ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 320/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 4 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY. și ZZ., în contradictoriu cu parații Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Harghita, Tribunalul Galați, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Tribunalul Iași, Tribunalul Suceava, Tribunalul Mureș, Tribunalul Constanta, Tribunalul Maramureș, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bacău, Tribunalul Vaslui, au solicitat reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata, pentru flecare lună începând cu data de 9.04.2015 si până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație si la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt judecători și de la data de 9 aprilie 2015 și până în prezent au funcționat în cadrul următoarelor instanțe: reclamantul CC. - la Judecătoria Agnita - până la 30 noiembrie 2017, la Judecătoria Brașov: 1 decembrie 2017-30 iunie 2018, la Tribunalul Harghita -1 iulie 2018 - la zi.

Prin încheierea de ședință din 6 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 a fost disjunsă cererea cu privire la reclamantul CC., formându-se dosarul de față - nr. x/2019

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1316 din 5 septembrie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și, în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că este învestită cu soluționarea unui litigiu, căruia i se aplică jurisdicția muncii, față de dispozițiile art. 266 din Codul muncii conform cărora "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, s-a mai reținut incidența dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, precum și a art. 129 din C. proc. civ., potrivit căruia, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În acest context, s-a reținut că reclamantul CC. și-a desfășurat activitatea astfel: la Judecătoria Agnita - până la 30 noiembrie 2017, la Judecătoria Brașov: 1 decembrie 2017 - 30 iunie 2018, Tribunalul Harghita - 1 iulie 2018 - la zi, iar Tribunalul Harghita nu se află pe raza unei curți de apel învecinate cu raza de competență teritorială a Curții de Apel Ploiești.

Astfel că, în raport cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ., întrucât reclamantul are domiciliul în raza de competență a Tribunalului Harghita, însă prin raportare la prevederile art. 127 C. proc. civ. privind competența facultativă, instanța a apreciat că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială, urmând să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 25 septembrie 2019, sub același număr de dosar.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 50/2020 din 14 ianuarie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând incidența prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul Dâmbovița s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 27 ianuarie 2020, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantul CC., Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., potrivit cărora (1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

În acest context, se apreciază că Tribunalul Dâmbovița este deopotrivă instanță competentă să soluționeze cererea, având în vedere calitatea de parte în proces, respectiv de pârât, a Tribunalului Brașov, care se află în raza unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Ploiești în circumscripția căreia se afla Tribunalul Dâmbovița.

Prin urmare, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Brașov, se constată că Tribunalul Dâmbovița este una dintre instanțele competente să judece cauza.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul CC. a înțeles să învestească Tribunalul Dâmbovița cu soluționarea prezentei cauze, Înalta Curte constată că, în aplicarea dispozițiilor legale speciale, derogatorii de la dispozițiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2020.