ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2038/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2038/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 26 mai 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția Civilă la data de 26.08.2015, sub nr. x/2015*, petentul A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x din data de 14.08.2015, anularea măsurii de reținere a permisului de conducere și exonerarea de la plata amenzii de 630 RON.
Prin sentința civilă nr. 3736/23.05.2016 Judecătoria Buftea a admis plângerea formulată de petentul A., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu sediul în București, str. x, ca neîntemeiată.
A constatat prescrisă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul-verbal C. pen. nr. x/14.08.2015.
A exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 RON.
A înlăturat aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 de zile.
A admis cererea privind cheltuielile de judecată.
A obligat intimata la plata către petent a sumei de 820 RON, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe - Sentința civilă nr. 3736/23.05.2016 - a formulat apel intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov prin care a solicitat admiterea apelului, respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, precum și modificarea sentinței apelate, în sensul exonerării de la obligația achitării cheltuielilor de judecată/reducerii acestora.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, în data de 01.08.2016, sub nr. de dosar x/2015
Soluția instanței de apel
Prin Decizia nr. 3533/2017 pronunțată în data de 09.10.2017, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis apelul formulat de apelant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr. 3736/23.05.2016 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimat A., a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.", hotărârea fiind definitivă.
Cererea de recurs
Împotriva Deciziei nr. 3533/2017 pronunțată în data de 09 octombrie 2017 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, a formulat recurs intimatul A., încadrând în drept criticile sale, în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate învestirea legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, de a soluționa recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 3533/2017 pronunțată la data de 09 octombrie 2017 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, instanța constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 97 C. proc. civ., " Înalta Curte de Casație și Justiție judecă 1) - recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", iar în conformitate cu dispozițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ.." Curțile de apel judecă: 3) ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege ………".
Cum în prezenta cauză hotărârea atacată cu recurs este pronunțată de tribunal, respectiv de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, și nu de curte de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constată că nu este învestită legal să soluționeze prezenta cauză având ca obiect recursul declarat împotriva Deciziei nr. 3533/2017 pronunțată la data de 09 octombrie 2017 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, motiv pentru care urmează a trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2020.