercită atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative în sfera lui de activitate.

3.4 Cererea de intervenție accesorie:

Ministerul Afacerilor Interne a formulat la data de 13.05.2020 cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului pârât, invocând prevederile art. 61 și 63 C. proc. civ.

În motivarea intervenției sale, partea a invocat împrejurarea că este emitentul actului administrativ cu caracter normativ atacat. Prin acest demers procesual, partea solicită admiterea recursului incident și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Recurentul-intimat Ministrul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes în formularea cererii.

La termenul de judecată din data de 28.05.2020 Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei de interes și în legătură cu recursul pârâtului.

II. Soluția instanței de recurs

Verificând cu prioritate excepțiile procesuale invocate în legătură cu cele trei recursuri declarate în prezenta pricină, Înalta Curte observă următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl constituie solicitarea de anulare parțială a Ordonanței militare nr. 2/2020, respectiv anularea alin. (2) al art. 2 al Ordonanței militare nr. 1/2020, din formularea "Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online" a expresiei "de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online"; anularea alin. (3) al art. 3 al Ordonanței militare nr. 1/2020, din formularea "Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, precum și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora" a expresiei "la care pot participa maximum 8 persoane", alineate introduse prin art. 9 alin. (1), pct. 1 al Ordonanței militare nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

La momentul analizării cererilor de recurs, efectele Ordonanței militare a cărei anulare parțială s-a solicitat au încetat, măsurile fiind înlocuite cu cele din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020 și ulterior prin ajungerea la termen a măsurilor dispuse și înlocuirea lor cu cele din starea de alertă conform dispozițiilor Legii 55/2020 publicată în M.Of. 396/15.05.2020.

Este binecunoscut că, potrivit art. 32 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, iar prin impunerea cerinței interesului legiuitorul a urmărit evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii.

Pe de altă parte, condiția interesului trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii civile.

Nu în ultimul rând, este de principiu că, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care acesta l-ar obține în ipoteza admiterii acțiunii exercitate.

Cum în speță interesul recurentului reclamant era acela de a împiedica punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin intermediul Ordonanței militare referitoare la procedura derulării slujbelor religioase, măsuri care în prezent nu se mai aplică, este evident că acesta nu mai are nici un folos practic și nicio finalitate în demersul său judiciar.

Același raționament este valabil și pentru recursul la considerente declarat de pârât. Deși susținerile din acest recurs reprezintă critici strict procedurale, care aparent ar putea justifica un anumit interes pentru soluționare, se observă că acestea au ca finalitate combaterea argumentelor recurentului reclamant și se referă tot la efectele actului administrativ normativ, care în prezent nu mai are nicio aplicabilitate practică.

Așadar, utilitatea eventuală și pur teoretică a acestui recurs nu poate justifica interesul soluționării lui, în condițiile în care lipsește utilitatea practică a acestui demers.

Ca atare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția lipsei interesului pentru recursurile declarate în cadrul prezentului dosar de reclamant și pârât.

În raport de soluția adoptată cu privire la recursul principal al reclamantului, se constată că în temeiul disp. art. 491 rap. la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident al pârâtului a rămas fără efect.

În legătură cu cererea de intervenție accesorie, aceasta a fost admisă în principiu la termenul de judecată din data de 28.05.2020 apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile formale de admisibilitate prevăzute de art. 61 alin. (3) din C. proc. civ., însă în raport de soluția adoptată în legătură cu recursul părții în favoarea căreia s-a intervenit, urmează a fi respinsă și această solicitare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamantul A. și pârâtul Ministrul Afacerilor Interne- B. ca lipsite de interes. Va constata că recursul incident formulat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne- B. a rămas fără efect și va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne în interesul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. și pârâtul Ministrul Afacerilor Interne- B. împotriva sentinței civile nr. 41 din 7 aprilie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsite de interes.

Constată recursul incident formulat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne- B. împotriva aceleiași sentințe, ca rămas fără efect.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne în interesul pârâtului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2020.