ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2135/2019

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2019

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1527/02 septembrie 2010 pronunțată în dosarul x/2009, Judecătoria Ineu a anulat, ca insuficient timbrată, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. împotriva pârâților Composesoratul Foștilor Coloniști din Ineu - Traian, D., E., F., G., H., I., J., BNP K. și S.C. "L." S.R.L. Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 2/R/11 ianuarie 2011, Tribunalul Arad, secția civilă a admis recursul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe, pe care a casat-o, dispunând reînregistrarea cauzei la tribunal pentru competentă soluționare.

Astfel investit, prin sentința civilă nr. 854/17 octombrie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C. împotriva pârâților Composesoratul Foștilor Coloniști din Ineu, D., E., F., G., H., I., J., S.C. L. S.R.L. Timișoara și Biroul Notarial Public K. astfel cum a fost precizată și, în consecință:

A constatat nulitatea contractelor de schimb autentificate de BNP K. sub nr. 2524/19 august 2008, nr. 3252/23 octombrie 2008 și nr. 805/26 martie 2009 și nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la același birou notarial sub nr. 2525/19 august 2008 și nr. 3253/23 octombrie 2008.

A dispus restabilirea situației anterioare în Cărțile Funciare 8863 Ineu, 8864 Ineu, 8865 Ineu, 9050 Ineu, 9051 Ineu și 9054 Ineu privind dreptul de proprietate al Composesoratului Foștilor Coloniști din Ineu.

A respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților în ceea ce privește constatarea nulității absolute a încheierilor de carte funciară prin care au fost întabulate contractele sus-arătate, constatarea nulității procurilor speciale cu numerele 2523/19 august 2008, 3075/08 octombrie 2008 și 590/03 mai 2009, autentificate la același birou notarial și constatarea nulității Hotărârii Adunării Generale a membrilor composesori din 17 august 2008 luată în baza datelor conținute de procesul-verbal întocmit la aceeași dată.

I-a obligat pe pârâții D., E., F., G., H., I., J. și S.C. L. S.R.L. Timișoara la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de câte 2354 RON.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată în ședința publică din 5 septembrie 2011, reclamanții (membrii composesoratului pârât) au solicitat în contradictoriu cu pârâții mai sus indicați:

1) constatarea nulității absolute a contractelor de schimb nr. 2524/19 august 2008, nr. 3252/23 octombrie 2008 și nr. 805/26 martie 2009, autentificate de BNP M. și, pe cale de consecință, anularea acestora;

2) constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2525/19 august 2008 și nr. 3253/23 octombrie 2008, autentificate de același birou notarial, și, pe cale de consecință, anularea acestora ca acte subsecvente contractelor de schimb;

3) restabilirea situației anterioare în cărțile funciare 8863 Ineu, 8864 Ineu, 8865 Ineu, 9050 Ineu, 9054 Ineu și 9051 Ineu prin anularea mențiunilor cu privire la contractele de schimb și la cele de vânzare-cumpărare;

4) constatarea nulității absolute a încheierilor de carte funciară nr. x, 6495, 6496, 6497, 6498, 6499 și 6500 din 22 august 2008; nr. 8493, 8494, 8495, 8496, 8497, 8498, 8499 din 27 octombrie 2008 și nr. 2486 din 30 martie 2009 ale OCPI Ineu;

5) constatarea nulității absolute a procurilor speciale nr. 2523/19 august 2008, nr. 3075/08 octombrie 2008 și nr. 590/03 mai 2009, autentificate la BNP K., și

6) constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a membrilor composesori dată în urma procesului-verbal încheiat la 17 august 2008, întrucât adunarea generală nu a fost legal constituită.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța a reținut că pârâtul Composesoratul Foștilor Coloniști Ineu Traian a fost autorizat și înscris în Registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Ineu prin sentința civilă nr. 282/13 aprilie 2000, pronunțată în dosarul nr. x/2000.

La 18 aprilie 2008 a fost eliberat Titlul de proprietate nr. x pentru suprafața totală de 206 ha și 1312 mp teren reprezentând pășune, proprietate a Composesoratului după reconstituire conform evidențelor din cartea funciară.

La 1 octombrie 2008 s-a dispus înscrierea de modificări în actul constitutiv al composesoratului conform Hotărârii Adunării Generale din 29 septembrie 2008 privind componența comitetului de conducere, iar la 13 octombrie 2008, înscrierea de modificări conform Hotărârii Adunării Generale din 05 octombrie 2008 privind excluderea unor asociați și aprobarea încheierii și autentificării unui act notarial de schimb cu H. și I. pentru imobile individualizate; ultima modificare a actelor constitutive a fost autorizată la 6 octombrie 2009 și a privit componența Comitetului de conducere care de la acea dată și până la data pronunțării hotărârii este următoarea: B. - președinte, A. - secretar, C. - administrator, N. - casier, O. - membru, P. - membru și Q. - membru, conform Hotărârii Adunării Generale din 13 septembrie 2009.

La 17 octombrie 2008 a fost încheiat procesul-verbal al Adunării Generale extraordinare a membrilor composesori din care rezultă discutarea solicitării formulate de H. pentru cumpărarea sau concesionarea terenului proprietate a Composesoratului. În urma acestei întruniri nu a fost luată o hotărâre cu efecte de modificare a actelor de constituire, o parte a membrilor părăsind lucrările adunării "în semn de protest" față de intenția exprimată de unii membri, aceea de vânzare a terenului în condițiile prezentate de H..

La 19 august 2008, la sediul BNP M. a fost autentificat contractul de schimb intervenit între H., I. și Composesoratul Foștilor Coloniști din Ineu-Traian, reprezentat prin mandatarii D., E., F. și G., prin care din proprietatea Composesoratului a ieșit suprafața de 915.517 mp pășune și a intrat cea de 11.520 mp, cu sultă în cuantum de 337.750 RON.

În aceeași zi, la același birou notarial a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între H., I. și S.C. L. S.R.L. pentru suprafața de 930.989 mp și prețul de 214.127,47 euro.

La 23 octombrie 2008, la sediul aceluiași birou notarial, între aceleași părți - coschimbași a intervenit un alt contract de schimb privind suprafața de 29 ha și 719 mp pentru care composesoratul, prin aceiași mandatari, a primit o sultă în sumă de 352.500 RON.

La data de 26 martie 2009, între H. și composesoratul reprezentat de aceiași mandatari a fost încheiat un ultim contract de schimb prin care a ieșit din proprietatea composesoratului suprafața de 60.000 mp și a intrat cea de 799 mp, diferența fiind compensată prin sultă în cuantum de 25.000 RON.

La 18 octombrie 2009 și 01 noiembrie 2009, a fost convocată adunarea generală a membrilor composesori pentru discutarea situației composesoratului avându-se în vedere "periclitarea proprietății și aducerea de mari prejudicii (...)"; fiind supusă analizei și acțiunea civilă pe care reclamanții au depus-o la Judecătoria Ineu pentru anularea actelor de schimb și de vânzare-cumpărare; s-a votat în unanimitate continuarea acesteia de către reclamanți (la acea dată membri composesori) și au fost desemnați mandatarii care să reprezinte composesoratul, pe lângă membrii aflați în conducere conform Hotărârii nr. 2.

În ședința publică din 10 octombrie 2011, când au avut loc dezbaterile, în sala de judecată au fost prezenți, pe lângă reclamanți (care fac parte din comitetul de conducere) și membrii composesori mandatați Q. și R., care și-au exprimat acordul cu privire la admiterea acțiunii de anulare a actelor încheiate în frauda intereselor asociației.

Actele juridice încheiate conform celor arătate au intrat în atenția parchetului, iar, prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 15 martie 2011, au fost reluate cercetările față de notarul public K. (sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.) și față de D., E., F. și G. (sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289, 291, 215 și 246 C. pen.).

În acest context și având în vedere dispozițiile art. 26-28 din Legea nr. 1/2000, modificată, raportat la dispozițiile comune referitoare la condițiile esențiale pentru validitatea actului juridic civil (art. 948, art. 963 C. civ.), Tribunalul Arad a admis cererea de constatare a nulității contractelor.

Excepțiile invocate de pârâta S.C. L. S.R.L. au fost respinse, ca nefondate, instanța soluționând cauza, în ceea ce privește verificarea validității actelor juridice de schimb și de vânzare-cumpărare, prin aplicarea principiului actului subsecvent care urmează soarta actului principal.

A mai constatat tribunalul că ambele excepții ar fi fondate dacă aprecierile pârâtei cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului care a intrat în perimetrul composesoratului ar fi corecte, anume în situația în care dreptul de proprietate ar fi în exercițiul exclusiv și efectiv al persoanei juridice; or, dată fiind interpretarea dispozițiilor legale mai sus arătate, această situație nu se regăsește în sensul susținut de pârâtă.

Astfel, eliberarea unui singur titlu de proprietate pentru forma asociativă a composesoratului nu echivalează cu încetarea dreptului de proprietate asupra terenului pe care îl au membrii composesori conform evidențelor din cartea funciară care este anexată titlului. Dreptul acestor persoane există în forma coproprietății în indiviziune și se exercită ca atare, composesoratul având doar un drept de administrare și de exploatare prin decizia adunării generale și în conformitate cu Statutul de organizare și funcționare.

Așadar, calitatea procesuală activă a reclamantului B. este dată de calitatea sa de titular al dreptului de proprietate în cotă indiviză ce îi permite exercitarea acțiunii pentru apărarea acestuia, iar semnarea înscrisului prin care Composesoratul achiesează la acțiune este evident că nu reprezintă manifestarea voinței proprii, ci a persoanei juridice pe care legal o reprezintă, după cum s-a reținut și din poziția exprimată cu ocazia dezbaterilor de ceilalți membri învestiți de composesorat cu aceeași calitate, de reprezentare a intereselor sale.

În ceea ce privește contractele de schimb și vânzare-cumpărare încheiate între pârâți, instanța a reținut că au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative mai sus arătate din Legea nr. 1/2000, ceea ca atrage nulitatea lor, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, inclusiv prin efectuarea acestei operațiuni în cărțile funciare în care au fost înscrise.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (6), membrilor formelor asociative aflați în indiviziune le este interzisă înstrăinarea propriilor cote-părți unor persoane din afara acestora, iar potrivit alin. (7) al aceluiași articol, terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte. De aceea, raportat la datele cauzei, atât contractele de schimb, cât și cele de vânzare-cumpărare sunt nule, prin schimb terenul ieșind din patrimoniul proprietarului.

Norma arătată are caracter imperativ și reprezintă o excepție de la principiul liberei circulații a terenurilor prin acte de dispoziție între persoane aflate în viață, astfel că membrii composesori nu pot înstrăina terenul aflat în indiviziune, acesta putând face doar obiectul unor acte cu titlu gratuit ori al unui legat, fiind obligatoriu să rămână în administrarea și exploatarea composesoratului.

Susținerea pârâtei S.C. L. S.R.L. privind ridicarea acestei interdicții în urma abrogării art. 39 din Legea nr. 1/2000 a fost înlăturată de tribunal, care a reținut că abrogarea a fost decisă strict cu privire la modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu altă destinație decât forestiere și de punere în posesie a titularilor asupra acestora, scopul fiind accelerarea procedurilor administrative și judiciare, nicidecum modificarea regimului juridic al acestora.

A mai observat tribunalul că textul art. 28 trebuie coroborat cu cel al art. 26, fiind evident că se referă atât la organizarea administrării terenurilor forestiere, cât și la terenurile care nu fac parte din acest fond, adică pășuni și fânețe care sunt proprietatea membrilor formelor asociative de obști de moșneni sau răzeși și composesorate, aflați în devălmășie sau indiviziune.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere formulate de reclamanți (constatarea nulității hotărârii adunării generale din 17 august 2009, a procurilor și a încheierilor de carte funciară), tribunalul a apreciat că o analiză distinctă a lor nu mai este necesară, în condițiile rezolvării capătului de cerere ce are consecința repunerii părților în situația anterioară, inclusiv în evidențele de carte funciară.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții D., G., E., F. și S.C. L. S.R.L..

Apelanții - pârâți D., G., E. și F. au solicitat admiterea excepției lipsei calității lor procesuale pasive învederând, în esență, că nu au semnat în nume propriu contractele de schimb contestate, ci în exercitarea mandatului dat de composesorat și în baza unor procuri autentificate; au solicitat schimbarea sentinței și respingerea cererii reclamanților, ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă și fără mandat valabil; au arătat că dacă reclamantului B. i-ar fi fost afectată prin schimb cota de drept putea ataca hotărârea adunării generale; că reclamantul A. nici nu are calitatea de moștenitor al vechilor composesori; că titularul dreptului este Composesoratul, cel care a hotărât efectuarea schimbului, iar nu reclamanții, aceștia neavând calitate de membri composesori, încheierea nr. 147/06 octombrie 2009 dată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2009 prin care reclamanții s-au autodesemnat în conducerea Composesoratului confirmând o hotărâre adoptată prin fraudă.

Apelanta - pârâtă S.C. L. S.R.L. a solicitat schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ca introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivare a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B., A. și C..

În susținere a arătat că, în primă instanță, a învederat că dreptul de proprietate a fost exercitat în contractele de schimb de către Composesorat ca parte contractantă astfel că, având în vedere că nu există identitate între reclamanți și titularul dreptului afirmat, aceștia nu au calitate procesuală activă.

Deși prima instanță a reținut corect că titlul de proprietate a fost emis pe numele Composesoratului, a considerat că acest fapt nu echivalează cu încetarea dreptului de proprietate asupra terenului pe care îl au membrii composesori conform evidențelor din cartea funciară anexată titlului, luând în considerare evidența de carte funciară anterioară emiterii titlului, deci anterior împroprietăririi composesoratului; or, actele de schimb s-au efectuat după împroprietărirea în baza legilor de restituire a terenurilor.

A mai arătat că, în contra celor reținute de tribunal, la dosar nu există nici o dovadă privind un drept de proprietate în cotă indiviză pentru vreunul dintre reclamanți, instanța ignorând situația juridică a composesoratului (dovedită prin conexarea dosarelor de înființare și modificare a acestuia în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor) care a fost înființat în baza prevederilor Legii nr. 1/2000, coroborate cu prevederile O.G. nr. 26/2000.

Composesoratul, a menționat apelanta, a avut inițial douăzeci și patru de asociați, ulterior numărul lor s-a redus la douăzeci, aceștia fiind și în prezent singurii membri composesori, reclamanții nedeținând această calitate. Astfel, înregistrarea lor ca membri în organele de conducere prin încheierea Judecătoriei Ineu nr. 417 din 06 octombrie 2009 nu le-a conferit calitatea de membri asociați sau composesori câtă vreme, pentru a dobândi această calitate, actul constitutiv trebuia modificat sub aspectul asociaților (nu al conducerii) și o atare modificare nu este înregistrată în Registru; mai mult, numirea lor ca membri ai organelor de conducere s-a făcut în baza unei hotărâri luate de alte persoane decât membrii composesori înregistrați, iar vechea conducere a fost reinstituită prin încheierea Judecătoriei Ineu nr. 100 din 07 februarie 2012.

A susținut această apelantă că reclamanții nu au probat caracterul absolut al nulității pe care au invocat-o, că persoanele interesate ce pot invoca nulitatea absolută a actului juridic sunt avânzii-cauză, iar reclamanții nu au făcut dovada acestei calități; la baza încheierii celor trei contracte de schimb au stat procuri autentice prin care toți membrii composesori înscriși în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor au împuternicit cele patru persoane aflate la conducerea composesoratului la acel moment și reinstituite să semneze aceste contracte în numele composesoratului; toți membrii composesori și-au dat acordul, în formă autentică, pentru schimb, iar reclamanții nu sunt nici părți în contractele de schimb și nici membrii asociați ai Composesoratului.

A mai învederat această apelantă că reclamanții nu au făcut dovada interesului - condiție de exercitare a acțiunii civile, cu respectarea cerințelor care impun să fie legitim, născut și actual, personal și direct, respectiv nu au făcut dovada drepturilor deținute în composesorat cu referire la aceste terenuri.

Apelanta-pârâtă a reiterat susținerile privind existența conflictului de interese rezultat din deținerea de către B. atât a calității de reclamant, cât și de membru al conducerii Composesoratului, calitate în care a exprimat poziția acestuia de achiesare la acțiunea formulată și a învederat că preluarea conducerii Composesoratului s-a realizat abuziv, că procesul-verbal în baza căruia s-a luat Hotărârea nr. 2 - avută în vedere de prima instanță pentru a reține inexistența conflictului - a fost semnat de persoane care nu sunt membri composesori, voința astfel exprimată fiind viciată fraudulos, mandatul nefiind dat sub semnătură legalizată conform art. 68 C. proc. civ., iar reclamanții nu mai sunt la conducere, doar vechea conducere, reinstituită, poate exprima valabil poziția Composesoratului.

În continuare, după ce a reiterat susținerile din primă instanță privitoare la inaplicabilitatea interdicției de înstrăinare prevăzută de art. 28 din Legea nr. 1/2000 (care se referă la terenurile forestiere, numai acestea fiind supuse interdicției), a arătat că, în extrasele de carte funciară depuse la dosar și în contracte, terenurile sunt descrise ca "pășune" și "teren neagricol"; că interdicția instituită de art. 28 este o excepție de la principiul liberei circulații a lucrurilor, fiind de strictă interpretare și nu se poate extinde și asupra altor terenuri pe care Composesoratul le-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate; că aceeași concluzie rezultă și din aceea că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, interdicția viza, pe lângă terenurile forestiere, și pășunile și fânețele, dar ulterior, la data încheierii contractelor, interdicția nu mai exista, fiind clară intenția legiuitorului de a reintroduce pășunile și fânețele în circuitul civil, numai protejarea fondului forestier fiind catalogată în continuare de interes public; că prima instanță a respins aceste susțineri cu un argument de neînțeles (anume că abrogarea art. 39 a vizat exclusiv accelerarea procedurilor de restituire) și cu un altul nefondat (că art. 28 trebuie coroborat cu art. 26 care se referă și la pășuni și fânețe), câtă vreme, așa cum legiuitorul a completat art. 26 cu noțiunile de pășuni și fânețe odată cu abrogarea art. 39, trebuia să completeze corespunzător și art. 28 dacă intenționa să mențină excluderea din circuitul civil a acestor două categorii de terenuri.

A învederat că prima instanță nu a motivat respingerea argumentelor societății vizând excepția consacrată prin principiul ocrotirii terțului subdobânditor de bună-credință și cu titlu oneros al imobilelor și a reiterat susținerile din primă instanță privitoare la această excepție, la faptul că prezumția de bună-credință nu a fost răsturnată de reclamanți, la inexistența în cărțile funciare a vreunor mențiuni care să indice vreo problemă de înstrăinare a terenurilor (cu referire la art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996).

A mai arătat că reclamanții au apreciat că reaua-credință rezultă din faptul că încheierea contractelor de vânzare a avut loc în aceeași zi cu contractele de schimb și a observat că faptul că H. a încheiat în nume propriu contractele de schimb cu Composesoratul, obținând terenuri pe care imediat le-a vândut pârâtei la preț dublu față de sulta plătită Composesoratului, semnând contractele de vânzare, atât în nume personal în calitate de vânzător, cât și în numele pârâtei în calitate de cumpărător; acest lucru evidențiază reaua-credință a acestuia, nu a cumpărătoarei care a înțeles să facă o investiție de aproximativ 400.000 euro și a menționat că, atunci când a realizat că H. și-a executat mandatul în frauda intereselor sale, societatea i-a retras mandatul și a încetat colaborarea cu acesta.

A mai arătat că în mod greșit a dispus tribunalul repunerea în situația anterioară câtă vreme, pe de o parte, o astfel de cerere este personală, a părților actului desființat, fiind inadmisibilă când este formulată de terți; pe de altă parte, nu este admisibilă o repunere parțială, adică numai în privința Composesoratului, fără a se dispune și restituirea prețului.

Prin decizia civilă nr. 110/30 mai 2012 pronunțată în dosar nr. x/2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. și a schimbat, în parte, sentința în sensul că a respins, în tot, acțiunea civilă formulată de reclamanți; a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâții D., G., E. și F. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că, prin încheierea din 21 martie 2012, apelanților persoane fizice li s-a pus în vedere să timbreze apelul declarat cu 9.411,31 RON taxă de timbru și 5 RON timbru judiciar. Apelantele - pârâte D. și F. au fost prezente, luând personal cunoștință despre această obligație, iar apelanții-pârâți E. și G. au fost citați pentru termenele următoare cu mențiunea timbrării apelului, sub sancțiunea anulării. Întrucât nu au dat curs acestei obligații decurgând din art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și din art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 32/1995, instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția netimbrării apelului și a soluționat în temeiul ei apelul astfel declarat.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. Timișoara, curtea de apel a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de interes a acestora în promovarea acțiunii sunt nefondate.

În acest sens, instanța a avut în vedere că, dincolo de faptul că se solicită constatarea nulității absolute a unor acte juridice - acțiune la îndemâna tuturor celor care justifică un interes, iar nu numai părților contractante, reclamanții justifică un interes (și deci și calitate procesuală activă) prin calitatea de membri composesori la momentul promovării acțiunii și, pe de altă parte, prin hotărârea nr. 2/1 noiembrie 2009 a Adunării Generale prin care au fost mandatați să reprezinte Composesoratul în prezentul dosar, la data respectivă făcând parte și din conducerea Composesoratului; nu prezintă relevanță sub aspectul calității procesuale faptul că pe parcursul judecății s-a schimbat de mai multe ori componența conducerii.

Instanța de apel a apreciat, însă, că apelul societății este întemeiat în ceea ce privește modul în care a fost soluționat fondul acțiunii reclamanților.

Astfel, prima instanță a stabilit că, atât contractele de schimb dintre composesoratul pârât și pârâții H. și I., cât și contractele de vânzare-cumpărare dintre aceștia și apelanta - pârâtă sunt nule absolut întrucât au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, care instituie o interdicție de înstrăinare.

Or, această interdicție vizează doar terenurile forestiere din proprietatea formelor asociative (cum este și Composesoratul), din art. 28 și din întregul capitol 3 al Legii nr. 1/2000 rezultând că sunt avute în vedere terenurile forestiere, în vreme ce obiect al contractelor contestate au fost pășuni, care nu sunt supuse acestei interdicții. Chiar dacă în forma inițială Legea nr. 1/2000 prevedea prin art. 39 că interdicția de înstrăinare vizează și pășunile și fânețele, norma a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, anterior încheierii în anul 2008 a contractelor, astfel că nu se poate reține, ca motiv de nulitate absolută, cauza ilicită la încheierea lor.

Pe de altă parte, în ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare, trebuie reținută și prezumția de bună-credință a pârâtei cumpărătoare, prezumție care nu a fost răsturnată prin probele administrate de reclamanți.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții C., A. și B. și pârâta S.C. L. S.R.L. Timișoara.

Prin decizia nr. 3408/22 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând următoarele:

Criticile reclamanților - întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 - 9 C. proc. civ. - au vizat, în esență, faptul că instanța de apel a pronunțat decizia printr-o greșită interpretare a probelor de la dosar și nu a ținut cont de acestea.

Astfel, curtea de apel nu a observat că Adunarea Generală prin care s-a hotărât vânzarea terenurilor din categoria de folosință pășune nu a fost statutară, câtă vreme mai mulți membri composesori nu au fost prezenți, iar persoanele care au participat și au votat nu erau membrii composesoratului, motiv pentru care, atât hotărârea emisă în baza acestei adunări, cât și procesul-verbal încheiat, sunt ilegale pentru neîntrunirea cvorumului necesar, și pentru că în procesul-verbal s-a menționat că s-a hotărât vânzarea unui teren din categoria de folosință pășune către terți, încălcându-se astfel prevederile statutare și legale în vigoare la acea dată.

De aceea, au apreciat recurenții-reclamanți, procurile speciale eliberate de BNP K. sunt nule, iar contractele de schimb astfel întocmite sunt, de asemenea, nule având în vedere că prin procesul-verbal s-a hotărât vânzarea unei suprafețe de teren însă, în realitate, s-a efectuat schimbul asupra unei suprafețe mult mai mari; pe cale de consecință, sunt nule absolut și contractele de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000 care instituie interdicția de înstrăinare sub orice formă, la fel și înscrierile și încheierile de carte funciară ulterioare.

Pe calea recursului, pârâta S.C. L. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea deciziei în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei de interes a reclamanților și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii. Pârâta a învederat că instanța de apel a soluționat greșit aceste excepții, având în vedere că reclamanții nu au deținut în nici un moment de la înființarea composesoratului, până în prezent, calitatea legală de membri composesori conform evidențelor din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor astfel că, din această perspectivă, nu pot justifica un interes pentru promovarea prezentei cereri.

Analizând criticile reclamanților, Înalta Curte a constatat că sunt fondate și a admis recursul acestora; în vederea asigurării unei judecăți unitare a cauzei, pentru o bună administrare a justiției, a admis și recursul declarat declarat de pârâtă.

Dintre motivele de recurs invocate de reclamanți, Înalta Curte l-a găsit întemeiat pe cel prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., reținând din considerentele deciziei atacate că, pentru a-și forma convingerea în sensul soluției pronunțate, curtea de apel nu a făcut o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză.

Astfel, instanța de apel nu a soluționat toate capetele de cerere formulate de reclamanți prin acțiunea introductivă, respectiv constatarea nulității hotărârii adunării generale din 17 august 2009, a procurilor și a încheierilor de carte funciară, având în vedere că prima instanță a considerat că, în condițiile rezolvării primului capăt de cerere, cu consecința repunerii părților în situația anterioară (inclusiv în evidențele cărților funciare), o analiză distinctă a acestor cereri nu mai era necesară, rămânând fără obiect.

În același context, instanța de recurs a reținut că nu au fost cercetate toate aspectele deduse judecății referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000 pentru a se putea verifica dacă a existat o cauză ilicită la încheierea acestor acte juridice ca motiv de nulitate absolută și că prezumția de bună-credință a pârâtei cumpărătoare nu a fost suficient probată în cauza de față.

Astfel, a concluzionat instanța de recurs, că în virtutea caracterului devolutiv al apelului, se impune completarea probatoriului administrat întrucât din considerentele deciziei se constată că soluția de admitere a apelului pârâtei și de schimbare, în parte, a sentinței cu consecința respingerii acțiunii reclamanților nu este susținută de probele din dosar, acestea urmând a fi analizate și din perspectiva dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data 04 august 2009, sub nr. dosar x/2011

Pentru termenul de judecată din 19 iunie 2014, apelanta S.C. L. S.R.L. a depus la dosar note de ședință pe calea cărora a arătat că, urmare deciziei de casare, înțelege să invoce prescripția dreptului reclamanților la contestarea hotărârii adunării generale din 17 august 2008, cu motivarea că termenul prevăzut de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 a fost depășit, și a solicitat examinarea cu precădere a excepțiilor lipsei calității procesuale și a lipsei de interes a reclamanților, cu consecința admiterii apelului și, în principal, respingerea cererii ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin notele de ședință din 19 septembrie 2014, apelanții D., G., E. și F. au solicitat, față de considerentele deciziei de casare, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și respingerea acțiunii introductive ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, admiterea excepției tardivității cererii de constatare a nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale din 17 august 2008 și admiterea apelului declarat de S.C. L. S.R.L., cu consecința modificării sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamanților .

Prin încheierea din 27 noiembrie 2014, instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelurilor în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014 instrumentat de Direcția Națională Anticorupție.

Prin decizia nr. 1983/06 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de apelanta S.C. L. S.R.L. și a respins cererea de suspendare a judecății apelurilor.

Prin încheierea din 13 septembrie 2016, instanța de apel, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a respins cererea formulată de intimatul K. privind suspendarea judecății apelurilor până la soluționarea dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Ineu și, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata până la soluționarea cauzei penale ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2016

Cauza a fost repusă pe rol pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2018, părțile confirmând încetarea cauzei de suspendare ca urmare a soluționării definitive a dosarului penal prin decizia penală nr. 47/A/01 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru acest termen, apelanta S.C. L. S.R.L. a depus la dosar note de ședință pe calea cărora a învederat că, urmare a modului de soluționare a cauzei penale, alături de excepțiile invocate prin apel (lipsa calității procesuale active, lipsa de interes și inadmisibilitatea cererii de repunere în situația anterioară) înțelege să invoce următoarele noi excepții:

Sub acest aspect, după ce a reluat susținerile din apel privind inadmisibilitatea acestei cereri, apelanta a susținut că din modul de soluționare a cauzei penale rezultă o nouă situație de inadmisibilitate derivând din aceea că pârâtul composesorat este deja repus în situația anterioară înstrăinării terenurilor prin hotărârea penală definitivă în temeiul răspunderii civile delictuale, prejudiciul cauzat de încheierea contractelor de înstrăinare a terenurilor fiind reparat prin echivalent.

Astfel, în cauza penală nr. 630/59/2016, Composesoratul s-a constituit parte civilă și a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 212.138 euro, reprezentând diferența dintre sulta pe care a încasat-o în baza contractelor de schimb și prețul achitat de societatea L. în baza contractelor de vânzare subsecvente. Cu toate că avea posibilitatea să solicite în dosarul penal repararea în natură a prejudiciului prin anularea contractelor și repunerea părților în situația anterioară, Composesoratul a solicitat repararea prin echivalent, apreciind astfel că valoarea reală a terenurilor înstrăinate din patrimoniul său este dată de prețul plătit de societatea L. și nu de sulta inferioară primită de acesta.

Cererea de constituire de parte civilă a fost admisă prin sentința penală nr. 353/PI/05 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă, hotărâre care menționează expres că îi obligă pe inculpați să plătească părții civile echivalentul în RON a sumei de 212.138 euro, reprezentând diferență valoare terenuri înstrăinate, astfel că s-a stabilit cu putere de lucru judecat obligația inculpaților de a plăti Composesoratului, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin înstrăinarea terenurilor, această sumă.

Cum acțiunea civilă în procesul penal se judecă în baza legii civile și a răspunderii civile delictuale, temeiul juridic al obligării la plata acestei sume către composesorat este răspunderea civilă delictuală a inculpaților care are ca finalitate repunerea victimei faptei ilicite în situația anterioară comiterii acesteia, iar prin admiterea acțiunii prejudiciul cauzat composesoratului a fost reparat prin echivalent, acesta fiind repus în situația anterioară înstrăinării terenurilor în baza opțiunii exprimate, în patrimoniul său intrând contravaloarea terenurilor înstrăinate.

Or, cum composesoratul este, astfel, repus în situația anterioară înstrăinării, este evident că instanța civilă nu mai poate restabili o situație care este deja restabilită, fiind nerelevant că instanța penală a dispus restabilirea situației anterioare în temeiul răspunderii civile delictuale, iar în prezenta cauză se solicită restabilirea situației anterioare în temeiul nulității; dacă instanța ar dispune restabilirea situației anterioare în temeiul efectelor nulității, s-ar crea o îmbogățire nejustificată a composesoratului, în patrimoniul căruia ar coexista atât terenurile înstrăinate, cât și contravaloarea acestora (suma de 212.138 euro), în condițiile în care restabilirea situației anterioare (atât în cazul nulității, cât și al răspunderii delictuale) nu ar putea aduce o parte într-o situație mai câștigată decât exact situația anterioară avută.

Astfel, cererea reclamanților de repunere în situația anterioară este inadmisibilă și pentru că este contrară voinței părții actului (composesoratul) care a optat irevocabil în cauza penală pentru repararea prin echivalent a prejudiciului cauzat de pierderea proprietății terenurilor.

Sub acest aspect s-a susținut că repunerea în situația anterioară încheierii actului constatat nul reprezintă un efect al nulității și, în plan practic, reprezintă scopul intrinsec al cererii de constatare a nulității actului deoarece, în absența repunerii în situația anterioară, nulitatea nu are nici o aplicație practică, anume nu și-ar atinge finalitatea.

Interesul - condiție de exercitare a acțiunii civile - este reprezentat de folosul practic urmărit de reclamant, astfel că dacă activitatea judiciară nu-i poate procura un interes practic, cererea sa va fi respinsă pentru lipsa acestei cerințe; or, față de inadmisibilitatea cererii de repunere a părților în situația anterioară mai sus susținută este evident că cererea de constatare a nulității contractelor și a actelor care au stat la baza încheierii acestora apare ca fiind lipsită de interes.

Urmare a depunerii la dosar a certificatului de deces al reclamantului S., a cererilor părților și a dovezilor administrate, în cauză au fost introduși moștenitorii acestuia, T. și U..

Prin decizia nr. 103 din 08 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. L. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 854/17 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2011.

A fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâții D., G., E. și F. împotriva aceleiași hotărâri.

A fost obligată apelanta-pârâtă S.C. L. S.R.L. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 8210,5 RON și către intimatul-pârât Composesoratul Foștilor Coloniști din Ineu - Traian a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost obligați apelanții-pârâți D., G., E. și F. la plata către intimatul-reclamant A. a câte 2052,6 RON fiecare și către pârâtul intimat Composesoratul Foștilor Coloniști din Ineu - Traian a câte 750 RON fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că prin decizia civilă nr. 110/30 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în primul ciclu procesual, apelul declarat de pârâții D., G., E. și F. a fost anulat ca netimbrat cu motivarea că, deși li s-a pus în vedere să achite taxele datorate sub sancțiunea anulării, acești apelanți nu s-au conformat.

Având în vedere că apelanții-pârâți nu și-au îndeplinit obligația de timbrare și nici nu au declarat recurs împotriva deciziei sus-menționate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 149/1997, instanța de apel a anulat, ca netimbrat, apelul astfel declarat împotriva sentinței Tribunalului Arad.

În ceea ce privește apelul societății pârâte, curtea de apel a reținut cu titlu prealabil că, prin decizia de casare nr. 3408/22 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând criticile formulate de reclamanți, a constatat că acestea sunt fondate, iar în vederea asigurării unei judecăți unitare a cauzei, pentru o bună administrare a justiției, a admis și recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. Timișoara. În plus, a reținut că nu au fost cercetate toate aspectele deduse judecății referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000.

Constatând că Înalta Curte a admis recursul reclamanților cu motivarea că instanța de apel nu a soluționat toate capetele de cerere formulate de aceștia și nici nu a cercetat toate aspectele referitoare la aplicarea dispozițiilor legale pe care aceiași reclamanți le-au dedus judecății, curtea de apel a apreciat că Înalta Curte le-a recunoscut acestora calitatea procesuală și interesul în promovarea acțiunii, câtă vreme recursul pârâtei care a vizat exclusiv soluționarea prin decizia casată a acestor excepții (și pe calea căruia aceasta a solicitat respingerea acțiunii introductive ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală și fără interes) a fost admis doar ca o consecință a admiterii a celui declarat de reclamanți.

Pentru acest motiv, curtea de apel a arătat că susținerile societății apelante privind soluția dată de Tribunalul Arad acestor excepții sunt nefondate; dar, chiar și dacă s-ar aprecia că o validare implicită a calității și interesului reclamanților nu ar putea fi reținută, aceste critici ale apelantei nu ar putea fi primite.

Astfel, în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, societatea apelantă a arătat că, prin întâmpinarea depusă în dosarul Tribunalului Arad, a învederat că dreptul de proprietate asupra terenurilor care au făcut obiectul contractelor a căror anulare se cere a fost exercitat de Composesorat, acesta și nu reclamanții fiind parte în contracte, iar în susținerea excepției lipsei de interes a arătat pe calea notelor scrise, depuse pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2011, că reclamanții nu au făcut dovada interesului, cu atât mai mult cu cât au acceptat banii primiți de Composesorat ca urmare a înstrăinării terenurilor, care au fost distribuiți către membrii composesori.

A reținut instanța de apel că prima instanță a avut în vedere aceste susțineri ale pârâtei pentru a respinge excepțiile astfel invocate, iar criticile privind soluția de respingere a acestora urmează a fi examinate în aceleași limite, nefiind necesar a fi examinate împrejurările evocate în primă instanță ulterior închiderii dezbaterilor asupra fondului (care în mod legal nu au fost avute în vedere la pronunțare) și reluate pe calea apelului; de asemenea, nu se impun a fi examinate chestiunile invocate pentru prima oară în apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut că reclamanții au solicitat și constatarea nulității absolute a contractelor menționate, cerere care le conferă calitate procesuală activă în cauză, chiar dacă nu au fost personal părți în acele contracte.

Apoi, Composesoratul cocontractant a fost autorizat prin sentința civilă nr. 282/13 aprilie 2000, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2000, în baza art. 28 din Legea nr. 1/2000 și a Legii nr. 21/1924 având ca scop și obiect de activitate declarat luarea în posesie, organizarea administrării și exploatării terenurilor aflate în proprietatea devălmașă a membrilor asociați, iar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în numele composesoratului a fost însoțită de un "Tabelul nominal cuprinzând foștii membri ai formelor asociative, composesorate… și moștenitorii acestora care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri agricole, pășuni și fânețe, potrivit art. 39 din Legii nr. 1/2000", astfel că și din această perspectivă reclamanții au calitatea de a invoca nulitatea absolută a unor acte susținut a fi prejudiciabile pentru codevălmași și au și interesul de a solicita lăsarea fără efecte a actelor ce ar aduce atingere propriului drept de proprietate, astfel exercitat.

Susținerile apelantei privind lipsa de interes ce ar decurge din faptul că reclamanții ar fi acceptat banii primiți de composesorat ca urmare a înstrăinării terenurilor nu au fost primite, instanța constatând că din probele administrate nu rezultă că aceștia ar fi încasat vreo sumă de bani care să reprezinte echivalentul părții lor de drept.

A remarcat instanța de apel că, susținând lipsa de interes a reclamanților, apelanta-pârâtă învederează că aceștia au încasat banii în calitate de membri composesori dar, pe de altă parte, le neagă această calitate pentru a argumenta excepția lipsei calității procesuale active a acelorași reclamanți.

În continuare, instanța de apel a reținut că susținerile din apel privind dubla calitate a lui B. (de reclamant și de membru al conducerii Composesoratului) sunt nerelevante ca temeiuri de schimbare a sentinței, câtă vreme prima instanță nu a validat vreo eventuală achiesare a composesoratului la acțiunea formulată.

În ceea ce privește fondul cauzei, curtea de apel a constatat, în prealabil, că prin decizia de casare, examinând recursul reclamanților, Înalta Curte a statuat că prin decizia dată în apel în primul ciclu procesual "… nu au fost cercetate toate aspectele deduse judecății referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, pentru a se putea verifica dacă a existat o cauză ilicită la încheierea acestor acte juridice, ca motiv de nulitate absolută și, de asemenea, prezumția de bună-credință a pârâtei cumpărătoare nu a fost suficient probată în cauza de față".

Cu referire la fondul cererii de chemare în judecată, instanța de apel a reținut că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, invocând că terenurile care au făcut obiectul schimbului și vânzării erau în proprietatea Composesoratului astfel că, față de prevederile art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, nu puteau fi înstrăinate precum și faptul că, aducând critici soluției prin care prima instanță a validat aceste susțineri, apelanta-pârâtă a susținut inaplicabilitatea în cazul terenurilor în litigiu a interdicției prevăzute de art. 28 din Legea nr. 1/2000 care ar viza doar terenurile forestiere.

Aceste susțineri au fost găsite nefondate de instanța de apel pentru următoarele considerente:

Astfel, corespunde realității că în perioada încheierii contractelor a căror anulare se cere, forma art. 28 din Legea nr. 1/2000 era următoarea:

"(1) În vederea organizării administrării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege și a determinării responsabilităților cu privire la administrarea lor, persoanele îndreptățite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative inițiale. (2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile recunoașterea formelor asociative de administrare și de exploatare a terenurilor forestiere. (3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea, un statut în formă autentică sau certificată de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și obligațiile membrilor, răspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice. (4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ținut de judecătorie. (5) Suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței lor. (6) Membrii formelor asociative aflați în devălmășie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părți unor persoane din afara acestora. (7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte. (8) În cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.

La același moment, dispozițiile art. 39 alin. (1) din aceeași lege care dispuneau în sensul că "Prevederile art. 26 - 28 se aplică în mod corespunzător și în cazul pășunilor și fânețelor ce au aparținut formelor asociative care au deținut astfel de terenuri" nu mai erau în ființă, fiind abrogate prin Legea nr. 247/2005.

Însă, anterior abrogării acestei norme, art. 26-28 din Legea nr. 1/2000 vizau exclusiv terenurile cu vegetație forestieră, relevante din perspectiva litigiului de față fiind următoarele prevederi:

"(1) Foștilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, composesorate… precum și moștenitorilor lor, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate… (2^1) În cazul în care forma asociativă a fost în devălmășie, fără specificarea cotei-părți pentru fiecare asociat deposedat, suprafața ce se restituie se stabilește în cote-părți egale…"(art. 26); "(1) În vederea administrării și gospodăririi terenurilor forestiere prevăzute la art. 26, membrii formelor asociative…sau moștenitorii acestora se vor constitui într-o asociație autorizată de către judecătorie, potrivit legii… (5) Suprafețele forestiere aflate în proprietate comună rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței asociației. (6) În cazul dizolvării formei asociative suprafețele de teren forestier respective revin în proprietatea statului și în folosința consiliului local respectiv. (7) În situația în care nu vor exista moștenitori legali ai membrilor formelor asociative înființate în conformitate cu prevederile prezentei legi cotele aferente acestora trec în proprietatea statului și în folosința consiliului local respectiv. (8) Membrii formelor asociative nu pot înstrăina propriile cote-părți unor persoane din afara acestora" (art. 28).

Prin dispozițiile mai sus-arătate ale art. 39 alin. (1) din lege (în vigoare la acel moment), pășunilor și fânețelor care au aparținut formelor asociative li se stabilea același regim juridic sub aspectul reconstituirii dreptului de proprietate, al administrării și al calificării membrilor acestor forme.

Abrogarea acestei norme nu a fost, însă, singura modificare adusă Legii nr. 1/2000 de Legea nr. 247/2005, modificate fiind și articolele 26 și 28 care au ajuns să prevadă (cu relevanță în cauză) că "(1) Formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pășunilor și fânețelor, obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, composesora