ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Judecătoria Bacău, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din Noul C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Prin Decizia penală nr. 580 din 7 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva Sentinței penale nr. 19 din 9 ianuarie 2020, pronunțată de Judecătoria Bacău, a desființat sentința penală atacată și, pe fond, rejudecând, în baza art. 396 alin. (1), (2), (4) și (10) din C. proc. pen., cu aplic. art. 83 din C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.800 (două mii opt sute) RON (reprezentând 140 zile - amendă, stabilind cuantumul zilei amendă la 20 RON/zi amendă, conform art. 61 alin. (1), alin. (4) lit. c) și alin. (6) din C. pen.) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., s-a dispus față de inculpat amânarea aplicării pedepsei principale, iar în temeiul art. 84 din C. pen. a fost stabilit în sarcina acestuia un termen de supraveghere de 2 (doi) ani.

În baza art. 84 alin. (2) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 alin. (1) și (3) din C. pen.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în drept că fapta inculpatului care, la data de 20 octombrie 2018, a condus autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Bacău, având permisul de conducere (de fapt dreptul de a conduce - n.ns.) suspendat ca urmare a săvârșirii unei contravenții, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Astfel, în baza propriei sale analize a mijloacelor de probă administrate în toate fazele procesului penal și în toate stadiile procesuale, întemeindu-și raționamentul inclusiv pe declarația de recunoaștere efectuată personal și nemijlocit de inculpat în fața instanței de fond la termenul de judecată din data de 03.10.2019, instanța de apel a reținut că nu există niciun dubiu că situația de fapt reținută în rechizitoriu nu ar corespunde adevărului judiciar.

În ceea ce privește declarația de recunoaștere a învinuirii dată de către inculpat, nemijlocit în fața instanței de fond, la termenul de judecată din data de 3 octombrie 2019, în prezența unui apărător ales, în procedura simplificată, instanța de apel a reținut următoarele:

"recunosc comiterea faptelor pentru care am fost trimis în judecată astfel cum sunt descrise în actul de sesizare al instanței și solicit ca judecarea cauzei să se efectueze pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale".

În continuare, s-a constatat că această declarație se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății în fond, inclusiv cu mențiunile Procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională nr. x din data de 8 septembrie 2018, încheiat de un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț - Serviciul Rutier, prin care s-a reținut faptul că, la data de 8 septembrie 2018, inculpatul a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe raza localității Zănești, județul Neamț, cu viteza de 114 km/h, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, s-a reținut că, potrivit textului normativ amintit în procesul-verbal de sancționare contravențională, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De altfel, s-a constatat că agentul constatator a și efectuat mențiunea olografă în cuprinsul procesului-verbal conform căreia "dispun suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile începând cu data de 24 septembrie 2018", inculpatul semnând personal acest act administrativ special și precizând la rubrica "alte mențiuni":

"nu face".

Prin urmare, făcând trimitere la decizia nr. 8/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 501 din 2018, instanța de apel a reținut că, deși mențiunea "dispun suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile începând cu data de 24 septembrie 2018" nu este exactă cu exprimarea legiuitorului privind "suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile", sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce există, motiv pentru care nu a primit apărarea inculpatului relativ la faptul că agentul constatator a scris "suspendarea permisului de conducere" în loc de "suspendarea dreptului de a conduce".

În ceea ce privește apărările inculpatului din cauza pendinte, instanța de apel a apreciat că acestea ar fi putut fi valorificate ca motive în susținerea unei plângeri contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, însă inculpatul nu s-a adresat justiției civile cu o asemenea procedură judiciară în vederea solicitării nulității relative parțiale a mențiunii privind reținerea permisului de conducere.

Prin urmare, s-a reținut că rezultă fără echivoc că sancțiunea complementară, în cazul inculpatului, avea o natură legală, fără ca agentul constatator să poată decide asupra posibilității aplicării/neaplicării acesteia, urmând de drept sancțiunea principală a amenzii, aspect cunoscut, de altfel, și de inculpat, care a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de contravenție.

Împotriva Deciziei penale nr. 580 din 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, la data de 20 august 2020, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat B.

În motivarea cererii de recurs în casație, făcând referire la art. 371 din C. proc. pen. potrivit căruia "judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare a instanței" coroborat cu art. 335 alin. (2) "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România (…)", recurentul a susținut, în esență, că este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât fapta reținută prin actul de sesizare a instanței cu privire la sancțiunea complementară aplicată de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x constând în "a condus cu permisul suspendat" nu este prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. proc. pen., precum nici de O.U.G. nr. 195/2002.

În concret, recurentul a arătat că sancțiunea complementară reținută în procesul-verbal sus-menționat privind mențiunea "a condus cu permisul suspendat" nu este o simplă eroare materială, întrucât în mod evident, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii pentru care i-a fost aplicată amenda penală și s-a dispus, totodată, amânarea aplicării acesteia, se caracterizează prin acțiunea inculpatului de a conduce automobilul pe un drum public pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia "exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată".

Prin urmare, deși inițial s-a prevalat de procedura recunoașterii învinuirii în fața instanței de fond, recurentul a susținut că, examinând procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x, a observat că sancțiunea complementară a "suspendării permisului de conducere" pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 24 septembrie 2018, este cuprinsă și în rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, motiv pentru care i-a fost aplicată amenda penală (și pentru care s-a dispus amânarea aplicării) pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În concluzie, recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, achitarea în temeiul art. 395 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Prin Încheierea din data de 30 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători, acordându-se termen la data de 11 decembrie 2020, cu citarea recurentului inculpat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 580 din 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casație rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, semnătura apărătorului ales al inculpatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia.

Înalta Curte a constatat că analiza aspectelor antamate de inculpatul A., în sensul că fapta pentru care s-a stabilit în sarcina sa pedeapsa amenzii penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, se circumscriu, formal, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (7) din C. proc. pen., motiv pentru care în cauză este îndeplinită și condiția de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată.

Analizând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul inculpat A. vizează, în esență temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Or, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul greșitei stabiliri a situației de fapt ori a eronatei evaluări a probatoriului nu pot fi cenzurate în actuala procedură.

Se constată, astfel, că ceea ce critică recurentul inculpat nu sunt aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, prin raportare la modalitatea de coroborare a probelor, respectiv la nelegalitatea administrării unor mijloace de probă, și anume la mențiunile cuprinse în procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională nr. x din data de 8 septembrie 2018, încheiat de un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț - Serviciul Rutier, prin care s-a reținut faptul că, la data de 8 septembrie 2018, inculpatul a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe raza localității Zănești, județul Neamț, cu viteza de 114 km/h, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G.

Însă, obiectul cenzurii instanței de casație este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în speță, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a chestiunilor vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii reținute în sarcina recurentului inculpat A..

Înalta Curte notează însă că susținerile recurentului cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în forma reținută în sarcina sa, vizează, în realitate, temeinicia situației de fapt reținute în cauză și modul de apreciere a mijloacelor de probe administrate, nicidecum neprevederea faptei de legea penală, în sensul cazului de casare expres invocat.

Mai exact, susținerile recurentului inculpat A. în cuprinsul recursului în casație, prin care se evocă situația de fapt reținută de instanța de apel ori interpretarea dată de aceasta probatoriului administrat în cauză, prin raportare la sancțiunea complementară aplicată de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x din data de 8 septembrie 2018, constând în "a condus cu permisul suspendat" constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpatului.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări de o anumită gravitate, corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că la data de 20 octombrie 2018, a condus autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe str. x din mun. Bacău, având permisul de conducere suspendat ca urmare a săvârșirii unei contravenții.

Astfel, față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanța apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului care, la data de 20 octombrie 2018, a condus autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Bacău, având permisul de conducere (de fapt dreptul de a conduce.) suspendat ca urmare a săvârșirii unei contravenții, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Așadar, având în vedere baza factuală reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta comisă de inculpatul A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Revenind la criticile formulate de recurentul inculpat A. se constată că acestea tind la reaprecierea probatoriului administrat în cauză, pentru a se constata că probele nu aveau aptitudinea de a demonstra elementele constitutive ale faptei reținute în sarcina inculpatului. Însă, niciuna dintre acestea nu se circumscrie ipotezei "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind în mod formal invocat, întrucât aspectele relatate vizează, în esență, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, astfel încât ele nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 335 alin. (2) din C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM