ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1234/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1234/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 1 iulie 2020
Asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună retragerea reclamantei din cadrul societății C. S.R.L. și obligarea acesteia la plata contravalorii părților sale sociale.
Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat doar plata unei sume modice de 1 leu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 222-226 din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 24/2018 din 25 ianuarie 2018, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. C. S.R.L. și, pe cale de consecință, s-a dispus retragerea reclamantei din S.C. C. S.R.L. și obligarea societății pârâte la plata sumei modice de 1 leu.
Prin decizia nr. 650/2018 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 24/2018 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.
Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Prin decizia nr. 2126 din 19.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 650 din 22 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut că acțiunea reclamantei A. vizează, în principal, retragerea sa din societatea C. S.R.L., iar solicitarea reclamantei de obligare a societății pârâte la plata contravalorii părților sociale reprezintă o cerere accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.
S-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală, iar, potrivit art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, "în lipsa unor prevederi din actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului".
S-a mai reținut că art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 stabilește că "Nu sunt suspuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Raportat la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte a constatat că decizia civilă nr. 650 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Împotriva deciziei nr. 2126 din 19.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a formulat contestație în anulare S.C. C. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate, cu consecința reluării judecății recursului.
Contestatoarea a făcut trimitere la art. 504 alin. (2) C. proc. civ., care are următorul conținut "Cu toate acestea, contestația poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părții, a fost respins fără a fi cercetat în fond" și la art. 22 din C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.
În motivarea contestației în anulare s-a susținut, în esență, că recursul declarat în cauză era admisibil, conform celor statuate de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei nr. 369/30.05.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., arătându-se că decizia ce a format obiectul recursului a fost pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, după 20 iulie 2017, dată la care decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial.
De asemenea, contestatoarea a evocat decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. și s-a constatat că sintagma "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul acestora este neconstituțională.
Examinând excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Obiectul contestației în anulare este reglementat diferit, în funcție de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.
Potrivit alin. (1) al art. 503 C. proc. civ., pentru motivul legal de neregularitate a procedurii de citare, hotărârile susceptibile de a fi atacate cu contestație în anulare sunt toate hotărârile definitive ale instanței de recurs.
Alin. (2) și (3) ale art. 503 C. proc. civ. reglementează o altă serie de motive pentru care se poate exercita calea de atac a contestației în anulare, dar care privesc exclusiv hotărârile instanțelor de recurs și hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Așadar, având în vedere că prezenta contestație în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu este supusă niciunei căi de atac, decizia a cărei retractare se solicită, respectiv decizia nr. 2126/19.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care a fost pronunțată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac exercitate de contestatoarea S.C. C. S.R.L. pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituție și de art. 457 din C. proc. civ., precum și a principiului unicității căii de atac prevăzut de art. 460 din același cod.
Față de cele arătate, Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 508 alin. (1) C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2126/19.11.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2126/19.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 iulie 2020.