ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2050/2020

Ședința publică din data de 26 mai 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub numărul x/2017, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 167/20.12.2016 emisa de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I;

- anularea Hotărârii nr. 427524/04.10.2016 emisă de I.G.P.R. - Comisia de soluționare a contestațiilor; - anularea Deciziei de imputare emise de I.G.P.R cu nr. 426683/24.08.2016, 426684/24.08.2016 și 426685/24.08.2016;

- anularea Hotărârii nr. 136 din 06.10.2016 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. și anularea Hotărârii nr. 6/15.03.2016 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 198 pronunțată în data de 07 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române, dispunând anularea Hotărârii nr. 167 din data de 20.12.2016 emisă de Comisia de Jurisdicție a MAI și a Hotărârii nr. 427524 din data de 4.10.2016 emisă de IGPR - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, anularea celor trei decizii de impunere emise de IGPR 426683 din 24.08.2016, 426684 din 24.08.2016 și 426685 din 24.08.2016.

Totodată, a respins cererea de anulare a Hotărârii 136/06.10.2016 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI și a Hotărârii 6/15.03.2016 emisă de Comisia de Jurisdicție din cadrul MAI.

Cererile de recurs

Împotriva sentinței nr. 198 din data de 07 noiembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat cereri de recurs pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, încadrând în drept criticile lor în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurentul Ministerul Afacerilor Interne și recurentul IGPR au susținut, în esență că, sentința civilă atacată este nelegală și netemeinică, instanța pronunțând o soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de fond în mod eronat a stabilit faptul că cei trei reclamanți nu au săvârșit fapta ilicită ce li se impută, și anume interpretarea eronată a art. 22 și 23 din O.G. nr. 121/1998, întrucât prelungirea termenului se poate acorda pentru motive justificate doar dacă termenul de 60 de zile nu este suficient pentru finalizarea cercetării administrative, existând motive temeinice justificate. Or, cât timp acest termen de 60 de zile nu era epuizat, această prelungire nu putea fi acordată. De asemenea, instanța de fond a reținut faptul că nu a fost încălcată competența de a se dispune prelungirea termenului, întrucât eșalonul superior este competent să acorde această doar în situația în care termenul maxim de 60 de zile nu poate fi respectat, șeful unității teritoriale de poliție gestionând modul de administrare a termenului inițial de 60 de zile, putând modifica durata inițială, atât timp cât nu depășește termenul inițial de 60 de zile.

Contrar celor invocate de reclamanți și a celor reținute de instanța de fond, se apreciază că în mod corect Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul IGPR și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. au stabilit culpa reclamanților, întrucât potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză, în situația în care se stabilește un termen de efectuare al cercetării administrative mai mic de 60 de zile, ulterior asupra acestuia nu se mai poate reveni, sens în care, în cazul neîncadrării în interiorul acestuia, sunt aplicabile doar dispozițiile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora competența privind prelungirea termenului de efectuare al cercetării administrative aparține eșalonului superior, respectiv I.G.P.R. în prezenta cauză. Nu prezintă relevanță dacă termenul inițial stabilit a fost de 60 de zile sau mai mic, competența de prelungire a termenului respectiv aparține tot eșalonului superior, astfel că în situația în care termenul inițial de efectuare a cercetării administrative stabilit de comandantul sau șeful unității a fost mai mic de 60 de zile, modul de administrare și gestiune a unei eventuale prelungiri aparține exclusiv eșalonului superior.

Așa cum s-a arătat și pe fondul cauzei, cercetarea administrativă efectuată la nivelul I.G.P.R. s-a declanșat ca urmare a punerii în aplicare de a dispozitivului Hotărârii nr. 6/15.03.2016 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă M.A.I., în cauza privind prejudiciul creat patrimoniului instituției prin plata cheltuielilor de executare în sumă de 577,99 RON, în temeiul art. 118 alin. (3) din I.M.A.I. nr. 114/2013.

Astfel, în urma analizei înscrisurilor existente la dosarul de cercetare administrativă efectuată la nivelul I.P.J. Prahova, a prevederilor legale incidente și a dispozițiilor Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor date prin Hotărârea nr. 6 din 15.03.2016, Comisia în mod temeinic și legal a stabilit că reclamanții, în calitate de membrii ai comisiei de cercetare administrativă desemnată prin Dispoziția Șefului I.P.J. Prahova nr. 203/II/e/22.07.2015, nu a respectat termenul de efectuare a cercetării administrative stabilit la data de 04.09.2015.

În mod temeinic s-a reținut că prelungirea termenului cercetării administrative, dispusă prin Dispoziția Șefului I.P.J. Prahova nr. 246/II/e/1 din 03.09.2015 nu este valabilă, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, competența prelungirii termenului de cercetare administrativă revine comandantului sau șefului eșalonului superior, prin ordin scris, iar nu șefului unității în cadrul căreia se efectuează cercetarea, fără a prezenta relevanță dacă termenul inițial stabilit a fost de 60 de zile sau mai mic.

Deși termenul pentru efectuarea cercetării administrative era cel stabilit inițial prin dispoziția Șefului I.P.J. Prahova nr. 203/II/e/22.07.2015, respectiv 04.09.2015, Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x a fost emis la data de 11.11.2015, peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 21 din O.G. nr. 121/1998, aspect reținut și în Hotărârea CJ.I. nr. 6/15.03.2015. De asemenea, I.G.P.R. a aprobat prin Nota-raport nr. x din 03.09.2015 prelungirea cu 60 de zile a termenului de efectuare a cercetării administrative, situație de fapt creată ca urmare a omisiunii din partea I.P.J. Prahova de a menționa că termenul inițial de efectuare al cercetării administrative fusese deja prelungit prin Dispoziția Șefului I.P.J. Prahova nr. 246/II/e/1 din 03.09.2015, aspect ce a condus la crearea unei situații confuze, cu implicații juridice, prin referire expresă la dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursurilor promovate de cele două autorități publice pârâte, intimații - reclamanți A., B. și C. au formulat întâmpinare, în cadrul căreia au solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței de fond.

Procedura de soluționare a recursurilor

Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția atașată la dosar s-a fixat termen de judecată la data de 26 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în materie, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:

- Recurenții au invocat argumente similare ce vizează încadrarea în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept aplicabile

În speță, se pune problema interpretării prev. art. 22 și 23 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor raportată la situația de fapt concretă.

În conformitate cu art. 22 și 23 din O.G. nr. 121/1998:

Art. 22:

"(1) Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. (2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate".

Art. 23:

"(1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei. (2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris. (3) În toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare".

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale, în sensul că termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 zile de la data când comandantul sau șeful unității a luat cunoștință de producerea pagubei iar atunci când șeful de unitate a stabilit un termen mai mic decât cel de 60 de zile, pentru motive temeinice se poate prelungi acest termen.

Potrivit prevederilor art. 55 alin. (3) din Instrucțiunile MAI nr. 114/2013:

"termenul de executare a cercetării administrative în cadrul celor 60 de zile, se stabilește în raport cu cuantumul pagubei, actele și faptele ce trebuie verificate și analizate, numărul persoanelor care au produs paguba, necesitatea de deplasare a persoanelor ce trebuie chemate pentru relații și explicații, precum și faptul că prelungirea termenului este de competența șefului eșalonului ierarhic superior".

Înalta Curte constată că în condițiile în care legea nu precizează expres situația în care s-a stabilit inițial de conducătorul unității un termen mai mic de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, iar pentru motive temeinice se apreciază ca fiind necesară prelungirea termenului până la maximul de 60 de zile, se subînțelege că acesta numai până la 60 de zile are competența de a efectua sau prelungi cercetarea administrativă.

În mod eronat pârâții-recurenți au apreciat încălcarea de către reclamanți a prevederilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, privind competența de a dispune prelungirea termenului de către eșalonul superior chiar dacă este vorba despre termenul inițial de 60 zile.

De asemenea, instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanții nu au săvârșit faptele ilicite imputate și nu au încălcat prevederile art. 22 și 23 din O.G. nr. 121/1998, subliniind totodată că aceasta era practica la nivelul IPJ Prahova, drept dovadă că a fost necesară o clarificare a interpretării dispozițiilor legale la nivelul IGPR .

Față de cele arătate se constată că motivele de recurs sunt nefondate.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

În conformitate cu art. 496 C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

Se va face aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., privind cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 198 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata către intimații-reclamanți, a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2020.