ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2101/2019

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 13 iunie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.A., C., D. și E., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în principal, obligarea pârâtei B. S.A. la restituirea/predarea/remiterea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data plății).

În subsidiar, a solicitat întoarcerea executării, ca urmare a desființării titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 972 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. x/2010 și restabilirea situației anterioare, în sensul obligării pârâtei C. la restituirea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data restituirii).

Într-un al doilea subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că nu este incidentă instituția întoarcerii executării, a solicitat să fie obligată pârâta C. la restituirea/predarea/remiterea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data plății).

În ipoteza respingerii principalului și admiterii subsidiarului, a solicitat să fie declarate ca inopozabile față de reclamant actele juridice încheiate fraudulos de către debitorul său (pârâta C.), în complicitate cu terții dobânditori (pârâții D. și E.), în concret, a antecontractului de vânzare-cumpărare din 17 august 2011, a acordului de mediere din 29 februarie 2012 perfectat în fața Biroului de Mediator F. și a sentinței civile nr. 490 din 6 martie 2012 pronunțată de către Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2012; indisponibilizarea tuturor bunurilor imobile ce au făcut obiectul material al actelor juridice mai sus individualizate, până la încetarea executării silite a creanței pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea (cea de 355.000 EURO), inclusiv prin îndrumarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară la înscrierea unei clauze de inalienabilitate în Cartea Funciară a imobilelor în discuție, realizându-se astfel formalitățile de publicitate prevăzute de lege.

A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 29, art. 30, art. 95 pct. 1, art. 148, art. 194, art. 351, art. 411 alin. (1) pct. 2 (judecarea în lipsă) și art. 722, toate din C. proc. civ.. art. 942, art. 948, art. 969, art. 970 (art. 998-999 in extremis) art. 1073, art. 1074 și art. 1082 din C. civ. din 1864; art. 102, art. 103 din Legea nr. 71/2011; art. 626-629, art. 1562-1565 C. civ. art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeanăa Drepturilor Omului (Paris, 20 martie 1952); alte texte și principii de drept amintite în cuprinsul acțiunii.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 27 septembrie 2013, reclamantul a indicat cele 54 de imobile înscrise în cartea funciară a localității Târnova pentru care a solicitat declararea, ca inopozabile, a actelor juridice încheiate fraudulos de către pârâta C. cu terții dobânditori D. și E..

Prin a doua precizare depusă la dosar la data de 3 octombrie 2013, reclamantul a arătat că nu mai solicită, pe cale de acțiune pauliană, declararea, ca fiind inopozabile, a actelor juridice care au condus la transferul dreptului de proprietate asupra a două imobile, respectiv cele înscrise în Cartea Funciară nr. x Târnova și Cartea Funciară nr. x Târnova, din patrimoniul pârâtei C. în cel al pârâților D. ȘI E., cele două imobile fiind deja înstrăinate către un terț și a subliniat că suprafața de 611.400 m

2

(61,14 ha) reprezintă suma totală a suprafețelor tuturor imobilelor regăsite în precizarea de acțiune, fără a mai lua în considerare imobilele identificate în Cartea Funciară nr. x Târnova și Cartea Funciară nr. x Târnova, față de care nu mai are pretenții.

Pârâta B. S.A a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a acțiunii și cerere de chemare în garanție, solicitând introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a numitei C..

A solicitat ca, în situația în care banca va cădea în pretenții față de reclamant, să fie obligată chemata în garanție la plata către bancă a sumei de bani la care banca a fost obligată față de reclamant, în principal, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 992 și următoarele din C. civ. din 1864 privind plata lucrului nedatorat și, în subsidiar, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 992 și următoarele din C. civ. din 1864 privind îmbogățirea fără justă cauză.

Prin sentința civilă nr. 480 din 20 februarie 2014, Tribunalul Arad a admis, în parte, acțiunea civilă formulată, precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. ARAD, C., D. ȘI E. și, în consecință, a respins capătul principal al acțiunii reclamantului privind obligarea pârâtei B. S.A. ARAD să restituie/predea/remită reclamantului suma de 355.000 euro, la cursul BNR de la data plății .

A respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului invocată de pârâta C., unită cu fondul cauzei prin încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2013.

A admis capătul de cerere al acțiunii reclamantului A., în sensul că a fost obligată pârâta C. să restituie reclamantului suma de 355.000 euro, la cursul BNR de la data plății.

A declarat, în condițiile art. 1565 alin. (1) C. civ., ca inopozabile față de reclamantul A., actele juridice încheiate de pârâta C. cu pârâții D. și E., respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat G. nr. 490 din data de 17 august 2011 precum și acordul de mediere încheiat la data de 29 februarie 2012, în baza contractului de mediere nr. 11 din data de 29 februarie 2012 la Biroul de Mediator H. din Ineu, de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 490 din 6 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2012 .

A indisponibilizat bunurile imobile ce au făcut obiectul material al actelor juridice de mai sus, proprietatea pârâtului D., căsătorit cu pârâta E., în concret, a terenurilor situate în extravilanul localității Târnova, jud. Arad, evidențiate în următoarele 52 de cărți funciare:

A îndrumat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară să înscrie în cele 52 de cărți funciare privind imobilele situate în extravilanul localității Târnova, jud. Arad clauze de inalienabilitate, în baza art. 626-628 C. civ.

A respins cererea de chemare în judecată a pârâtei-chemate în garanție C. formulată de pârâta B. S.A. ARAD, ca rămasă fără obiect.

II. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamantul A., cât și pârâții C., D., E. și B. S.A. ARAD, apelurile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la secția I civilă, sub numărul de dosar x/2013

Prin decizia civilă nr. 113 din 30 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2013, s-a declinat competența de soluționare a cererilor de apel anterior menționate, formulate împotriva sentinței civile nr. 480 din data de 20 februarie 2014 pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2013, în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Timișoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a Civilă a Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2013*.

Prin decizia civilă nr. 227/A din 5 martie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins excepțiile invocate și a respins apelurile declarate de reclamantul A., de pârâții C., D., E. și de B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 480/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2013.

III. Decizia de apel a fost recurată de reclamantul A., pârâta C. și pârâta B. S.A..

De asemenea, a formulat recurs provocat pârâta B. S.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cauză a fost formulată de către I. o cerere de intervenție accesorie în favoarea intimaților D., E. și C., cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă în ședința publică din data de 19 mai 2016.

Prin decizia nr. 1036 pronunțată la data de 2 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților D. și E..

A respins excepția lipsei de interes a recurentei - pârâte B. S.A. în declararea recursului provocat.

A admis recursurile principale declarate de recurentul-reclamant A. și recurenta-pârâtă B. S.A. și recursul provocat, declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., căi de atac formulate împotriva deciziei civile nr. 227/A din 5 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

A casat, în parte, decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A respins recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 227/A din 5 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

IV. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 15 iunie 2017 sub numărul x/2013**.

Prin decizia civilă nr. 735/A din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 480 din data de 20 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Arad.

A admis apelul provocat declarat de pârâta B. S.A. BUCUREȘTI împotriva aceleași sentințe.

A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea precizată a reclamantului A..

A obligat pârâta B. S.A. BUCUREȘTI la plata către reclamantul A. a sumei de 355.000 euro, la cursul BNR din ziua plății.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.A. BUCUREȘTI împotriva chematei în garanție C..

A obligat chemata în garanție C. la plata sumei de 355.000 euro, la cursul BNR din ziua plății către pârâta B. S.A. BUCUREȘTI.

A respins, în rest, acțiunea precizată a reclamantului și a respins cererea de intervenție accesorie a intervenientului I..

A obligat pârâta la plata sumei de 26.887 RON reprezentând cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale către reclamant.

A obligat chemata în garanție la plata sumei de 44.455,54 RON cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale către pârâtă.

V. 1. La data de 14 noiembrie 2017, recurenta-pârâtă B. S.A. (denumită, în continuare "B. S.A." sau "Banca") a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 735/A din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu privire la soluția de admitere a apelului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

La 10 ianuarie 2018, recurenta-pârâtă B. S.A. a depus la dosarul cauzei motivele de recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenta-pârâtă B. S.A. a susținut, pe de o parte, că decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., existând contrarietate între considerentele hotărârii.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a mai susținut că decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că instanța de apel își motivează soluția de admitere a apelului formulat de A. prin aceea că recurenta-pârâtă, eliberând către C. suma depozitată, a încălcat dispozițiile contractuale, însă în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de recurenta-pârâtă în contradictoriu cu C., instanța de apel și-a motivat soluția prin aceea că, temeiul în baza căruia Banca a eliberat suma depozitată nu l-a reprezentat contractul încheiat între părți, ci decizia civilă nr. 972 din 16 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, reținând că plata realizată de Bancă reprezintă o plată nedatorată.

S-a referit la faptul că, în decizia recurată, instanța de apel a reținut că acordul intervenit între reclamantul A. și pârâta C., prin care cei doi au convenit ca eliberarea sumelor de bani să se realizeze doar în baza semnăturii conjuncte a acestora sau în baza unei hotărâri judecătorești și irevocabile, este opozabil Băncii.

A precizat că, deși instanța de apel a stabilit poziția de terț a recurentei-pârâte față de acest acord, a considerat totuși că respectivul acord poate avea drept efect modificarea unei clauze contractuale care conferea Băncii dreptul de a opera în contul curent fără acordul titularului, pentru efectuarea unor plăți dispuse prin hotărâri judecătorești executorii și definitive sau prin orice alt titlu executoriu, realizând o gravă confuzie între opozabilitatea unui act juridic (principiul relativității efectelor contractului) și caracterul obligatoriu al acestuia (principiul forței obligatorii a contractului).

Recurenta-pârâtă a arătat că, deși a reținut corect starea de fapt incidentă în cauză, instanța de apel a calificat natura juridică a adresei nr. x din 24 iunie 2009 ca fiind un acord intervenit între titularul contului și persoana împuternicită, acord opozabil Băncii, în acest mod înlăturând, implicit, argumentul reclamantului potrivit căruia acest acord ar avea natura juridică a unei "convenții tripartite", față de care Banca ar fi fost ținută sub aspectul obligaționalului contractual.

A criticat soluția instanței de apel, arătând că acestui acord i s-au atribuit efecte improprii, în sensul că s-a reținut în sarcina Băncii o încălcare a dispozițiilor contractuale, prin prisma faptului că a eliberat suma de bani în alte condiții decât cele convenite în acordul părților, cu privire la care, însă, Băncii i s-a atribuit calitatea de terț.

A arătat că instanța de apel nu a precizat motivul pentru care răspunderea Băncii este una contractuală, în condițiile în care eliberarea de către Bancă a sumei de bani cu nerespectarea condițiilor stipulate în acord (față de care Banca avea calitatea de terț) reprezenta o faptă ilicită, astfel reținută de instanța de apel.

Or, dacă un terț nu respectă o convenție încheiată între două părți, chiar dacă aceasta îi este opozabilă, răspunderea terțului nu poate să fie una contractuală, cât timp principiul relativității efectelor contractului prevede că un contract produce efecte doar între părți (art. 974 C. civ. din 1864, preluat de textul art. 1281 C. civ.), iar principiul forței obligatorii a contractului prevede că dispozițiile contractuale au putere de lege între părți, obligându-le pe acestea la respectarea lor (art. 969 C. civ. din 1864, aplicabil în speță, preluat la art. 1270 noul C. civ.).

Pornind de la definiția noțiunii juridice de opozabilitate a actului juridic, a susținut că răspunderea Băncii pentru nerespectarea acordului intervenit între părți nu poate să fie una contractuală, atât timp cât contractul nu naște în sarcina Băncii obligații, iar presupusa faptă ilicită nu poate fi reprezentată de nerespectarea unei clauze contractuale.

Datorită calității Băncii de terț, nu de parte, față de acordul intervenit între titularul contului și persoana împuternicită, reținută de instanța de apel, recurenta-pârâtă a susținut că acest acord nu putea modifica prevederile contractului de cont curent Lider și servicii suplimentare nr. x din data de 22 decembrie 2008, deoarece clauzele contractuale pot să fie modificate doar prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege (art. 969 alin. (2) C. civ. din 1865, aplicabil în speță, preluat în textul art. 1270 alin. (2) C. civ.).

În lipsa calificării acordului dintre titular și împuternicit ca fiind un act juridic modificator al clauzelor contractuale, acestui acord nu i se pot atribuit efectele unui act adițional care ar modifica clauzele contractuale.

A arătat că, potrivit art. 4 din contractul de cont curent, reclamantul, în calitate de client, era obligat să notifice în scris Banca în ceea ce privește orice modificare a situației unei persoane autorizate sau în cazul oricărui amendament privind autorizarea de a opera pe un cont curent, același articol menționând că Banca mai poate opera în contul curent, fără acordul Clientului, pentru efectuarea plăților dispuse în baza unei hotărâri judecătorești executorie și rămasă definitivă sau a oricărui alt titlu executoriu prevăzut prin lege.

Din cele două condiții prevăzute de acordul dintre titularul contului și persoana împuternicită, recurenta-pârâtă a susținut că doar condiția existenței unei semnături conjuncte îi putea fi opozabilă, deoarece a fost însușită de Bancă și a condus la modificarea contractului. Această situație se datorează acordului Băncii, exprimat la data semnării contractului, în legătură cu o asemenea operațiune a titularului contului de a modifica unilateral clauzele contractuale care privesc persoana autorizată și autorizarea de a opera pe un cont, așa cum rezultă din interpretarea literară a clauzei conținute de art. 4 din contract, unde se arată că astfel de modificări produc efecte la simpla "notificare în scris", excluzându-se, astfel, orice acord al subscrisei.

În schimb, cea de a doua condiție, aceea de a elibera suma de bani în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, iar nu în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, cum doreau părțile acordului, nu a beneficiat de acordul prealabil al Băncii, iar modificarea, în acest sens, a contractului nu putea fi realizată de reclamant unilateral, aspect reținut inclusiv de instanța de apel, care califică acordul ca fiind un act încheiat exclusiv între titularul contului și persoana împuternicită.

Astfel, Banca a considerat că nu a încălcat dispozițiile contractuale, cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

De aceea, recurenta-pârâtă a precizat că, partea a doua a adresei nr. x din data de 24 iunie 2009, prin care titularul contului înțelege să restrângă situațiile în care Banca era îndreptățită de a opera în cont fără acordul său, condiționând exercitarea acestui drept nu de existența unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, cum se stipula în contract, ci de existenta unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, nu era opozabilă Băncii și, în lipsa acordului acesteia, expres sau tacit, clauzele contractuale nu puteau fi modificate.

Această poziție a Băncii rezultă din corespondența părților, pe care, contrar dispozițiilor instanței de recurs, instanța de apel nu a analizat-o.

În recursul formulat, recurenta-pârâtă a arătat că, prin Adresa nr. x/22.07.2009, a răspuns sesizării persoanei împuternicite, C., privind exprimarea unui punct de vedere legat de dispozițiile/ordinele de plată efectuate de aceasta, ocazie cu care a precizat:

"Banca noastră putând acționa doar în conformitate cu voința titularului de cont sau în conformitate cu cele ce ar fi dispuse printr-o hotărâre judecătorească executorie." Cu alte cuvinte, deși a luat act de faptul că prin Adresa nr. x/24.06.2009, titularul contului a dorit să limiteze dreptul Băncii de a opera în cont fără acordul său, în ipoteza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, recurenta-pârâtă a arătat că își va exercita drepturile în conformitate cu dispozițiile contractuale, urmând a acționa "în conformitate cu cele ce ar fi dispuse printr-o hotărâre judecătorească executorie", referindu-se doar la caracterul executoriu al hotărârii judecătorești și înlăturând condiția caracterului irevocabil ai hotărârii judecătorești.

A susținut că în mod greșit a considerat instanța de apel că Banca nu se putea prevala de clauza contractuală potrivit căreia aceasta poate opera în contul curent, fără acordul titularului, pentru efectuarea plăților dispuse pe bază de hotărâre judecătorească executorie și rămasă definitivă sau orice alt titlu executoriu prevăzut prin lege, dând prioritate acordului dintre intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă C., deoarece condiția existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a fost introdusă în cadrul unei convenții față de care Banca avea calitatea de terț.

Or, potrivit principiului relativității efectelor contractului, părțile contractului suportă efectele directe, fiind titulare de drepturi și de obligații, astfel că efectele specifice actului juridic nu se pot produce în patrimoniul unor persoane străine de contract, ci actul încheiat între două părți se impune terțului ca un fapt juridic.

Chiar și în ipoteza în care s-ar considera că Banca a ignorat acordul intervenit între părți, răspunderea recurentei-pârâte nu ar putea fi antrenată, deoarece, cu privire la condiția existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acordul părților nu îi era opozabil.

Ca atare, a precizat că opozabilitatea față de Bancă a acordului intervenit între titularul contului și persoana împuternicită era doar parțială, doar cu privire la semnătura conjunctă, astfel încât soluția pronunată de către instanța de apel a fost dată cu încălcarea principiului opozabilității.

Pe de altă parte, cu referire la dispozițiile art. 969 alin. (2) din C. civ. din 1864, a considerat că între cauzele autorizate de lege care pot duce la modificarea unui contract, se află și existența unei hotărâri judecătorești.

De acea, prin pronunțarea deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011, convenția inițială, aceea de a opera asupra contului pe baza semnăturii conjuncte sau pe bază de hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a fost modificată, datorită intervenției unei cauze autorizate de lege, respectiv hotărârea menționată, definitivă și executorie, în al cărei dispozitiv se prevedea faptul că instanța obligă pe intimatul-pârât A. să restituie reclamantei suma consemnată în contul bancar deschis la Bancă, al cărui titular este pârâtul și, totodată, că încuviințează recurentei-pârâte C. să dispună de aceste sume, inclusiv de dobânda aferentă, fără acordul pârâtului, prin retragerea acestor sume și lichidarea în întregime a soldului din cont.

Împrejurarea că, ulterior, decizia menționată a fost modificată în tot, revenindu-se la situația juridică inițială, nu poate să imprime faptei Băncii un caracter ilicit, în mod retroactiv, atâta timp cât, la momentul de referință, decizia producea efecte.

Așadar, a considerat că instanța de apel a greșit atunci când a apreciat că executarea deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011, în raport de poziția de terț a Băncii față de litigiul în cadrul căreia a fost pronunțată, trebuia făcută doar în condițiile convenite de comun acord de către reclamant și C., respectiv în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În opinia recurentei-pârâte, greșeala instanței de apel este cauzată de o confuzie între condițiile stipulate în acord pentru eliberarea sumei de bani și condițiile legale pentru ca acordul să fie considerat modificat, instanța de apel apreciind că cerința referitoare la existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ar fi fost cea necesară pentru modificarea acordului, în condițiile în care, în realitate, cerința "cauzei autorizate de lege" prevăzută de art. 969 alin. (2) din C. civ. din 1864 este îndeplinită atunci când hotărârea judecătorească ce a stipulat alte cerințe decât cele prevăzute în acord pentru retragerea sumelor de bani, are un caracter executoriu.

Ca atare, a susținut că, în speță, acordul a fost modificat printr-o hotărâre judecătorească executorie, retragerea urmând să se realizeze de către persoana împuternicită, fără consimțământul titularului contului, iar conduita Băncii, contrară celor stipulate în acord, nu echivalează cu săvârșirea unei fapte ilicite.

Recurenta-pârâtă a menționat, în acest sens, că la momentul pronunțării deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011, instanța a ținut cont de acordul dintre intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă C., care fusese depus la dosarul respectivei cauze, împrejurarea arătată rezultând din cuprinsul filei 2, ultimul paragraf din decizie, unde se face trimitere la adresa nr. x din data de 24 iunie 2009.

În aceste condiții, Banca nu avea posibilitatea de a ignora decizia anterior menționată, refuzând eliberarea sumei de bani.

A concluzionat, precizând că existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, menționată în adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, nu a fost însușită de Bancă și nu produce efecte în temeiul principiului forței obligatorii a contractului, nemodificând dispoziția contractuală care permitea operarea în cont fără acordul titularului contului, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii.

Totodată, condiția referitoare la existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, menționată în adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, nu doar că nu a fost însușită de Bancă, ci, în plus, nu putea să-i fie opozabilă, întrucât actul încheiat între două părți nu poate să producă efecte față de un terț, în sensul de a modifica dreptul terțului de a opera în cont fără acordul titularului, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, drept recunoscut printr-un alt contract, în care terțul este parte.

În plus, indiferent dacă s-ar considera că acordul materializat în adresa nr. x din data de 24 iunie 2009 ar fi opozabil sau obligatoriu pentru Bancă, în calitate de terț, la momentul eliberării sumei de bani efectele respectivei adrese au fost modificate, atât din prisma opozabilității față de terți cât și din prisma forței obligatorii, prin decizia nr. 972 din data de 16 iunie 2011.

În cadrul motivelor de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel a aplicat aceleiași situații juridice efecte diferite.

Astfel, pe de o parte, instanța de apel a analizat fapta Băncii, în raport cu reclamantul, prin prisma dispozițiilor contractuale, arătând că s-ar fi realizat o încălcare a acestora, fără însă a arăta concret dispoziția contractuală încălcată și, pe de altă parte, când a soluționat pretenția Băncii față de persoana împuternicită, instanța de apel a analizat fapta Băncii prin raportare la modul în care aceasta a pus în executare o hotărâre judecătorească executorie, arătând, în mod expres, că față de persoana împuternicită, Banca nu a acționat în temeiul contractului, ci a acționat independent de existența acestuia, având doar calitatea de persoană prin intermediul căreia se pune în executare un titlu executoriu.

În plus, a menționat că, deși instanța de recurs a îndrumat instanța de apel ca, în rejudecare, să analizeze cauza și din perspectiva necesității executării deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în raport de poziția de terț a Băncii față de acel litigiu, instanța de apel nu s-a conformat dispoziției instanței de recurs, rezumându-se să afirme că Banca a invocat în apărare prevederile art. 4, pagina 6 din contract:

"Banca mai poate opera în contul curent, fără acordul Clientului și în următoarele cazuri: (...)- pentru operarea plăților dispuse pe bază de hotărâre judecătorească executorie și rămasă definitivă sau orice alt titlu executoriu prevăzut prin lege", însă apărarea a fost înlăturată, având în vedere că executarea deciziei menționate, în raport de poziția de terț a Băncii față de acel litigiu, trebuia făcută doar în condițiile convenite de comun acord de către intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă C., respectiv în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În legătură cu această statuare a instanței de apel, recurenta-pârâtă a precizat că nu avea calitatea de titular al executării silite demarate de către C. împotriva lui A., nici calitatea de debitor, astfel că nu putea invoca lipsa calității de parte în litigiu, însă efectul opozabilității hotărârii judecătorești creează posibilitatea ca aceasta să fie opusă terților ca fapt juridic.

A mai arătat că, deși opozabilitatea hotărârii judecătorești nu presupune extinderea efectelor sale obligatorii asupra terților, aceștia sunt ținuți să respecte hotărârea în mod indirect, respectiv cu privire la efectele legate de modificarea ordinii juridice pe care pronunțarea acesteia a determinat-o.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, pornind de la susținerea că suma de bani ce face obiectul judecății îi aparține, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, referitor la nelegala admitere a apelului formulat de reclamantul A., că în decizia recurată instanța de apel a arătat, referitor la executarea deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2017 că:

"va înlătura această apărare în raport de poziția de terț a Băncii față de acel litigiu", recurenta apreciind ca insuficient motivată și nelegală această soluție.

A mai arătat recurenta-pârâtă că la data de 13 iulie 2011, în mod legal, Banca s-a conformat dispozitivului deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, hotărâre definitivă și investită cu formulă executorie prin încheierea din 8 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2010 (care prevedea în dispozitiv că recurenta-pârâtă C. poate dispune de toate sumele din cont și poate opera lichidarea în întregime a soldului din cont, precum și obligația lui A. de a-i restitui suma de 355.000 Euro plus dobânda bancară aferentă acumulată până la restituirea întregii sume) și, ca atare, Banca a încuviințat ca recurenta-pârâtă să dispună de aceste sume, inclusiv de dobândă, fără acordul pârâtului, prin ridicarea acestor sume și lichidarea în întregime a soldului din cont.

A susținut recurenta-pârâtă că Banca avea dreptul de a opera în contul curent, fără acordul titularului, pentru efectuarea de plăți dispuse prin hotărâri judecătorești executorii, potrivit clauzei din art. 4 din contractul bancar.

Astfel, a considerat că Banca era ținută să execute decizia civilă nr. 972 din data de 16 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă și executorie, investită cu formulă executorie.

Prin urmare, a considerat că decizia recurată, în mod nelegal, invalidează hotărârea executată, care a rămas, astfel, fără efecte, cu toate că această hotărâre a reprezentat un titlu executoriu legal, emis în baza unor dispoziții legale imperative, în condițiile în care nu a intervenit suspendarea executării acesteia.

Conformarea de către Bancă dispozițiilor date de instanță printr-o hotărâre definitivă și executorie nu poate fi calificată ca o faptă ilicită, eliberarea sumelor fiind legală, întrucât prin convenții private nu se poate deroga de la norma legală imperativă, aceea de a respecta și pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă, care constituie titlu executoriu.

Referitor la apelul provocat și cererea de chemare în garanție formulată de recurenta-pârâtă B. S.A., recurenta-pârâtă C. a considerat că instanța de apel a procedat în mod nelegal atunci când, prin decizia atacată, a admis apelul provocat, fiind invocat drept temei juridic plata lucrului nedatorat.

A mai susținut recurenta-pârâtă C. că instanța de apel nu a motivat hotărârea recurată, întrucât nu a analizat existența condițiilor prevăzute de art. 992 și următoarele din C. civ. din 1864 privind plata nedatorată, care, în speță, nu sunt îndeplinite.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a solicitat, în raport cu motivele de recurs formulate, înlăturarea obligării sale de la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât apelul provocat al Băncii a fost determinat de apelul declarat de reclamantul A., între care s-au desfășurat raporturile procesuale în apel, astfel că nu se poate considera că recurenta este o parte căzută în pretenții.

A solicitat judecata și în lipsă.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 martie 2018 la dosarul de recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat, în principal, respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă C., ca inadmisibil, întrucât aceasta a solicitat admiterea recursului și reținerea cauzei spre rejudecare, soluție nepermisă de lege în situația în care instanța de recurs este Înalta Curte de Casație și Justiție.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă C., ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 27 martie 2018, recurenta-pârâtă C. a arătat că menține criticile formulate prin recursul propriu și a invocat excepția nulității recursului declarat de Bancă, considerând că această cale de atac nu îndeplinește condițiile prevăzute de textul art. 487 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 470 alin. (5) și ale art. 490 C. proc. civ., deoarece motivele de recurs au fost depuse de către Bancă la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu la Curtea de Apel Timișoara.

Prin întâmpinările înregistrate la dosar la data de 21 martie 2018, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 27 martie 2018, intimații-pârâți E. și D. au arătat că sunt de acord cu admiterea recursului formulat de pârâta C. și au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimații-pârâți E. și D., Banca a susținut că aceștia nu au calitate procesuală pasivă, având în vedere că, în urma pronunțării deciziei nr. 1036 din 2 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cadrul procesual a fost schimbat, în ceea ce privește părțile din proces.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A., Banca a solicitat să fie înlăturate apărările învederate de acesta, ca nefondate.

Totodată, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă C., B. S.A. a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de recurentă, ca nefondate, arătând că decizia recurată i-a fost comunicată la data de 15 decembrie 2017, iar motivele de recurs au fost depuse la 10 ianuarie 2018.

Și recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă la dosar de B. S.A., arătând că își menține criticile formulate prin recursul propriu și reiterând excepția nulității recursului declarat de Bancă.

VI. Prin încheierea de ședință din data de 7 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția invocată de recurenta-pârâtă C. privind nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., arătând că dispozițiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii (13 iunie 2013) nu prevedeau sancțiunea expresă a nulității absolute pentru nedepunerea recursului și, respectiv, motivelor de recurs la instanța a cărei hotărâre se atacă, această sancțiune fiind introdusă în text doar ulterior, odată cu intrarea în vigoare, la 21 decembrie 2018, a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.A. și C. împotriva deciziei civile nr. 735/A din 26 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și a fixat termen pentru judecarea recursurilor la data de 18 octombrie 2019.

VII. Analizând, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.A. și C. împotriva deciziei civile nr. 735/A din 26 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție le constată fondate, pentru următoarele considerente:

Litigiul de față, aflat în cel de al doilea ciclu procesual, are în vedere, în principal, acțiunea în pretenții formulată de intimatul-reclamant A. împotriva recurentei-pârâte B. S.A., cu privire la suma de 355.000 euro pe care intimatul-reclamant a depus-o în contul deschis la Bancă.

Într-un prim subsidiar, intimatul-reclamant solicită, în contradictoriu cu recurenta-pârâtă C., întoarcerea executării cu privire la aceeași sumă, ca urmare a desființării titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 972 din data de 16 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. x/2010, iar într-un al doilea subsidiar, obligarea recurentei-pârâte C. la restituirea sumei menționate.

În fine, în ipoteza respingerii principalului și admiterii cererilor subsidiare, a solicitat să fie declarate ca inopozabile, față de reclamant, actele juridice încheiate fraudulos de către recurenta-pârâtă C. cu terții dobânditori, intimații-pârâții D. și E., sens în care a solicitat indisponibilizarea tuturor bunurilor imobile ce au făcut obiectul material al acestor acte juridice, individualizate prin cererea introductivă și prin două cereri precizatoare depuse la dosarul fondului la 27 septembrie 2013 și, respectiv, la 3 octombrie 2013.

În drept, intimatul-reclamant a invocat dispozițiile de drept substanțial prevăzute de art. 942, 948, 969, 970, 998-999, 1073, 1074 și 1082 din C. civ. din 1864; art. 102 și 103 din Legea nr. 71/2011; art. 626-629, art. 1562-1565 C. civ. art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și textele de lege și principiile de drept menționate în cuprinsul acțiunii.

Din analiza deciziei pronunțate în soluționarea apelului din primul ciclu procesual, în raport cu criticile formulate de părți, rezultă că în speță s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, situația de fapt astfel:

- la data de 22 decembrie 2008 între recurenta-pârâtă B. S.A. și intimatul-reclamant A. s-a încheiat Contractul de cont curent Lider și servicii suplimentare nr. x, în baza căruia reclamantul a deschis la Bancă un cont bancar, cu numărul x, titular fiind intimatul-reclamant, iar recurenta-pârâtă chemată în garanție C. având calitatea de persoană autorizată a efectua operațiuni bancare asupra contului bancar;

- la data de 23 martie 2009 s-a încheiat Actul adițional nr. x la contractul nr. x din 22 decembrie 2008 și s-au constituit depozitul x în valoare de 250.000 Euro, depozitul x în valoare de 45.000 Euro și depozitul x de 60.000 Euro;

- la data de 23 iunie 2009, recurenta-pârâtă chemată în garanție C. a încercat retragerea sumei de 361.000 euro și lichidarea contului, însă Banca a refuzat operațiunea, fiind vorba despre un act de dispoziție și nu unul de administrare.

- la data de 24 iunie 2009, reclamantul A. a informat Banca cu privire la faptul că nu este de acord cu efectuarea nici unei operațiuni bancare asupra contului său, decât pe baza unor documente semnate de acesta, personal, în fața funcționarilor băncii, declarând că nu recunoaște nici un document antesemnat;

- prin adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, semnată atât de către titularul contului, intimatul-reclamant A., cât și de recurenta-pârâtă chemată în garanție C., Banca a fost informată cu privire la acordul intervenit între cele două părți, în sensul că, orice operațiune bancară asupra contului urmează să se efectueze în baza semnăturilor conjuncte ale semnatarilor adresei, date personal în prezența funcționarilor Băncii sau în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în cazul unui eventual litigiu între aceștia;

- decizia nr. 1211 din 21 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut drept efect respingerea, cu titlu irevocabil, a acțiunii recurentei-pârâte chemate în garanție C., în contradictoriu cu intimatul reclamant A., judecată în cadrul unui alt dosar, acțiune ce a avut ca obiect declararea simulației contractului de deschidere de cont, prin decizia menționată statuându-se, cu autoritate/putere de lucru judecat că proprietarul sumelor de bani din contul deschis la Bancă este intimatul-reclamant A.;

- urmare prezentării la Bancă, de către recurenta-pârâtă chemată în garanție C., a deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara (pronunțată în dosarul nr. x/2010, având ca obiect acțiune întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză), prin care instanța a încuviințat ca C. să dispună de sumele din cont, Banca a eliberat banii recurentei-pârâte chemate în garanție;

- decizia anterior menționată a fost infirmată, însă, în recurs, ca efect al deciziei nr. 4371 din data de 13 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, irevocabilă, prin care a fost admis recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 972 din 16 iunie 2011 și a fost modificată decizia atacată, în sensul că a fost respins apelul declarat de C. împotriva sentinței nr. 794 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad, secția civilă.

Prima fază procesuală desfășurată în prezenta cauză s-a încheiat prin pronunțarea deciziei nr. 1036 din data de 2 iunie 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță învestită cu soluționarea recursurilor principale declarate de recurentul-reclamant A. și recurentele pârâte C. și B. S.A. și a recursului provocat declarat de recurenta- pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 227/A din 5 martie 2015 pronunțată în apel de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 1036 din data de 2 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut, sub un prim aspect, că instanța de apel a realizat o analiză trunchiată a situației juridice, considerentele deciziei fiind limitate la analizarea adresei nr. x din data de 24 iunie 2009, fără a se realiza o analiză a efectului acestei adrese în raport cu obligațiile asumate de părți prin contractul de cont curent Lider și servicii suplimentare nr. x, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1.

A mai reținut că raționamentul instanței de apel a înlăturat criticile formulate și probatoriul administrat cu privire la elementele răspunderii civile contractuale, nefiind coroborate clauzele contractuale cu corespondența dintre părți.

Ca atare, astfel cum corect reține și instanța de apel în considerentele deciziei atacate, Înalta Curte a stabilit limitele rejudecării cauzei, îndrumând instanța de apel să analizeze criticile intimatului-reclamant în raport de următoarele prevederi contractuale:

- clauza conform căreia intimatul-reclamant, în calitate de titular al contului curent, este îndreptățit să dispună de cont fără limite, cu respectarea celor stipulate prin condițiile generale, coroborat cu clauza conform căreia persoanele autorizate să opereze pe un cont curent (recurenta-pârâtă chemată în garanție C.) nu sunt împuternicite să facă modificări în ceea ce privește autorizările de a opera pe contul curent sau pe orice cont legat de acesta ori să închidă contul în cauză;

- clauza potrivit căreia Banca va accepta ordine numai de la client sau persoanele autorizate în acest sens, orice anulare ori modificare a unui ordin primit, a unei autorizații date sau a unui cont convenit urmând a se face doar după primirea unei notificări în format letric din partea clientului;

- prin raportare la adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, clauza contractuală conform căreia toate comunicările și documentele vor fi considerate primite de către bancă în momentul în care respectiva comunicare sau document a fost înregistrat în registrul de intrări de la registratura locului de operare, Banca urmând să confirme primirea acelui document prin aplicarea ștampilei de primit poșta (sau în orice alt mod corespunzător) cu data respectivă;

- necesitatea executării deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în raport cu poziția de terț a Băncii față de acel litigiu și cu dispozițiile contractuale care stipulează modalitatea de operare asupra contului și cele referitoare la modalitatea de comunicare a ordinelor și instrucțiunilor din partea clientului față de Bancă;

- corespondența părților, prin care se atestă că Banca și-a însușit instrucțiunea conținută de adresa nr. x din data de 24 iunie 2009 cu privire la modalitatea de operare asupra contului, fiind încunoștiințată astfel despre litigiul existent între părți referitor la modalitatea de folosire a sumelor depozitate în cont.

Din lectura considerentelor hotărârii recurate se constată că instanța de apel s-a conformat doar parțial îndrumărilor date de instanța supremă în decizia nr. 1036 din data de 2 iunie 2016, încălcând dispozițiile art. 501 din C. proc. civ.

Astfel, așa cum corect arată recurenta-pârâtă B. S.A. considerentele prezentate în decizia atacată s-au limitat la analiza clauzelor contractuale indicate de instanța de recurs din primul ciclu procesual și la efectul produs asupra acestora prin înregistrarea la registratura Băncii a adresei nr. x din data de 24 iunie 2009.

Procedând astfel, instanța de apel a decis că în speță există o răspundere contractuală a Băncii față de intimatul-reclamant, întrucât, punând în executare un titlu executoriu, aceasta a eliberat suma de bani în discuție către recurenta-pârâtă chemată în garanție C., deși se obligase contractual (prin luarea la cunoștință de acordul părților cu privire la modalitatea de operare pe cont, conținut de adresa menționată) să remită suma, fie în baza semnăturilor conjuncte ale părților, fie la prezentarea de către aceștia a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțată într-un eventual litigiu dintre părți.

Contrar îndrumărilor stabilite de Înalta Curte prin decizia pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual, instanța de apel nu a realizat o analiză a necesității executării deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în raport de poziția de terț a Băncii față de acel litigiu și, totodată, nu a analizat corespondența părților cu privire la modalitatea de operare asupra contului, atât în ceea ce privește persoana autorizată, cât și în privința situațiilor în care Banca era autorizată a opera pe cont fără acordul clientului.

De asemenea, instanța de apel nu a avut în vedere împrejurarea că, la momentul pronunțării hotărârii executate, instanța care a pronunțat decizia civilă nr. 972 din data de 16 iunie 2011 a ținut cont de acordul dintre intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă C., depus la dosarul respectivei cauze (și la care se face trimitere la fila x, ultimul paragraf din decizie) și nu a analizat efectele față de Bancă ale acordului părților privind modalitatea de operare asupra contului, prin prisma principiului relativității efectelor contractului, prevăzut de textul art. 974 C. civ. din 1864, (un contract produce efecte doar între părțile contractante), a principiului forței obligatorii a contractului (dispozițiile contractuale au putere de lege între părți), statuat de textul art. 969 din C. civ. din 1864 și a opozabilității față de Bancă a acordului conținut de adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, precum și prin raportare la clauza potrivit căreia Banca mai poate opera în contul curent, fără acordul clientului, pentru operarea plăților dispuse pe bază de hotărâre judecătorească executorie și rămasă definitivă sau orice alt titlu executoriu prevăzut de lege.

Simpla statuare a instanței de apel în sensul că "executarea deciziei menționate, în raport de poziția de terț a Băncii față de acel litigiu, trebuia făcută doar în condițiile convenite