ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3443/2018

HOTĂRÂRE
19.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3443/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.10.2017 pe rolul Judecătoriei Hațeg sub nr. x/2017, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul B. S.A.R.L., contestație la executare, prin care a solicitat ca instanța să anuleze toate formele de executare silită derulate în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. C..

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 07.12.2017, intimata B. S.A.R.L. a solicitat instanței respingerea ca nelegală și neîntemeiată a contestației la executare.

Prin sentința nr. 82/06.03.2018 a Judecătoriei Hațeg, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Hațeg și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, în data de 30.03.2018, sub același număr de dosar.

Din oficiu, instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara.

Analizând excepția de necompetență teritorială, a reținut următoarele:

Contestatorul A. a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 1050/2017 de pe rolul B.E.J. C., deschis la cererea creditorului B. S.A.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din data de 18.04.2005.

Contestația la executare a fost introdusă la Judecătoria Hațeg, socotită de contestator a fi instanță de executare, în baza art. 651 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, la data sesizării organului de executare, domiciliul acestuia se afla în circumscripția acestei instanțe.

Judecătoria Hațeg a apreciat că Judecătoria Timișoara este instanța de executare, întrucât aceasta a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, astfel că, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Rezultă că neinvocarea competenței teritoriale de ordine publică la primul termen de judecată atrage decăderea părților și a instanței din dreptul de a invoca necompetența, ca atare, instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.

Contrar acestor dispoziții, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu, nu la primul termen de judecată - 09.01.2018, când părțile au fost legal citate, ci, la al doilea termen de judecată - 06.03.2018, fără ca instanța să fi aplicat dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., care permit ca, în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul să pună această chestiune în discuția părților și să acorde un singur termen în acest scop. Ca efect a decăderii, Judecătoria Hațeg rămâne instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afară cazurilor în care legea dispune altfel, iar, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează contestațiile la executare.

La data de 10.08.2017, când cererea de executare silită formulată de creditor a fost înregistrată la executorul judecătoresc C., domiciliul contestatorului se afla în jud. Hunedoara, potrivit cărții de identitate eliberate la data de 13.03.2013 (Contrar acestei stări de fapt, în cererea de executarea silită, creditorul a menționat că domiciliul debitorului se află în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, domiciliu pe care debitorul l-a avut anterior, la data acordării creditului.).

Rezultă că la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită de către creditor, domiciliul debitorului se afla în circumscripția Judecătoriei Hațeg, nu în circumscripția Judecătoriei Timișoara, deci instanța de executare este Judecătoria Hațeg.

Dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. constituie norme de ordine publică, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instituind un caz particular de competență teritorială exclusivă pe care părțile nu o pot înlătura, astfel că necompetența teritorială poate fi ridicată de părți sau de instanță din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Față de cele expuse, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara în baza art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Hațeg, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție competente să soluționeze conflictul.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind, în favoarea Judecătoriei Hațeg, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, sub aspectul determinării competenței teritoriale în raport de obiectul cererii, aplicabile sunt dispozițiile art. 714 alin. (1) Noul C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., renumerotat, astfel cum textul a fost modificat prin art. I pct. 21 din Legea nr. 138/2014.

Potrivit acestor texte de lege, contestația la executare se introduce la instanța de executare care, în conformitate cu art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În cauză contestatorul a introdus contestația la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul său respectiv Judecătoria Hațeg.

În consecință, Judecătoria Hațeg, este instanța competentă să soluționeze cauza, motiv pentru care, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hațeg.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4121/2018
că s-a pornit executarea silită împotriva sa în dosarul execuțional arătat la cererea creditorului B. în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1026/PI/27.04.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș definitivă prin decizi
ÎCCJ 2018-04-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2018
Ședința publică din data de 24 aprilie 2018 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț, secția Civilă, la data de 31 martie 20217, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele S.C.
ÎCCJ 2018-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3357/2018
instanță de executare, câtă vreme aceasta nu corespunde domiciliului real al debitorului. S-a mai reținut că instanța de executare nu este cea care a încuviințat executarea silită, deși era necompetentă, și că nu sunt incidente prevederile
ÎCCJ 2024-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2024
Ședința publică din data de 18 aprilie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hațeg la 8 februarie 2024 sub nr. x/2024, petentul BIROU EXECUTOR JUDECATOR
ÎCCJ 2018-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 70/2018
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2018 Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Timișoara la data de 25.11.2016, sub nr. x
Sursă