ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 867/2020

Ședința publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 23 noiembrie 2016, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 95.147 Euro, în echivalent în RON, reprezentând pierderea suferită de către reclamantă, prin tergiversarea emiterii unui acord de vânzare a terenului ipotecat și încasarea în întregime a propriei creanțe de către C. S.A - Sucursala România în dosarul de insolvență.

Prin sentința civilă nr. 4559 din data de 11 decembrie 2017, a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, s-a respins cererea ca neîntemeiată. Reclamanta a fost obligată la plata către pârâta C. S.A. PARIS - Sucursala Romania a sumei de 8568 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel D., în calitate de administrator special al A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2563A/2018 pronunțată la data de 18 decembrie 2018 de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a admis excepția invocată de intimată și s-a anulat apelul declarat de apelanta A. S.R.L. prin lichidator special D. pentru lipsa calității de reprezentant. Apelanta A. prin administrator special a fost obligată la plata sumei de 533,5 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în esență că, în ce privește exercitarea dreptului de reprezentare a persoanei juridice după intrarea în insolvență, potrivit Legii nr. 85/2014, societățile nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar.

Astfel, instanța de apel a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 58 alin. (1) lit. l) prin Legea nr. 85/2014, se face trimitere atât la "formularea", cât și la "susținerea" acțiunilor în pretenții pentru recuperarea creanțelor debitoarei în insolvență de către administratorul/lichidatorul judiciar, nu doar în sensul citării practicianului în insolvență, dar și în ceea ce privește toate celelalte prerogative ale dreptului de apărare, respectiv de a formula cereri, căi de atac, de a propune probe, de a angaja avocați etc., inclusiv de a dispune cu privire la aceste drepturi.

În același timp instanța de apel a reținut că, atribuțiile administratorului judiciar nu pot fi exercitate de către administratorul special care nu îl poate substitui și cu atât mai puțin, nu poate face acte de procedură în numele debitoarei, împotriva voinței administratorului judiciar singurul îndrituit ca titular al acțiunii introductive și reprezentant al societății reclamante, să dispună în virtutea principiului disponibilității asupra procesului, prin exercitarea/neexercitarea căii de atac ori printr-un act unilateral de rectificare a actului de procedură efectuat în absența unui mandat legal.

Împotriva deciziei civile nr. 2563A din 18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs A. S.R.L. prin administrator special D..

În motivarea cererii recurenta a arătat că în mod neîntemeiat a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant fără a se avea în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 85/2014. Recurenta arată că, deși într-un mod superficial instanța de apel reține o serie de dispoziții speciale aplicabile în procedura insolvenței, aceasta omite a constata însăși dispozițiile aplicabile în speță prin intermediul cărora debitoarea poate fi reprezentată de către administratorul special. Astfel, în conformitate cu art. 52 coroborat cu art. 84, art. 112-117 din Legea Insolvenței, administratorul special al debitoarei va avea deplină putere de reprezentare al acesteia în relațiile cu terții ori în acțiunile în justiție pe care înțelege să le introducă în vederea obținerii unor avantaje/beneficii în cadrul procedurii, atât pentru creditori cât și pentru debitori.

De asemenea, recurenta mai arată că prin procesul-verbal al Comitetului Creditorilor, publicat în BPI nr. 8630 din 3 martie 2017 necontestat, în conformitate cu dispozițiile art. 50-51 din Legea nr. 85/2016 s-a hotărât mandatarea d-nei av. E. în reprezentarea societății în cadrul acestui dosar.

A mai susținut recurenta că hotărârea atacată este insuficient motivată, reținându-se elementele contradictorii și superficiale în raport de situația de fapt și de drept expusă. Or, potrivit art. 425 C. proc. civ., obligația instanței de a-și motiva hotărârea presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În continuarea cererii, recurenta a reiterat situația de fapt și a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a intimatei.

În drept a invocat dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 19 aprilie 2019 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, în principal pentru lipsa calității de reprezentant, iar în secundar pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, raportul fiind comunicat părților conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 12 februarie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special D. împotriva deciziei nr. 2563A/2018 din 18 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 27 mai 2020 cu citarea părților.

Deși recurenta prin administrator special a invocat dispoziții art. 488 pct. 5, 6, 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că criticile recurentei se încadrează doar în punctele 6 și 8 ale art. 488 din C. proc. civ. deoarece pct. 5 a fost invocat în mod formal.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile formulate, de apărările invocate și dispozițiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta prin administrator special a susținut că hotărârea instanței de apel este insuficient motivată reținându-se elemente contradictorii și superficiale în raport de situația de fapt și de drept expusă.

Contrar susținerilor recurentei prin administrator special, hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, instanța nefiind obligată să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru și cât timp nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., ceea ce în prezenta cauză nu este cazul.

Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă fără echivoc că, instanța de apel s-a pronunțat cu prioritate potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției lipsei calității de reprezentant, hotărârea cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței de apel.

Simpla nemulțumire a recurentei prin administrator special cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, și nu în ultimul rând, neînsușirea de către instanța de control judiciar a aspectelor invocate de către apelantă prin administrator special, sunt elemente care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului prevăzut de art. 425 C. proc. civ. și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Doctrina și jurisprudența au statuat că ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce nu sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, în sensul că, fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, iar interpretarea pe care le-o dă fiind prea intensă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Din această perspectivă recurenta prin administrator special nu se poate prevala de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanța de apel în mod corect a aplicat dispozițiile art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea insolvenței nr. 85/2014.

Potrivit art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea insolvenței nr. 85/2014 administratorul judiciar are ca atribuție, încasarea creanțelor, urmărirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului pentru aceasta putând angaja avocați.

Din textul de lege menționat rezultă fără echivoc că formularea acțiunilor judecătorești în pretenții ale debitorilor aflați în procedura de insolvență și reprezentarea acestora în fața instanțelor judecătorești, reprezintă atributul exclusiv al administratorului judiciar și nu al administratorului special.

Cererea de chemare în judecată în prezenta cauză a avut la bază una dintre atribuțiile administratorului judiciar și anume, de a formula și susține acțiunea în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului potrivit art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014.

Nu este lipsit de relevanță de a menționa în acest context, că potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea insolvenței nr. 85/2014, administratorul special participă în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 117-122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că atribuțiile administratorului special sunt de participare la judecarea acțiunilor menționate la art. 117-122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84 și nu de formulare/susținere a acțiunii în pretenții pentru încasarea drepturilor debitorului, acest drept revenind administratorului judiciar în temeiul art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea insolvenței.

Așadar, dreptul de reprezentare a societății debitoare aflată în insolvență într-o procedură de drept comun, cum este în situația de față, în formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect încasarea drepturilor debitorului și ulterior declararea căii de atac, revine administratorului judiciar în temeiul art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea insolvenței.

Față de cele arătate rezultă că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale invocate de către recurentă prin administrator special, respectiv art. 52, 84, 117-112 din Legea insolvenței nr. 85/2014 acestea referindu-se doar la desemnarea administratorului special de către adunarea generală a acționarilor/asociaților/membrilor debitorului și participarea acestuia la judecarea acțiunilor prevăzute de art. 117-112, ori a celor rezultând din ne respectarea art. 84 și nu la formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului.

În consecință, instanța de apel în mod corect în temeiul art. 82 alin. (1) C. proc. civ. a anulat apelul formulat de administratorul special D. pentru lipsa calității de reprezentant.

În ceea ce privește critica referitoare la fondul litigiului, Înalta Curte nu o va mai examina, urmare a faptului că au fost analizate criticile referitoare la soluția ce vizează lipsa calității de reprezentant a administratorului special.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L., prin administrator special D., ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei în raport de cererea intimatei urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D., la plata către intimata C. S.A. PARIS -SUCURSALA ROMÂNIA a sumei de 5.959,52 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat potrivit înscrisurilor doveditoare de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D., împotriva deciziei civile nr. 2563A din 18 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D., la plata către intimata C. S.A. PARIS -SUCURSALA ROMÂNIA a sumei de 5.959,52 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 27 mai 2020.