ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 521/2020

Ședința publică din data de 4 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Olt –, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 1055/104/2012/a49, A., B. și S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. Filiala București, în calitate de contestatori, au solicitat în contradictoriu cu intimatele E. S.A. (fostă F. S.A.) și G. S.A. ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate nulitatea absolută a notificării cesiunii și a contractului de cesiune de creanță privind contractul de credit nr. 296 din 25 martie 2008 și a tuturor contractelor de garanție și/sau ipoteca și/sau orice alte instrumente de garantare aferente contractului de credit, să constate nulitatea absolută a notificării cesiunii și a contractului de cesiune de creanță privind contractul de credit nr. 4210 din 8 mai 2009 și a tuturor contractelor de garanție și/sau ipoteca și/sau orice alte instrumente de garantare aferente contractului de credit și să ia act de faptul că S.C. C. S.R.L., B. și A., în calitate de constituitori, se opun ca bunurile mobile și imobile aduse drept garanție în favoarea F. S.A. să fie predate cesionarului G. S.A.

Prin sentința nr. 754/2018 din 26 noiembrie 2018, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de contestatorii A., B. și S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii A. și B., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond la aceeași instanță, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată pentru stadiile de fond si recurs.

La termenul din 19 februarie 2019, instanța a dispus citarea în cauză a E. S.A. ca urmare a fuziunii prin absorbție a F. S.A.

Prin decizia nr. 618/2019 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova –, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-contestatori A. și B..

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs recurenții A. și B., solicitând (i) în principal, admiterea recursului și casarea deciziei nr. 618/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova –, secția a II-a civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel Craiova ca instanță de apel, (ii) în subsidiar, admiterea recursului și casarea deciziei nr. 618/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova –, secția a II-a civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond la Tribunalul Olt ca instanță de drept comun, (iii) într-o teză terțiară, admiterea recursului și modificarea deciziei nr. 618/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova –, secția a II-a civilă în sensul admiterii acțiunii, (iv) constatarea nulității absolute a notificării cesiunii și a contractului de cesiune de creanță privind contractul de credit nr. 296 din 25 martie 2008 și a tuturor contractelor de garanție și/sau ipoteca și/sau orice alte instrumente de garantare aferente contractului de credit, (v) constatarea nulității absolută a notificării cesiunii și a contractului de cesiune de creanță privind contractul de credit nr. 4210 din 8 mai 2009 și a tuturor contractelor de garanție și/sau ipoteca și/sau orice alte instrumente de garantare aferente contractului de credit și (vi) ca instanța să ia act de faptul că S.C. C. S.R.L., B. și A., în calitate de constituitori, se opun ca bunurile mobile și imobile aduse drept garanție în favoarea F. S.A. să fie predate cesionarului G. S.A.

Motivele invocate de recurenți sunt, în esență, următoarele:

Recurenții-reclamanți susțin că în cauză sunt aplicabile prevederile noului C. proc. civ., că instanța ar fi trebui să își verifice competența materială în soluționarea unei cauze privind o hotărâre pronunțată de judecătorul sindic și să constate că pe rolul Tribunalului Olt s-a aflat dosarul nr. 1055/104/2012/a41, care a privit două acțiuni cu obiect diferit, și anume, o contestație la existența debitului și la cuantumul creanței cesionate și o acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune de creanță. Se mai susține că dosarul nr. 1055/104/2012/a49 al Curții de Apel Craiova a avut ca obiect recurs împotriva sentinței nr. 754 din 26 noiembrie 2018, iar la fond obiectul cauzei a fost acțiune în constatarea nulității absolute întemeiată pe dispozițiile C. civ.

În opinia recurenților-reclamanți, cererea a fost soluționată în mod nelegal în prima instanță de judecătorul sindic, iar instanța de apel ar fi reținut în mod nelegal că erau aplicabile prevederile vechiul C. proc. civ. și că nu s-ar fi pus în discuție la fond excepția de necompetență materială. Recurenții-reclamanți arată că excepția de necompetență este o excepție de ordine publică și că prin încălcarea competenței au fost vătămați în ceea ce privește drepturile procesuale și patrimoniale, solicitând să se constate că hotărârea primei instanțe este supusă apelului și nu recursului.

Într-o altă critică, se arată că E. S.A. ar fi trebuit scoasă din cauză deoarece nu a preluat creanța ce face obiectul contractelor de cesiune a căror anulare se cere în dosarul de față, această creanță fiind cesionată către G. S.A. anterior fuziunii.

Recurenții-reclamanți apreciază că, pe fond, hotărârea este afectată de nelegalitate deoarece instanța de apel ar fi interpretat trunchiat actele aflate la dosar, nu s-ar fi pronunțat cu privire la tot ceea ce s-a cerut și ar fi aplicat alte dispoziții legale decât cele invocate de reclamanți, încălcând principiul disponibilității și dreptul la un proces echitabil. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se susține că nu au fost avute în vedere dispozițiile C. civ. și ale legii nr. 31/1990 referitoare la reprezentare și nici cele ale C. civ. referitoare la cesiunea de creanță, deoarece instanțele inferioare nu s-au pronunțat asupra termenului în care trebuia transmisă notificarea cesiunii de creanță și nici asupra faptului că judecătorul sindic nu a consemnat suma cu care F. S.A. s-a înscris la masa credală, iar instanța de apel, în mod greșit, ar fi dat eficiență celor reținute de judecătorul sindic referitor la erorile strecurate în conținutul notificărilor în sensul că aceste erori nu constituie motive de nulitate absolută. Se mai arată că datele referitoare la contractele de credit cesionate nu sunt corecte și astfel cesiunea de creanță este afectată de nulitate.

Se mai afirmă că judecătorul sindic nu s-ar fi pronunțat asupra contestației recurenților-reclamanți față de cuantumul creanțelor cesionate, recurenții-reclamanți susținând că nu s-ar fi încheiat contractele de credit nr. 296 din 25 martie 2008, respectiv 4210 din 8 mai 2008, sumele aferente acestor contracte nefiind datorate.

Recurenții-reclamanți arată că judecătorul sindic nu s-a pronunțat nici cu privire la întinderea efectelor contractelor de cesiune de creanță în raport de dispozițiile art. 60 din OUGO.U.G. nr. 52/2016, iar instanța de apel nu a verificat afirmațiile recurenților-reclamanți în această privință, interpretând și aplicând greșit, în opinia acestora, dispozițiile art. 1568 alin. (2) din C. civ.. De asemenea, se susține că instanțele inferioare nu s-au pronunțat cu privire la cesiunea contractelor de ipotecă și nici cu privire la solicitarea recurenților-reclamanți de a se lua act de opoziția lor față de predarea bunurilor mobile și imobile aduse drept garanție de către F. S.A. către G. S.A. și nu au avut în vedere existența dosarului penal nr. 1342/P/2018 care, în opinia recurenților-reclamanți, se află în strânsă legătură cu obiectul prezentului dosar.

În drept, recurenții au invocat, prin cererea de recurs motivele prevăzute de art. 488 pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., precizând ulterior în concluziile scrise din 4 martie 2020, temeiul prevăzut de art. 304 pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ. din 1865.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 și la art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, în raport de prevederile art. 299 C. proc. civ. din 1865.

Prezentul recurs are ca obiect încheierile din 29 octombrie 2019 și 5 noiembrie 2019, prin care a fost amânată pronunțarea, și decizia nr. 618 din 12 noiembrie 2019 prin care Curtea de Apel Craiova –, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenți împotriva sentinței nr. 754/2018 din 26 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt. Dosarul în care a fost pronunțată decizia recurată este asociat unui dosar având ca obiect procedura insolvenței, fiind guvernat de prevederile Legii nr. 85/2006.

Conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 85/2006, calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic este recursul, ce urmează a fi judecat de curtea de apel. Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum și cele date în apel". Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs și aceasta, deoarece, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. din 1865, hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierilor din 29 octombrie 2019 și 5 noiembrie 2019, prin care a fost amânată pronunțarea cauzei, Înalta Curte reține că, față de dispozițiile art. 268 C. proc. civ. din 1865, aceste încheieri conțin dispoziții premergătoare, având caracter preparatoriu. Acestea nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală și, prin urmare, vor fi supuse căii de atac numai odată cu aceasta, urmând același regim juridic din punct de vedere al căilor de atac. Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că nu este admisibilă calea de atac a recursului împotriva încheierilor menționate mai sus.

În consecință, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 299 C. proc. civ. din 1865, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, va admite excepția invocată și va constata inadmisibilitatea recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva încheierilor din 29 octombrie 2019 și 5 noiembrie 2019 și a deciziei nr. 618 din 12 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova –, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2020.