ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 278/2020

HOTĂRÂRE
21.01.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 278/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul București la data de 11.02.2019, sub nr. de Dosar nr. x/2019 și disjunsă sub nr. de Dosar nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI în numele mai multor membri de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a solicitat obligarea pârâtului la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare în sensul acordării și plății tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care are dreptul în perioada de aplicare a legii; obligarea la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării și plății a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care are dreptul conform acesteia; obligarea la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1), raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1450 RON. respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în suma de 2080 iei și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1450 RON pentru perioada 01,02.2017-31.12.2017; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 2080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflației, împreună cu dobânzile legale aferente.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 3524 din 15 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2019, a fost declinată competența de soluționare a cererii privindu-i pe membrii de sindicat A., B. și C. ai reclamantului Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Arad, la pronunțarea acestei soluții instanța raportându-se la dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în vigoare de la 02.08.2018.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 641 din data de 02 octombrie 2019 a Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele și pentru membrii de sindicat A., B. și C., împotriva pârâtului Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale și Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și s-a suspendat, din oficiu, judecata cauzei, înaintându-se dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

La pronunțarea acestei hotărâri, Tribunalul Arad a reținut că prezentul litigiu nu poate fi disociat de legislația muncii, el privind un raport de muncă al funcționarului public, motiv pentru care îi sunt aplicabile și prevederile din legislația muncii, cu care se completează prevederile Legii Statutului funcționarilor publici.

În raport de cele statuate de către Înalta Curte în cuprinsul Deciziei nr. 1/21.01.2013, pronunțată în interesul legii, a reținut că sindicatul nu are doar un drept de reprezentare, acesta acționând în numele membrilor săi, având legitimare procesuală activă și nefiind doar un simplu mandatar. De altfel, în legea nouă, respectiv în cuprinsul dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, se dispune expressis verbis faptul că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă". Ca atare, sindicatul are calitate procesuală activă de a acționa în numele membrilor săi în calitate de reclamant, iar, potrivit Deciziei nr. 1/21.01.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în Dosar nr. x/2012, "în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant".

Prin urmare, în condițiile în care Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de reclamant, are sediul în Municipiul București, rezultă că aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, competența teritorială de soluționare a litigiului.

Înalta Curte reține că acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A., B. și C., funcționari publici, fiind aplicabile, în stabilirea competenței materiale, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Astfel, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, în vigoare la data acțiunii, 11.02.2019, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Anterior modificării prin Legea nr. 212/2018, art. 10 din Legea nr. 554/2004 nu făcea distincție după cum acțiunea era introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat.

Deci, textul legal instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Reclamanții-membri de sindicat domiciliază în județul Arad și acțiunea a fost formulată în numele lor de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI. Astfel, în cauză, sindicatul are calitatea de reprezentat și nu de reclamant.

Prin urmare, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului Arad, competent după domiciliile reclamanților.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2020
Ședința publică din data de 26 martie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată p
ÎCCJ 2019-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4106/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 02.11.2018, pe rolul Tribunalului Iași, secția a
ÎCCJ 2020-09-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 14.08.2019, reclaman
ÎCCJ 2019-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5898/2019
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrat
ÎCCJ 2020-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare î
Sursă