ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 135/2020

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29.03.2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. au chemat în judecată pe pârâta S. S.A., prin S.C. T. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu și cu intervenientul forțat U., să oblige pârâta la plata sumei de 3.500.000 euro, cu titlu de daune morale, astfel: 50.000 euro pentru A., ca urmare a vătămării corporale suferite și 500.000 euro pentru decesul soțului său, V.; 400.000 euro pentru B., ca urmare a decesului tatălui său, V.; 66.666 euro către C., pentru decesul bunicului său, V.; 400.000 euro către D., ca urmare a decesului tatălui său, V.; 66.666 euro către F., pentru decesul bunicului său, V.; 66.666 euro pentru E., ca urmare a decesului bunicului său, V.; 50.000 euro către G., pentru decesul fratelui său, V.; 50.000 euro către H., ca urmare a decesului fratelui său, V.; 50.000 euro către I., pentru decesul fratelui său, V.; 50.000 euro pentru J., ca urmare a decesului fratelui său, V.; 50.000 euro către K., pentru vătămarea corporală suferită și 500.000 euro, pentru decesul soției sale, W.; 400.000 euro către L., ca urmare a decesului mamei sale, W.; 400.000 euro către M., pentru decesul mamei sale, W.; 150.000 euro către N., ca urmare a decesului bunicii sale, W.; 50.000 euro către O., pentru decesul fiicei sale, W.; 66.666 euro pentru P., ca urmare a decesului surorii sale, W.; 66.666 euro către Q., pentru decesul surorii sale, W. și 66.666 euro către R., ca urmare a decesului surorii sale, W..

De asemenea, au mai solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și la plata către reclamanții K. și M. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pentru consiliere psihologică, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1029/05.04.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească următoarele sume, în echivalent în RON la cursul afișat de B.N.R. la data plății, cu titlu de daune morale: reclamantei A., suma de 60.000 euro (15.000 euro pentru propriile vătămări și 45.000 euro, ca urmare a decesului soțului său); reclamantei B., suma de 40.000 euro; reclamantului C., suma de 15.000 euro; reclamantului D., suma de 40.000 euro; reclamantului F., suma de 20.000 euro; reclamantei E., suma de 20.000 euro; reclamantului G., suma de 10.000 euro; reclamantei H., suma de 10.000 euro; reclamantei I., suma de 10.000 euro; reclamantului J., suma de 10.000 euro; reclamantului K., suma de 60.000 euro (15.000 euro pentru propriile vătămări și 45.000 euro, ca urmare a decesului soției sale); reclamantului M., suma de 40.000 euro; reclamantei L., suma de 40.000 euro; reclamantei N. suma de 20.000 euro; reclamantei O., suma de 30.000 euro; reclamantei P., suma de 10.000 euro; reclamantei Q., suma de 10.000 euro și reclamantei R., suma de 10.000 euro.

Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta la plata către reclamantul K. a sumei de 616,56 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și către reclamantul M. a sumei de 1.676,56 RON, cu același titlu; a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, toate părțile au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 743/19.04.2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelurile și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească cu titlu de daune morale următoarele sume, în echivalent în RON la cursul afișat de B.N.R. la data plății: reclamantei A., suma de 35.000 euro (15.000 euro pentru propriile vătămări și 20.000 euro, ca urmare a decesului soțului său); reclamantei B., suma de 20.000 euro; reclamantului C., suma de 10.000 euro; reclamantului D., suma de 20.000 euro; reclamantului F., suma de 10.000 euro; reclamantei E., suma de 10.000 euro; reclamantului K., suma de 35.000 euro (15.000 euro pentru propriile vătămări și 20.000 euro, ca urmare a decesului soției sale); reclamantului M., suma de 20.000 euro, reclamantei L., suma de 20.000 euro; reclamantei N., suma de 5.000 euro și reclamantei O., suma de 20.000 euro.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantul K. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, către reclamantul M. a sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și către reclamanta A. a sumei de 10.000 RON, cu același titlu, menținându-se în rest sentința apelată; a fost respinsă ca nefondată solicitarea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei din apel, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. au declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În motivare, au reiterat situația de fapt și au susținut că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și nu a avut în vedere întreaga jurisprudență depusă la dosar.

Astfel, au susținut că instanța de apel și-a contrazis pe parcursul motivării propriile argumente.

Cu titlu de exemplu, au arătat că, după ce a reținut inițial că "nicio sumă de bani nu poate înlocui această pierdere imensă și nu poate alina durerea produsă, mai ales într-un context factual atât de absurd - accident de mașină cauzat de neatenția impardonabilă a intervenientului forțat ocupat cu agresarea unei persoane pe care o luase în mașină (din acest punct de vedere neputându-se afirma că acest cuantum ar fi exagerat)" -, ulterior a constatat că despăgubirile "nu pot depăși un nivel rezonabil, fără a ține cont de nivelul de dezvoltare al societății".

Totodată, după ce a reținut că "acordarea unor despăgubiri morale nu are o legătură directă cu modul subiectiv, individual, în care suferă fiecare în parte, ci cu o apreciere abstractă, socio-juridico-economică, asupra unui nivel al despăgubirilor care să creeze un sentiment reparator pentru suferinzi, daunele morale nu pot fi niciodată un preț exact al suferinței resimțite", ulterior a apreciat că "instanța este cea chemată să aplice legea la un caz particular, iar varietatea situațiilor faptice raportat la scala consecințelor explică tocmai diferențele între sumele acordate în situații care, în aparență, sunt similare."

Au subliniat recurenții că instanța de apel a preferat să raporteze cuantumul despăgubirilor la un criteriu abstract, iar nu la situația de fapt reală, dar și că argumentele potrivit cărora acordarea despăgubirilor morale trebuie să țină seama de un criteriu abstract le contrazic pe cele potrivit cărora instanța este chemată să judece în concret.

În continuare, au evocat jurisprudența instanței supreme, susținând că, potrivit acesteia, la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța trebuie să aibă în vedere toate aspectele particulare ale speței, iar nu criterii generale și abstracte; or, în speță, trauma lor nu a fost raportată la circumstanțele concrete în care a avut loc accidentul rutier, deși depuseseră la dosar sentința penală nr. 243/24.05.2017 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția ei.

Au mai arătat recurenții că instanța de apel a analizat doar parțial jurisprudența depusă la dosar, fără a face referire la hotărârile judecătorești prin care, în alte spețe, au fost acordate despăgubiri membrilor familiilor victimelor într-un cuantum mai ridicat decât în prezenta cauză.

În acest context, au evocat decizia nr. 422/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au subliniat că instanța supremă a statuat că jurisprudența reprezintă un reper legal în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale în cazul suferințelor cauzate printr-un accident rutier.

În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenții aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurenții au indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurenților, în sensul că argumentele potrivit cărora acordarea despăgubirilor trebuie să țină seama de un criteriu abstract le contrazic pe cele potrivit cărora instanța este chemată să judece în concret, nu pot fi examinate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât contradicția la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când vizează doar considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată. Se întâlnesc asemenea situații atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, dar din altele, netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Or, în speță, recurenții invocă o presupusă contradicție, pornind de la considerentele deciziei atacate potrivit cărora "stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, însă instanța trebuie să se raporteze la consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, etc., dar și la nivelul de dezvoltare al societății."

Așadar, recurenții își exprimă în fapt nemulțumirea față de modul de apreciere a criteriilor în funcție de care au fost acordate despăgubirile, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate ce se efectuează în calea de atac nedevolutivă a recursului.

Așa fiind, magistratul-asistent raportor apreciază că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

De asemenea, apreciază că, în lipsa indicării normei de drept material încălcate sau greșit aplicate, criticile recurenților vizând analiza doar parțială a jurisprudenței depuse la dosar nu pot fi circumscrise ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Altfel spus, dat fiind că nu se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a unor texte de lege care să conțină criterii în funcție de care se determină cuantumul despăgubirilor morale, nu sunt întrunite exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenții nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar cele reglementate de pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. împotriva deciziei civile nr. 743/19.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2020.