ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 814/2020

HOTĂRÂRE

14.05.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 814/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Împotriva încheierii din 30 ianuarie 2018, pronunțate în dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Argeș, a declarat recurs reclamantul A..

Prin încheierea din 14 mai 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului, până la o nouă stăruință a părților.

Împotriva încheierii din 14 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că înțelege să formuleze recurs împotriva încheierii din 14 mai 2019, deoarece nu este mulțumit de soluția dată.

Totodată, recurentul-reclamant a susținut că a lucrat și efectuat serviciu ca agent de pază la B. S.R.L. București o perioadă de 18 luni cu program prelungit, cu ore de noapte, în condiții foarte grele fără ca această societate să-i mai plătească această perioadă de muncă și fără să îi fie confirmată vechimea în muncă.

Recurentul-reclamant a susținut că s-a adresat instanței teritoriale din sectorul 3 București, dar ca urmare a ierarhiei legislative dosarul a ajuns pe rolul instanței superioare, subliniind, totodată, că din motive de sănătate nu a mai putut sta la proces și a înmânat tatălui său să depună unele precizări scrise.

Recurentul-reclamant a mai arătat că după primirea încheierii recurate a colaborat cu societatea pârâtă care i-a promis că se vor rezolva datoriile financiare față de acesta, or nici până în prezent pârâta nu i-a plătit nici un fel de datorie reprezentând parțial sau total vreo sumă ce ar confirma remunerarea salarială a celor 18 luni de zile prestate ca agent de pază față de pârâta societate.

Recurentul-reclamant a solicitat să fie obligată pârâta la plata sumelor de bani solicitate, astfel cum au fost menționate în cuprinsul cererii, precum și să îi fie confirmată vechimea în muncă pentru cele 18 luni de zile lucrate.

Nu a fost depusă întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 30 ianuarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 12 februarie 2020 și nu au fost depuse puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) noul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, recurentul-reclamant, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici la adresa încheierii pronunțate, recurentul-reclamant făcând, în esență, referiri la neplata de către societatea pârâtă a drepturilor salariale. Or, aceste aspecte țin de fondul cauzei și nu pot fi analizate într-o cale de atac declarată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților.

Recurentul-reclamant nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel, ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurentul-reclamant nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva art. 488 și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanță prin pronunțarea încheierii recurate.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.