ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2326/2009

Asupra contestației în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, prin decizia nr. 168 din 19 martie 2009 a respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpații P.M. Jr. și P.M. Sen. împotriva deciziei penale

nr. 14 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul penal

nr. 5596/306/2007.

Prin decizia penală nr. 14 din 26

ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul penal nr.

5596/306/2007, au fost respinse recurile declarate de inculpații P.M. Jr. și P.M.

Sn. împotriva sentinței penale nr. 551 din 15 octombrie 2008 a Judecătoriei

Sibiu.

În considerentele deciziei Tribunalului

Sibiu s-a reținut că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt

din speță, în baza amplului probatoriu administrat în condițiile respectării

principiilor desfășurării procesului penal. S-a stabilit că cei doi inculpați

în data de 21 ianuarie 2006, pe fondul unor neînțelegeri anterioare au lovit-o

pe partea vătămată inculpat, după ce a coborât dintr-un autobuz, cu pumnii și

picioarele, și apoi cu o cheie, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru

vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Încadrarea juridică dată faptelor a

fost corectă în raport de starea de fapt reținută, pedepsele au fost just

individualizate, avându-se în vedere pericolul social prezentat de faptele

comise, cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților, cu respectarea

dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 168 din

19 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, au declarat recurs

inculpații P.M. Sen. și P.M. Jr. Ambele recursuri au fost respinse ca

inadmisibile, prin decizia penală nr. 1691 din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a

reținut că dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. arată expres și

limitativ, hotărârile care pot fi atacate cu recurs și că hotărârea atacată nu

se încadrează între acele hotărâri, fiind definitivă.

Împotriva deciziei penale nr. 1691 din

8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au formulat

contestație în anulare contestatorii P.M. Jr. și P.M. Sen. care a fost

înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sub nr.

4406/1/2009.

În motivare au invocat dispozițiile

art. 386 lit. c) și lit. d) C. proc. pen., susținând că în mod greșit ultima instanță

de recurs le-a respins recursurile ca inadmisibile, săvârșindu-se o gravă

încălcare a drepturilor omului și, totodată fiind încălcat accesul liber la

justiție instituit prin legea fundamentală a României.

Examinând prezenta contestație în

anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 386 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în

următoarele cazuri:

a.

când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b.

când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința

instanța despre această împiedicare,

c.

când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare

a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu

privire la care existau probe în dosar,

d.

când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive

pentru aceeași faptă,

e.

când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța

de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este

obligatorie potrivit art. 385

1

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1)

Referitor la cererea de contestație în anulare,

art. 387 alin. (2) C. proc. pen. prevede că în cuprinsul acesteia, pentru

motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. trebuie să se

arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și

toate motivele aduse în sprijinul acestora.

În materia acestei căi extraordinare de atac,

art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevede că mai întâi instanța verifică

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare care este condiționată

de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de

exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile

prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul

căii extraordinare de atac exercitate, urmând ca examinarea temeiniciei

contestației în anulare să aibă loc ulterior procedurii admisibilității în

principiu.

Or, trecând la verificarea

admisibilității în principiu, se constată că motivele invocate de contestatori

nu sunt dintre cele expres și limitativ arătate de textul art. 386 C. proc.

pen.

Totodată se constată că nici hotărârea

atacată cu contestație în anulare nu este dintre cele la care se referă textul

art. 386 C. proc. pen.

Sub acest aspect se constată că a fost

formulată contestație împotriva unei decizii prin care au fost respinse

recursurile ca inadmisibile întrucât fuseseră promovate împotriva unei decizii

pronunțate tot în calea de atac a recursului.

Pentru aceste motive, urmează ca, Înalta

Curte de Casație și Justiție să respingă contestația în anulare ca

inadmisibilă.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorii P.M. Jr. și P.M. Sen împotriva deciziei

penale nr. 1691/ din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorii la plata sumei de

câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

iunie 2009.