ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2019

Ședința publică din data de 28 martie 2019

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanței să constate nulitatea absolută parțială a art. 12 alin. (6) din actul constitutiv al societății pârâte din data de 24.10.2014 și nulitatea absolută integrală a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor B. S.A. din data de 10.10.2016, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2151/28.12.2017 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute integrale a Hotărârii AGEA B. S.A. din data de 10.10.2016, ca nefondată. A fost calificată ca fiind apărare de fond excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâta B. S.A., prin întâmpinare. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Împotriva acestei soluții a promovat apel A..

Prin decizia civilă nr. 1273/2017 din 06.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A. invocând motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5,7 și 8 C. proc. civ.

Recurentul suține că la data adoptării ultimului act constitutiv au fost încălcate prevederile Legii nr. 297/2004 sub aspectul prezenței acționarilor reprezentând 3/4 din totalul capitalului social, al votului pozitiv al acționarilor reprezentând 3/4 din totalul capitalului social și sub aspectul condiției ca aporturile în natură să reprezinte numai bunuri performante realizării obiectului de activitate al societății.

În opinia recurentului aceste norme sunt imperative menite să protejeze interesele acționarilor minoritari prin instituirea unor norme derogatorii de la dreptul comun, în speță Legea nr. 31/1990 prin instituirea unor condiții de cvorum și vot respectiv prin instituirea unor condiții suplimentare privind aporturile în natură, respectiv prin instituirea condiției privind performanța bunului adus ca aport în natură, prin raportare la obiectul de activitate al societății.

Susține recurentul că, din analiza comparativă a normei juridice cuprinse în art. 240 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 și a normei convenționale cuprinsă în art. 12 alin. (6) din actul constitutiv rezultă că acesta din urmă încalcă flagrant legea întrucât: instituie o prezență obligatorie la prima convocare de numai 1/4 față de cea de 3/4 cât este impusă de lege; instituie, la prima convocare, un vot pozitiv al acționarilor reprezentând 2/3 din totalul capitalului social deținut de acționarii prezenți/reprezentanți, față de 3/4 din totalul capitalului social impus de lege; permite majorarea capitalului social prin aducerea ca aport a oricărui tip de bun, față de necesitatea aducerii ca aport numai a bunurilor performante prin raportare la obiectul de activitate al societății, cerința impusă de lege; instituie o prezență obligatorie la a doua convocare de numai 1/5 față de 3/4 cât este cea impusă de lege; instituie, la a doua convocare, un vot pozitiv al acționarilor reprezentând majoritatea capitalului social deținut de acționarii prezenți/reprezentați față de 3/4 din totalul capitalului social impus de lege.

Arată recurentul că teza instanței de apel în sensul că în actul constitutiv ar fi reglementată numai majorarea de capital social, în general, iar nu în concret, nu poate fi reținută întrucât nu există nicio probă administrată în cauză care să conducă la această concluzie.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive (...) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 actualizată, acțiunile în anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor sunt date în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și se soluționează în primă instanță de tribunalul în a cărei circumscripție se află sediul principal al societății.

Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 "Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului".

Cum decizia ce formează obiectul prezentului recurs este definitivă de la pronunțare, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1273/2017 din 6 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.