ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2020

Ședința publică din data de 26 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24.05.2019, sub numărul x/2019, reclamanții A., B., C., Din D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. Și Q., toți prin Sindicatul National al Politistilor din Romania "Decus", au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Politiei Romane și Agentia Nationala împotriva Traficului de Persoane:

- să se constate faptul că membrilor de sindicat nu li se calculează drepturile salariate în conformitate cu prevederile legale, respectiv dispozițiile H.G. nr. 1/2017, întrucât salariul de funcție (denumit și salariul funcției de bază) nu poate fi sub valoarea salariului minim garantat pe economie stabilit prin H.G. nr. 1/2017;

- să se constate caracterul ilicit și discriminatoriu al conduitei pârâților, care, pentru lunile februarie, martie, aprilie 2017 au calculat și achitat salariul de funcție brut la valoarea de 543 RON, sub valoarea de 1450 RON stabilită pe de o parte ca salariu de bază minim brut garantat pe economie, prin H.G. nr. 1/2017 și, pe de altă parte, stabilită ca salariu de bază minim brut pentru un muncitor necalificat din învățământ și fără vechime în muncă, prin art. 1 din O.U.G. nr. 17/2017;

- obligarea pârâților să achite valoarea drepturilor salariale calculate la valoarea de 1450 RON (sumă care nu include alte sporuri sau adaosuri), la această valoare urmând a fi calculate și plătite sporurile și adaosurile prevăzute de lege, începând cu data prezentei acțiuni.

- obligarea pârâților sa achite cheltuielile de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 02.10.2019 s-a dispus disjungerea cauzei privind pe reclamanta persoană fizică N., prin Sindicatul Național al Polițiștilor din România "Decus" și s-a format dosarul nr. x/2019 în cadrul căruia a fost invocată din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive prin raportare la domiciliul reclamantei persoane fizice.

Prin sentința nr. 6537 din data de 9 octombrie 2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta N., prin Sindicatul National al Politistilor din Romania "Decus", în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Politiei Romane și Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică, indiferent dacă cererea este formulată personal sau în numele său de un sindicat și a avut în vedere domiciliul reclamantei din județul Vâlcea.

Prin sentința nr. 55 din data de 21 ianuarie 2020 Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N. prin Sindicatul National al Politistilor din Romania "Decus", în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Politiei Române și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a constatat intervenită suspendarea de drept a cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că pentru stabilirea competenței conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 prezintă relevanță domiciliul în fapt al reclamantei, iar, în cauză, înscrisurile din dosar - verificări efectuate în DEPABD atestă că reclamanta are reședința activă în mun. București, str. x.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de Sindicatul Național al Politisților din Romania "Decus" pentru membrul său de sindicat N., îl reprezintă obligarea pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Politiei Române și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, la calcularea și acordarea unor drepturi salariale, prin raportare la prevederile mai multor acte normative succesive.

Pornind de la datele prezentate anterior se apreciază că aspectele care au generat conflictul negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate .

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 24.05.2019), statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Se observă, așadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Cum dispozițiile art. 10 alin. (3) anterior menționate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În aceste condiții, având în vedere faptul că la momentul formulării acțiunii reclamanta avea domiciliul în județul Vâlcea (conform tabelului semnat de aceasta aflat la dosar Tribunalul București) și deținea o carte de identitate valabilă pentru perioada 2017-2027 eliberată de S.P.C.L.E.P. Brezoi (conform fișei de evidență de la dosar Tribunalul Vâlcea), Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N., prin Sindicatul Național al Polițiștilor din România "Decus", în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, în favoarea Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2020.