ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1074/2020

HOTĂRÂRE

09.06.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1074/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 30.08.2019, creditoarea Comuna Gheorghe Doja a solicitat, în contradictoriu cu terțul poprit A. S.R.L. și debitorul B., validarea popririi înființată prin adresa nr. x/29.07.2019, în sensul obligării terțului poprit la plata sumei de 500 de RON datorată de către debitor bugetului local, la care se adaugă cheltuielile de executare.

Reclamanta a arătat că prin adresa din 29.07.2019 a solicitat terțului poprit A. S.R.L. înființarea popririi asupra sumelor de bani în cuantum de 500 RON la care se adaugă cheltuielile de executare în cuantum de 14,60 RON, datorate de debitorul B..

A precizat că poprirea a fost dispusă în baza titlului executoriu nr. x din 22.05.2019, suma datorată reprezentând taxe și impozite la bugetul de stat și că adresa de înființare a popririi nr. 431 din 29.07.2019 i-a fost comunicată terțului poprit, în calitate de angajator al debitorului, însă acesta nu a efectuat poprirea.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 236 alin. (1), (4), (5), (8), (9) lit. a) și b), art. 237 alin. (1) și (3) Codul de procedură fiscală și art. 781 alin. (1), art. 790 alin. (1) și (9) și art. 792 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7767/02.12.2019, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

În motivarea soluției de declinare, instanța a reținut incidența art. 790 și art. 651 C. proc. civ. și faptul că domiciliul debitorului este în orașul Târgu Mureș.

Judecătoria Târgu Mureș, învestită cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 927 din 27 februarie 2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată creditorul urmărește recuperarea de la terțul poprit, în calitate de angajator al debitorului, suma de 500 de RON datorată de către acesta din urmă bugetului local, conform titlului executoriu nr. x/22.05.2019. Suma de 500 de RON pentru care s-a solicitat validarea popririi reprezintă o creanță fiscală, iar executarea silită pentru recuperarea acesteia se derulează conform art. 237 alin. (1) din Codului de procedura fiscală.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor legale menționate, în materie fiscală, spre deosebire de dreptul comun, instanța competentă să soluționeze cererea de validare a popririi este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul terțului poprit care în cauză se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri având ca obiect menținerea popririi înființată la terțul poprit A. S.R.L., în calitate de angajator al debitorului B., prin adresa nr. x/29.07.2019, vizând suma de 500 de RON datorată de către acesta din urmă bugetului local, conform titlului executoriu nr. x/22.05.2019.

Conflictul negativ de competență cu care a fost învestită Înalta Curte a fost generat de aplicarea diferită de către instanțele de judecată a normelor generale și, respectiv, speciale de drept incidente în materie de executare silită.

Astfel, pe de-o parte, prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., dispun în sensul că, "Dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi".

Referitor la instanța de executare, dispozițiile art. 651 C. proc. civ. prevăd că aceasta este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prevederile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, însă, cu privire la cererile prin care se solicită menținerea popririi, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conține dispoziții speciale, art. 237 alin. (1) din acest act normativ stabilind următoarele:,,(1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi".

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct competența teritorială în cazul cererilor de menținere a popririi, în favoarea instanței judecătorești în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit.

Așa fiind, raportat la obiectul prezentei cereri, în cauză nu își găsește aplicabilitatea norma generală prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., fiind aplicabile prevederile art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dându-se astfel valență principiului specialia generalibus derogant.

Mai mult, aplicabilitatea normei speciale de drept în prezenta speță este recunoscută și din perspectiva temeiului de drept indicat de creditoarea Comuna Gheorghe Doja în cererea introductivă, unde a specificat în mod expres că aceasta a fost formulată în baza art. 236 și 237 Codul de procedură fiscală.

De altfel, executarea a fost începută în baza dispozițiilor Codului de procedură fiscală, actele de executare fiind efectuate de executorul fiscal (a se vedea adresa de înființare a popririi - dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București).

Așadar, având în vedere că sediul terțului poprit A. S.R.L. se află în București, str. x, în aplicarea dispozițiilor art. 237 din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.