ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1928/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, la data de 2 octombrie 2015, reclamantul Institutul de Boli Cardiovasculare "Profesor Doctor I.M. Georgescu" Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional "Creșterea Competitivității" prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea corecției financiare în valoare de 4.900,00 RON, emisă de către Ministerul Fondurilor Europene prin actul cu nr. 4782/04.03.2015 având titlul "Notă de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență". Prin încheierea de ședință din data de 22.03.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea de către Curtea de Justiție Europeană a cauzei C-261/2014. La data de 26.05.2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a pronunțat soluția în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, hotărârea fiind publicată în Jurnalul Oficial a Uniunii Europene din data de 18.07.2016. La data de 03 aprilie 2017, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării excepției perimării.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1169 din data de 3 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a constatat că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul de Boli Cardiovasculare "George I. M. Georgescu" Iași în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritate de Management pentru Programul Operațional Creșterea Competitivății E, prin Ministerul Finanțelol Publice.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1169 din data de 3 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Institutul de Boli Cardiovasculare "George I. M. Georgescu" Iași, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării cauzei, instanței de fond. În motivarea recursului s-a invocat faptul că instituția reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol transmisă prin serviciul de curierat rapid la data de 27.08.2016 și, ulterior, la data de 03.04.2017, așa încât nu poate fi incidentă instituția juridică a perimării. Intimatul Ministerul Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind, în esență, că prima instanță a constatat, în mod corect, perimarea cauzei.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport criticile formulate, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat. Prealabil expunerii motivelor pe care se va sprijini soluția Înaltei Curți, cu privire la situația de fapt, se reține că prin încheierea de ședință din data de 23 martie 2016 Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea cauzelor C-260/14 și C-261/14, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, constatându-se că este important a se cunoaște dacă în prezenta cauză dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, chestiune devenită importantă după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003". In raport de această interpretare, și reținându-se că în materia prevenirii, constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene sunt aplicabile cu prioritate prevederile Regulamentelor (CE) nr. 1083/2006 și nr. 2988/1995, care reglementează aspecte de drept substanțial, deoarece statele membre au o marjă de apreciere numai în ceea ce privește procedura administrativă la nivel național, prin Hotărârea din 4 mai 2015 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu unanimitate, s-a decis că, în cauzele în care se constată incidența efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015, este justificată soluția de suspendare a judecării litigiului până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cererile de hotărâre preliminară ce formează obiectul cauzelor conexate C-260/14 și C-261/14, în considerarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, respectiv ale art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 2010. Ulterior, prin Hotărârea CJUE din 26.05.2016, s-a statuat că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să tina seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale". Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză pe calea recursului, o reprezintă interpretarea dispozițiilor art. 415 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, cu privire la obligativitatea repunerii din oficiu a cauzei de către instanța de judecată. In jurisprudență au existat două opinii, una în sensul că suspendarea are natura unei suspendări de drept, repunerea cauzei pe rol făcându-se din oficiu, iar a doua, în sensul că cererea de repunere pe rol se circumscrie obligației generale a părților de a contribui la desfășurarea procesului, îndatorire prevăzută de dispozițiilor art. 10 din C. proc. civ. Această problemă a făcut și obiectul mai multor dezbateri în cadrul Întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (11-12 mai 2017 Curtea de Apel București) și Întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016). De altfel, și legiuitorul, prin Legea nr. 310/2018, neaplicabilă în speță prin prisma principului prevăzut de dispozițiile art. 24 și următoarele din C. proc. civ., a introdus în art. 413 din C. proc. civ. un caz nou de suspendare facultativă, respectiv alin. (1) 1 - când, într-o cauză similară, CJUE a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară, în timp ce în situația în care cererea este formulată chiar în cauză, suspendarea intervine de drept potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. Interpretând textul de lege prevăzut la art. 415 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în ipoteza mai sus prezentată, în care constatându-se divergențele de interpretare între instanța constituțională și practica constantă a instanței supreme, completele au suspendat în cvasi-majoritate cauzele cu acest obiect aflate pe rol, după pronunțarea hotărârii CJUE, instanțele aveau obligația de a le repune pe rol din oficiu. Considerentele ce stau la baza acestei soluții se întemeiază pe faptul că reluarea judecării procesului în contextul dispozițiilor art. 415 din C. proc. civ. se dispune la cererea părților numai în cazurile menționate expres în cadrul acestui articol, între care nu este enumerat și cazul prevăzut de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. Reține instanța de control judiciar că nu există nicio justificare în a se diferenția cazul prevăzut de art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., cu cazul în care s-a dispus suspendarea tuturor dosarelor în vederea pronunțării CJUE în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, prin soluții de unificare a practicii, cum a fost și în cazul Ședinței de Plen a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, se impune a se menționa că aceeași dezlegare s-a dat prin Procesul-verbal al ședinței din 31 octombrie 2016 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a stabilit că În cauzele suspendate până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cererile de hotărâre preliminară ce formează obiectul cauzelor conexate C-260/14 și C-261/14, repunerea acestora pe rol se face din oficiu, soluție care deși nu este obligatorie, nu poate fi ignorată de completul de judecată. La acestea se adaugă și o obligație impusă prin Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești Anexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 care la art. 84 pct. 29 prevede că pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare. În cauzele penale, termenele de verificare nu pot fi mai mari de 3 luni.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. care atrage casarea, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul și casând sentința atacată va trimite cauza Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea continuării judecății.