ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 70/2018

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Timișoara la data de 25.11.2016, sub nr. x/2016, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații B. Sucursala România și C. S.R.L. a formulat contestație la executare solicitând desființarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2012 al BEJ D. având în vedere că a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită, a solicitat instanței să constate că a intervenit perimarea executării silite în dosarul execuțional mai sus menționat, desființarea popririi înființată de un executor necompetent teritorial iar, în subsidiar, a solicitat instanței să constate nulitatea tuturor formelor de executare pornite în dosarul execuțional nr. x/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc D., inclusiv a încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Corabia la dala de 30.01.2012.

Intimatul C. S.R.L. a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, netimbrarea/insuficienta timbrare a acțiunii, necompetența teritorială a Judecătoriei Timișoara, tardivitatea formulării contestației la executare iar, pe fond solicitând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 2410/22.02.2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara s-a admis exceptia necompetentei teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2016 din 02.03.2017.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Din interpretarea dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., precum și a probelor administrate în cauză, instanța a reținut că stabilirea instanței de executare se face raportat la informațiile existente la momentul înregistrării cererii sau la momentul sesizării instanței în vederea încuviințării lor, or, la această dată singurele informații deținute de către creditoare erau cele referitoare la domiciliul debitorului, care la momentul înregistrării cererii de executare și al contestației se afla în sat Ursa (comuna Gârcov), jud. Olt. În acest sens executorul judecătoresc a sesizat Judecătoria Corabia, care a pronunțat decizia nr. 212/213/2012 din 30.01.2012 de încuviințare a executării silite.

De asemenea, instanța a constatat că actele de executare au fost comunicate de creditoare la domiciliul debitorului în condițiile în care se presupune că acesta reprezintă locuința sa principală, în sensul dispozițiilor art. 87-88 din C. civ.. De aceea, stabilirea instanței de executare ca fiind judecătoria de la sediul angajatorului identificat ca urmare a adresei de înființare a popririi emisă la circa 4 ani de la data depunerii cererii de către creditoare ar face abstracție de informațiile deținute de creditoare și executor la momentul începerii executării.

Astfel, având în vedere că dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instituie o competență teritorială absolută, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara, fiind declinată cauza în favoarea Judecătoriei Corabia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia, la data de 2 mai 2017, sub nr. x/2016.

Judecătoria Corabia, prin sentința civilă nr. 548, pronunțată la data de 4 octombrie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Corabia; a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul C. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Timișoara; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție - instanța competentă a soluționa conflictul.

Având în vedere că la momentul încheierii contractului contestatorul avea domiciliul în Timișoara, în prezent are același domiciliu, are locul de muncă în Timișoara conform adeverintei de venit necesară la obținerea creditului, notificarea efectuată de către IPJ Timiș la locul de muncă al contestatorului, Decizia nr. 210/2014 pronunțată de către sectia I Civila a I.C.C.J. care a definit noțiunea de domiciliu, instanța a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea formulată de către reclamantă.

În aceste condiții, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Pentru emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că, în speță, se pune în discuție competența teritorială, reglementată de norme cu caracter imperativ, respectiv, art. 400 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 373 alin. (2) din același cod.

Art. 400 alin. (1) C. proc. civ. consacră regula de bază în materia competenței teritoriale de soluționare a contestației la executare, dispunând că, "Contestația se introduce la instanța de executare".

Instanța de executare este definită în art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, între contestatorul A. și intimata B. Sucursala România (ulterior C. S.R.L., în urma cesiunii contractului) s-a încheiat Contractul de credit de consum nr. x/27.08.2009 pentru suma de 11.300 euro.

Ca urmare a neachitării ratelor, creditoarea inițială E. S.A., în vederea recuperării creanței certe lichide și exigibile împotriva debitorului A., în anul 2012, a ales să depună cererea de executare silită prin toate formele prevăzute de lege (urmărirea bunurilor mobile și/sau imobile, inclusiv prin poprirea conturilor bancare și/sau a veniturilor salariale) împreună cu titlul executoriu la BEJ D..

În speță, contestatorul a susținut că a aflat de existența dosarului execuțional la 23.11.2016, în momentul în care angajatorul (Inspectoratul de Poliție Județean Timiș) i-a comunicat documentele care au stat la baza instituirii popririi pe venituri, în baza documentelor comunicate în dosarul execuțional.

În procedura executării silite, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, sau, în absența indicării de către creditor a locului unde se află bunurile debitorului asupra cărora se va face executarea silită, acesta se prezumă a fi cel de la domiciliul debitorului.

Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, respectiv adresa unde acesta locuiește efectiv și nu ca denumire dată domiciliului pentru comunicarea actelor de procedură.

Domiciliul debitorului A., indicat prin cererea de chemare în judecată, este în Timișoara, județul Timiș, iar executarea prin poprire se face asupra veniturilor contestatorului pe care acesta le realizează ca angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus-arătate și în raport de obiectul cauzei -contestație la executare-, având în vedere faptul că voința contestatorului a fost de a introduce contestația la executare la instanța în circumscripția căreia are domiciliul efectiv și unde se realizează executarea prin poprire asupra veniturilor sale, Înalta Curte a constatat că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara și, în considerarea prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2018.