ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3595/2018

HOTĂRÂRE
25.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3595/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1195 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.1, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 12 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut, în esență, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare menționată în citația emisă pentru termenul din 18 aprilie 2018, când procedura a fost legal îndeplinită.

Împotriva deciziei nr. 1195 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.1, recurenta A. a formulat contestație în anulare, fără să o motive în drept.

Intimata nu a depus întâmpinare la dosar.

Examinând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, excepția netimbrării contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 prevede că se timbrează cu 10 RON contestația în anulare, iar art. 1 din O.G. nr. 32/1995 instituie obligativitatea depunerii timbrului judiciar în cazul cererilor suspuse taxelor judiciare de timbru.

Din analiza dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 rezultă că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau cel mai târziu până la primul termen de judecată.

De asemenea, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că, prin citația comunicată la 6 iulie 2018, contestatoarei A. i s-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON și timbrul judiciar în valoare de 0,3 RON .

Constatând că, la termenul de judecată din 25 septembrie 2018, pentru care a fost legal citată, contestatoarea nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON și nici timbrul judiciar în valoare de 0,3 RON, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și va anula ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1195 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.1.

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1195 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1195/2018
Ședința publică din data de 18 aprilie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 februarie 2018 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minor
ÎCCJ 2018-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3631/2018
tă din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele jud
ÎCCJ 2018-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5151/2018
Ședința publică din data de 4 decembrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin decizia nr. 2254 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost anulat recursul
ÎCCJ 2018-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2018
, prin care s-au evidențiat divergențele existente între recurentă și C., precum și litigiile dintre părții. 5. Recurenta-contestatoare A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat lipsa calității procesuale a intimatulu
ÎCCJ 2018-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3374/2018
Ședința publică din data de 19 septembrie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 la Înalta Curte de Casație și Justiție petenții A. și B. au
Sursă