ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2224/2019

HOTĂRÂRE

27.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2224/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, au învestit Tribunalul Vâlcea cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova.

Prin sentința civilă nr. 1023/10.09.2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetentei sale teritoriale, invocată de pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că reclamanții, încadrați la Serviciul Teritorial Craiova al D.I.I.C.O.T., au învestit instanța cu un litigiu din materia dreptului muncii.

În acord cu cele arătate de pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în susținerea excepției necompetenței teritoriale, a apreciat că reclamanții nu intră în sfera de aplicare a art. 127 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; are personalitate juridică și sediul în municipiul București.

Prin urmare, D.I.I.C.O.T. are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunitățile acesteia nefiind arondate instanțelor, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-și găsește aplicabilitatea în cauzele în care sunt părți procurorii acestei instituții.

Or, nefiind aplicabile dispozițiile speciale ale art. 127 C. proc. civ., competența se va stabili exclusiv prin prisma prevederilor de drept comun în materie, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Astfel, față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse și ținând seama de funcțiile deținute de reclamanți a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, instanță în circumscripția căreia aceștia își au locul de muncă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 27.09.2019.

Prin sentința nr. 2891/22.10.2019, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a subliniat că din interpretarea acestora rezultă că legiuitorul a avut în vedere o obligație a reclamantului, în ipoteza de la alin. (1) și o facultate a acestuia, în ipoteza de la alin. (2): astfel, dispozițiile art. 127, alin. (1), deși au denumirea marginală de "competență facultativă", obligă reclamantul, raportat la calitatea sa de angajat/persoană care funcționează în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, să sesizeze una dintre instanțele de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

Or, în cauză reclamanții si-au îndeplinit obligația instituită de art. 127 C. proc. civ. și au sesizat o instanță învecinată cu instanța de care aparține structura teritorială în care își desfășoară efectiv activitatea, respectiv Tribunalul Vâlcea.

A apreciat Tribunalul Dolj că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil în speță, chiar dacă reclamanții au calitatea de procurori la D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Craiova, iar structura centrală își are sediul in București, având în vedere că noțiunea de "instanță competentă să soluționeze cauza" a fost definită prin decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, iar finalitatea textului este de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare.

În continuare, a evocat cele reținute de instanța de contencios constituțional prin paragrafele 22, 30, 32 și 47 ale deciziei nr. 290/2018 și a subliniat că aceste considerente își găsesc aplicare și în prezenta cauză, în care figurează ca pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul, Dolj.

Față de considerentele expuse, notând că reclamanții au înțeles să învestească Tribunalul Vâlcea cu soluționarea prezentei cauze, a reținut că, în aplicarea dispozițiilor legale speciale, derogatorii de la dispozițiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ., coroborat cu considerentele deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, dar și în baza principiului disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vâlcea.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, reclamanții, procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Craiova, au învestit Tribunalul Vâlcea cu un litigiu având ca obiect raporturile de muncă dintre aceștia și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova.

Conflictul negativ de competență a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Totodată, potrivit alin. art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin decizia nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018, Curtea Constituțională a României a reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz; permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

În paragraful 32 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidența aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților, eventualul disconfort al părții judecător creat prin ieșirea acestor cauze din circumscripția curții de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparțialității justiției și a intereselor legitime ale celeilalte părți. Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanțe de același grad din circumscripția aceleiași curți de apel, putând da naștere în aplicarea normelor legale unor situații neprevăzute la edictarea acestora."

Totodată, în paragraful 38 a reținut că "prin urmare, având în vedere că este fundamental ca într-o societate democratică instanțele să inspire încredere justițiabililor, Curtea reține că legiuitorul are obligația reglementării cadrului procesual care să garanteze asigurarea imparțialității obiective a acestora. Dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. se încadrează în regulile instituite de legiuitor în vederea asigurării independenței obiective a instanței, fiind capabile să înlăture orice suspiciune de soluționare cu părtinire a cauzei din pricina calității părților, stabilind de la debutul procesului civil reperele după care acesta se va desfășura."

Înalta Curte notează că, într-adevăr, reclamanții dețin funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Craiova, iar potrivit art. 1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 78/2016, aprobată prin Legea 120/2018, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, are personalitate juridică și sediul în municipiul București.

Reclamanții își desfășoară însă efectiv activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Craiova, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au calitatea de pârâți, creându-se astfel premisele unor suspiciuni de soluționare cu părtinire a cauzei, din pricina calității părților.

Or, așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional, rațiunea reglementării cuprinse în art. 127 C. proc. civ. constă tocmai în evitarea nașterii unor astfel de suspiciuni.

A aprecia că trebuie avută în vedere chestiunea abstractă a structurii organizatorice a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar nu împrejurarea concretă a desfășurării activității reclamanților în raza teritorială a Tribunalului Dolj, ar conduce la lipsirea de substanță a considerentelor instanței de contencios constituțional.

Reclamanții au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Craiova, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Dolj, instanță competentă, potrivit legii, să soluționeze cauza.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Vâlcea.