ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2018

HOTĂRÂRE
25.01.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 03.02.2017 contestatoarea Curtea de Apel Pitesti - prin Presedinte A., în contradictoriu cu intimații B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T., a formulat contestație la executare împotriva executării silite demarate în dosarul execuțional nr. x/2016 aflat pe rolul BEJ U., solicitând anularea încheierii de încuviințare a executării silite, precum și a tuturor actelor de executare emise în dosarul respectiv.

În drept, contestatoarea a invocat art. 666, 670, 701, 712 și următoarele din C. proc. civ., Ordinul 2550/C/2006 al Ministrului Justiției, O.G. nr. 92/2012, art. XI alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2012, art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013, art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015.

La termenul de judecată din 20.07.2017, Judecatoria Pitesti a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești invocată prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 6888/2017 pronunțata in ședința publica de la 20 iulie 2017 in dosarul cu nr. x/2017, instanța a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Pitești, invocată prin întâmpinare, declinând competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Curtea de Apel Pitesti - prin Presedinte A., în contradictoriu cu intimații B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T., în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Art. 714 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța competentă pentru soluționarea contestației la executare sau a contestației la un titlu care nu emană de la un organ de jurisdicție este instanța de executare.

Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. prevede că "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Astfel, prin încuviințarea executării silite, o anumită instanță devine instanța de executare în ceea ce privește toate incidentele intervenite în cursul executării, inclusiv contestația la executare, suspendarea executării silite și suspendarea provizorie.

Din analiza dosarului, instanța reține că încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu la care face referire prezentul dosar aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, a fost dispusă de către Judecătoria Slatina, jud. Olt, la data de 08.12.2016, în dosarul nr. x/2016.

Astfel, Judecătoria Slatina a devenit instanță de executare, aceasta având competența de a soluționa incidentele apărute în cursul executării, inclusiv prezentul dosar având ca obiect contestație la executare.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 25.09.2017, cu nr. x/2017.

În sedinta din data de 17 octombrie 2017, Judecatoria Slatina a invocat din oficiu necompetenta teritoriala a instanței si a reținut următoarele: Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. prevăd următoarele: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Rațiunea normei legale menționate rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei prin prisma calității părții. Din modul în care este redactat textul de lege, condițiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existența unei cauze în curs de soluționare pe rolul unei instanțe, reclamantul sau pârâtul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier și să-și desfășoare activitatea profesională la instanța competentă să judece cauza, situatie confirmata in speta intrucat paratii cauzei sunt grefieri ai Judecatoriei Pitesti, la data investirii acestei instante de judecata.

Așadar, față de prevederile art. 54 C. proc. civ. coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., care prevede drept caz de incompatibilitate a judecătorului situația în care "există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa", art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității.

Pe de altă parte, alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. folosește imperativul "va sesiza", în timp ce alin. (2) al aceluiași articol- cazul de față, grefierii Judecatoriei Pitesti avand calitatea de parati- arată că "poate sesiza", de unde rezultă o obligație a reclamantului în prima ipoteză și o facultate a acestuia în cea de-a doua (putându-se prevala sau nu de acest beneficiu legal), ceea ce s-a intamplat.

Astfel, contestatoarea Curtea de Apel Pitești a ales deliberat sa nu investeasca alta instanta de judecata, ci chiar instanta la care paratii sunt grefieri-Judecatoria Pitesti, aceasta posibilitate revenind exclusiv reclamantului, motiv pentru care exceptia necompetentei invocata de catre parati trebuia respinsa, acestia din urma neavand posibilitatea legala de invocare, legiuitorul instituind facultatea alegerii instantei de judecata exclusiv in beneficiul reclamantului.

Ori, in cauza reclamanta contestatoare Curtea de Apel Craiova a ales sa investeasca Judecatoria Pitesti, motiv pentru care Judecatoria Pitesti a devenit competenta teritorial in solutionarea prezentei contestatii in executare, grefierii Judecatoriei Pitesti avand calitatea de parati debitori, iar nu reclamanti, pentru a se analiza, eventual, necompetenta teritoriala absolută.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Slatina prin sentința civilă nr. 6559 din 17 octombrie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, în soluționarea cauzei nr. 2130/280/2017, invocată din oficiu, de către instanța de judecată; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitesti; a constatat existența unui conflict negativ de competență cu privire la soluționarea cauzei și a suspendat judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență; a înaintat dosarul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Slatina competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte constată că prezentul conflict privește competența de soluționare a cererii contestatoarei având ca obiect contestație la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 711 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Textul legal anterior menționat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalității executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceștia putând astfel obține anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale și uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.

Art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din același cod în favoarea instanței de executare, iar art. 651 alin. (1) C. proc. civ. statuează că instanța competentă material să soluționeze contestațiile la executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Prin urmare, dispozițiile invocate indică judecătoria ca fiind instanța competentă din punct de vedere material pentru soluționarea contestației la executare propriu-zisă, iar, în concret, Judecătoria Slatina, inițial învestită și instanță de executare care a efectuat formalitățile de încuviințare a executării silite, este competentă și din punct de vedere teritorial în sensul celor prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Se observă, din această perspectivă, faptul că la momentul formulării cererii de încuviințare a executării silite Judecătoria Pitești inițial investită cu soluționarea cererii, în considerarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Această din urmă instanță, în considerarea competenței speciale instituită prin aplicarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a devenit instanța de executare, urmare a admiterii cererii formulate de creditori.

Dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. au fost reținute greșit ca fiind aplicabile în cauză de către Judecătoria Slatina, în considerarea faptului că art. 127 C. proc. civ. reglementează în aliniatele art. 1 și 2 ipotezele unei acțiuni ca act unic procedural, în cadrul căruia judecătorii/grefierii/procurorii sunt fie reclamanți, fie pârâți.

În speță, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. au fost deja aplicate la momentul încuviințării executării silite, nemaifiind posibilă o nouă aplicare a acestui text legal în situația contestației la executare ce constituie doar un incident în cadrul executării silite.

Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. au fost deja aplicate la momentul inițial al sesizării instanței, respectiv cel al formulării cererii de încuviințare a executării silite, nemaifiind posibilă o nouă aplicare a acelorași dispoziții legale în legătură cu diversele cereri ce pot fi formulate pe parcursul acestei executări.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Slatina competența de soluționare a contestației la executare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #146143)
solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatele A., B., C. și D., suspendarea provizorie a executării silite în dosarul de executare silită nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc E. până la soluționarea cererii de suspendare
ÎCCJ 2019-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 17/2018
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6164/2018 din data de 02.10.2018, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a admis excepția necompeten
ÎCCJ 2019-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 657/2019
Ședința publică din data de 26 martie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Pitești, secția Civilă sub nr. x/2018, reclamanta A. S.
ÎCCJ 2018-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 612/2018
aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Pitești, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, res
ÎCCJ 2018-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4933/2018
ția la executare prin care contestatorul A., prin procurator A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul nr. x/2014 din 25.06.2014 al Camere
Sursă