ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1912/2019

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la data de 13 aprilie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 551.620,74 RON, reprezentând suma achitată de reclamantă către pârâtă sub forma plății nedatorate conform art. 1341 C. civ. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 15, art. 1341-1344, art. 1470, art. 1635, art. 1636, art. 1638 C. civ., art. 72 și art. 192 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1515 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin B. S.A. - Agenția Craiova Mercur, astfel cum a fost precizată, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 2.053,14 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 543/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1515 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. - prin B. S.A. Agenția Craiova Mercur.

Împotriva deciziei nr. 543/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. susține că decizia atacată este nelegală fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, având în vedere că Tribunalul Dolj a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, iar soluția pronunțată a fost menținută și de către Curtea de Apel Craiova.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că cele două instanțe au apreciat în mod cu totul eronat că reclamanta și B. S.A. nu au calitate procesuală activă/pasivă în prezenta cauză, având în vedere că, în opinia instanțelor, între cele două societăți nu exista un raport juridic direct - motiv pentru care au respins acțiunea reclamantei. Aceasta interpretare a situației de drept și de fapt este total eronată, ceea ce a condus la aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța de apel a constatat că reclamanta "nu a făcut o plată în baza unui act juridic existent între ea și bancă, ci a efectuat o plată pentru o anumită persoană, respectiv C., care în calitate de debitor ipotecar, conform contractului de credit nr. x/18.02.2011 și de ipotecă s-a obligat în solidar cu împrumutatul S.C. D. S.R.L. să restituie în întregime debitul și accesoriile acestuia".

Însă, așa cum rezultă din documentele existente la dosarul cauzei, C. avea față de B. S.A. calitatea de garant ipotecar și nu de debitor sau fidejusor, debitoarea fiind societatea D. S.R.L.. Așadar, C. avea obligația de a garanta creditul acordat de bancă societății D. S.R.L. doar cu imobilul - fosta E., județ Dolj - și nu cu întreaga ei avere.

În aceste condiții, din momentul vânzării imobilului orice obligație a d-nei C. rezultată din contractele de garanție reală imobiliară încheiate cu B. a încetat, deoarece ipoteca instituită asupra fostei E. este un drept real care poartă doar asupra bunului imobil și nu o fidejusiune care ține de persoana garantului.

În consecință, A. S.R.L. nu mai avea cum să efectueze plata în numele d-nei C., deoarece la acel moment aceasta din urmă nu mai avea nicio obligație față de bancă.

Astfel, Curtea de Apel Craiova reține că art. 2345 alin. (1) C. civ. "reglementează drepturile creditorului ipotecar instituind prerogativa urmăririi și pe cea a preferinței și nu conferă calitatea de garant ipotecar terțului dobânditor al bunului dat în garanție".

Această interpretare a textului de lege este total eronată, având în vedere faptul că garant ipotecar este persoana care deține în proprietate un bun ipotecat.

În consecință, calitatea de garant ipotecar revine întotdeauna proprietarului bunului, indiferent dacă acesta este persoana care a constituit ipoteca sau a dobândit ulterior bunul imobil deja ipotecat.

Dacă s-ar considera valabilă interpretarea dată de către instanța de apel ar rezulta că persoana care a constituit o ipoteca imobiliară va rămâne obligată față de creditor chiar și în situația în care a înstrăinat bunul ipotecat, ceea ce nu este posibil.

Față de aceste aspecte, reiese fără dubiu că dreptul de ipotecă se menține asupra bunului imobil - în mâinile oricui s-ar afla - și nu se transmite doar dreptul de urmărire și de preferința al creditorului ipotecar.

Curtea de Apel Craiova reține că "în cauză nu există un contract de ipotecă, încheiat în forma prevăzută de art. 2378 C. civ., între reclamanta A. S.R.L. și intimata B. S.A. și pe cale de consecință, Curtea a apreciat că nu există un raport juridic direct între aceste părți, rezultat din contracte de garanție reală imobiliară".

În opinia recurentei, și această susținere dovedește aplicarea greșită a legii, deoarece între A. S.R.L. și B. S.A. exista un raport juridic direct (deși nu de natură contractuală), chiar dacă societatea reclamantă nu a fost semnatara contractelor de ipotecă.

Având în vedere faptul că prin vânzarea imobilului C. și-a pierdut calitatea de garant ipotecar, reiese că până la rambursarea creditului, B. S.A. a înțeles să își mențină calitatea de creditor ipotecar în raport cu A. S.R.L.. Pe cale de consecință, prin achiziționarea bunului imobil asupra căruia a fost instituită ipoteca societatea reclamantă a devenit garant ipotecar, fără ca să devină însă și parte în contractul de credit nr. x din 18 februarie 2011.

Mai susține recurenta că, instanța de apel face confuzie între relațiile contractuale și raportul juridic, cu referire la adresele nr. x/24.10.2016 și nr. y/02.12.2016, întrucât în speța de față, chiar dacă reclamanta nu a fost parte semnatară a contractului de credit nr. x/18.02.2011 și a contractelor de ipotecă accesorii, între societatea reclamantă și B. S.A. a existat un raport juridic, așa cum este acesta definit în dreptul civil român.

Între A. S.R.L. și bancă a existat o relație socială patrimonială, prin achiziționarea imobilului ipotecat, reclamanta a devenit garant ipotecar - iar această relație era reglementată de C. civ. (art. 2343 si următoarele).

Față de aceste considerente, recurenta solicită instanței de recurs să constate că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și, pe cale de consecință, să admită recursul, casând decizia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin întâmpinarea depusă de intimata B. S.A., la 15 octombrie 2018, s-a solicitat pe cale de excepție nulitatea recursului, întrucât motivele evocate de recurentă nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul depus la întâmpinarea intimatei, la 5 noiembrie 2018, recurenta solicită înlăturarea excepțiilor invocate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 ianuarie 2019, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 13 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 543/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 24 octombrie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că cele două instanțe au apreciat în mod cu totul eronat că reclamanta și B. S.A. nu au calitate procesuală activă/pasivă în prezenta cauză, având în vedere că, în opinia instanțelor, între cele două societăți nu exista un raport juridic direct - motiv pentru care au respins acțiunea reclamantei. Aceasta interpretare a situației de drept și de fapt este total eronată, ceea ce a condus la aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta consideră că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 2345 alin. (1) C. civ., apreciind că acest text de lege "reglementează drepturile creditorului ipotecar instituind prerogativa urmăririi și pe cea a preferinței și nu conferă calitatea de garant ipotecar terțului dobânditor al bunului dat în garanție".

Într-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel a făcut confuzie între relațiile contractuale și raportul juridic, afirmând că, deși banca le-a comunicat direct suma ce trebuia achitată în vederea radierii ipotecii, precum și contul în care urma să fie efectuată plata, acest fapt nu a dat naștere în sarcina reclamantei a obligației de a achita aceste accesorii și nici nu a creat un raport juridic între părți, în calitate de cumpărătoare a bunului ipotecat și bancă, iar acest aspect contravine dispozițiilor art. 2361 C. civ.

Analizând criticile recurentei, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea următoarelor argumente:

În acest context, se reține că soluția instanței de apel este temeinică și legală fiind pronunțată cu o apreciere corespunzătoare a dispozițiilor legale, a situației de fapt și a probatoriilor administrate în cauză.

Așadar, din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că atunci când cumpărătorul unui imobil asupra căruia a fost constituită o ipotecă și face plata obligației a cărei executare a fost garantată cu bunul, se subrogă în drepturile creditorului plătit pentru recuperarea creanței de la vânzătorul imobilului.

Or, având în vedere că între bancă și reclamantă nu exista nici un raport juridic legal sau convențional, (reclamanta fiind un cumpărător al unui imobil ipotecat în favoarea băncii de numita C. care, la rândul său, a garantat restituirea unui credit acordat unei societăți comerciale prin încheierea unui contract de ipotecă), este evidentă intenția acesteia de a face o plată pentru stingerea obligației garantate de către debitoarea C., și nu din eroare.

Reclamanta nu a făcut o plată nedatorată, ci o plata efectuată pe seama debitorului ipotecar C. care, prin contractul de vânzare, s-a obligat să radieze sarcina după efectuarea rambursării anticipate totale a creditului.

Astfel, prin cererile formulate, reclamanta, aducând critici privind modalitatea de calcul a creanței datorate de către debitori în temeiul Contractului de credit nr. x/18.02.2011, intervine în raportul juridic dintre bancă și debitoarea S.C. D. S.R.L. pe de o parte și în cel de garantare a creditului, în baza contractului de ipotecă, dintre bancă și C., pe de altă parte.

De asemenea, este nefondată și susținerea recurentei că până la rambursarea integrală a creditului ea a dobândit calitatea de garant ipotecar în raport cu intimata B. S.A. motivat de faptul că în contractul de vânzare nr. x/2016, prin care a devenit proprietara imobilului, este precizat expres că ipoteca și toate interdicțiile instituite în favoarea pârâtei prin contractele de garanție imobiliară se vor menține până la efectuarea rambursării anticipate totale a creditului.

În acest context, se observă interpretarea eronată a recurentei a textului de lege care reglementează drepturile creditorului ipotecar, în sensul că art. 2345 alin. (1) C. civ., instituie prerogativa urmăririi si pe cea a preferinței, si nu conferă calitatea de garant ipotecar terțului dobânditor al bunului dat în garanție, cum în mod greșit apreciază recurenta.

Astfel, dispoziția legală reglementează valabilitatea și opozabilitatea ipotecii recunoscute creditorului asupra bunului grevat, indiferent de șirul sau felul transmisiunilor succesive ale bunului dat în garanție, ipoteca putând fi valorificată de creditor dacă debitorul nu-și îndeplinește obligația la scadență oricare ar fi situația juridică a bunului ipotecat.

Or, în cauză nu există un contract de ipotecă, încheiat în forma prevăzută de art. 2378 C. civ., între recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă, iar pe cale de consecință, astfel cum a apreciat în mod corect și instanța de apel, în cauză nu există un raport juridic direct între aceste părți, rezultat din contracte de garanție reală imobiliară, cum greșit susține recurenta.

Prin faptul că banca a comunicat direct recurentei suma ce trebuia achitată în vederea radierii ipotecii, precum și contul în care urma să efectueze plata, nu a dat naștere în sarcina recurentei a obligației de a achita ea aceste accesorii și nici nu a creat un raport juridic între recurentă, în calitate de cumpărătoare a bunului ipotecat și bancă.

Iar în ceea ce privește modalitatea de calcul a creanței datorate în temeiul contractului de credit nr. x/18.02.2011, acest aspect reprezintă strict o relație între bancă și debitoarea D. S.R.L., respectiv garantul ipotecar C., banca neavând un raport juridic direct sau indirect cu recurenta-reclamantă, întrucât părți în contractul de credit în baza căruia pârâta a procedat la calculul sumelor datorate în temeiul obligațiilor asumate prin acest contract, sunt pârâta și D. S.R.L., în calitate de debitoare și C., este evident că doar aceste părți pot duce critici privind executarea/neexecutarea obligațiilor asumate prin contract.

Recurenta, fiind terț fată de contractul de credit nu are calitate procesuală activă în vederea invocării unor aspecte legate de modul de calcul al creanței datorate de către debitori, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

Practic banca a calculat sumele datorate în temeiul clauzelor din contractul de credit, mai sus menționat, astfel că doar părțile contractante ar fi putut contesta accesoriile în sumă de 551.620,74 RON pe care recurenta susține că le-a plătit nedatorat.

Astfel, raportul juridic dedus judecății în baza căruia se apreciază că plata făcută este nedatorată este reprezentat de Contractul de credit nr. x/18.02.2011 încheiat între pârâtă și debitorii C., D. S.R.L. și nu Contractul de vânzare-cumpărare intervenit între recurentă și C..

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, iar recurenta nu are calitate procesuală activă în prezenta acțiune prin care se solicită restituirea sumelor achitate cu intenția de stinge datoria debitoarei garante C. și radierea ipotecii constituite asupra bunului imobil dobândit, recurenta fiind nevoită să se îndrepte împotriva celei în favoarea căreia s-a făcut plata, iar în acest context, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea aprecia faptul că, în cauză, plata făcută de recurenta-reclamantă, este nedatorată.

Astfel, dispozițiile art. 1596 lit. b) C. civ. ce prevăd în cazul subrogației legale că aceasta se produce de drept "în folosul dobânditorului unui bun care îl plătește pe titularul creanței însoțite de o garanție asupra bunului respectiv" asigură nelegalitatea criticilor formulate pe acest aspect de către recurentă.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, totodată invocând și chestiuni ce privesc situația de fapt, aspecte deja stabilite și lămurite de instanțele anterioare.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 543/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. va obliga recurenta la plata sumei de 2766.45 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B. S.A. prin B. S.A. Agenția Craiova Mercur, potrivit facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 543/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. prin B. S.A. Agenția Craiova Mercur.

Obligă recurenta la plata sumei de 2766.45 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B. S.A. prin B. S.A. Agenția Craiova Mercur.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2019.