ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2126/2019

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la 2 noiembrie 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună retragerea reclamantei din cadrul societății C. S.R.L. și obligarea societății la plata contravalorii părților sale sociale.

Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat doar plata unei sume modice de 1 leu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 222-226 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința nr. 24/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. C. S.R.L. și, pe cale de consecință, s-a dispus retragerea reclamantei din S.C. C. S.R.L. și obligarea societății pârâte la plata sumei modice de 1 leu.

Prin decizia nr. 650/2018 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 24/2018 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta a susținut în esență că reclamanta nu și-a dovedit cererea de chemare în judecată și că acțiunea acesteia a fost admisă cu încălcarea legii, deși, conform art. 249 C. proc. civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, context în care reclamanta A. trebuia să dovedească motivele temeinice care fac imposibilă funcționarea societății.

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., precum și ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat în esență respingerea argumentelor expuse de intimată în cuprinsul întâmpinării, ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 mai 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, recurenta și intimata A. au depus puncte de vedere la raport.

Ulterior, s-a stabilit termen la 19 noiembrie 2019 pentru admisibilitatea în principiu a recursului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, conform art. 248, coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând următoarele:

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat instanței de judecată să dispună retragerea sa din S.C. C. S.R.L. și obligarea societății la plata contravalorii părților sale sociale, în temeiul art. 222-226 din Legea nr. 31/1990.

Așadar, capătul de cerere vizând retragerea reclamantei din societatea C. S.R.L. are natura unui capăt principal, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., iar în ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a societății pârâte la plata contravalorii părților sale sociale reprezintă o cerere accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ.:

"dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Conform acestui text de lege, hotărârea judecătorească este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală.

Totodată, potrivit art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, "în lipsa unor prevederi din actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului".

Dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, prevăd că "nu sunt suspuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

În actuala reglementare, hotărârile definitive, enumerate în art. 634 alin. (1) pct. 1-6 C. proc. civ., într-o exprimare succintă, sunt acele hotărâri care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor.

În cauză, în raport de dispozițiile enunțate, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 650 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, deoarece hotărârea nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului unicității căii de atac consacrat de art. 460 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în raport de faptul că decizia atacată în recursul pendinte este o hotărâre definitivă, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta C. S.R.L Craiova împotriva deciziei civile nr. 650 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2019.