ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1924/2019

HOTĂRÂRE

24.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1924/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Decizia nr. 1924

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să se dispună reîncadrarea reclamanților și recalcularea indemnizației de încadrare raportat la o valoare de referință sectorială de 440,16 RON cu începere din 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON cu începere din 01.12.2015;

- să fie obligați pârâții la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite ca urmare a noii încadrarări salariale, sume actualizate cu inflația și cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

În motivarea cererii reclamanții au învederat, în esență, că sunt angajați în cadrul Tribunalului Buzău în funcția de specialiști IT, dezvoltând pe larg o serie de argumente în justificarea pretențiilor formulate.

Pârâtul Tribunalul Buzău a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia, printre alte apărări, a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței în raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 663/16.05.2019 Tribunalul Buzău, secția I Civilă Complet Specializat conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut calitatea reclamanților de specialiști IT în cadrul Tribunalului Buzău, prevederile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., precum și decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a României.

Ca urmare a acestei măsuri cauza a fost înregistrată la data de 12.06.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

La termenul de judecată din 09.09.2019 Tribunalul Vrancea a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței și a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Tribunalul a constatat că litigiul de față face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, orice alte argumente fiind de prisos în raport de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată.

Reclamanții au calitatea de specialiști IT în cadrul Tribunalului Buzău (aspect necontestat), aflându-se astfel în raporturi contractuale de muncă cu această instanță.

În raport de prevederile art. 210 din legea nr. 62/2011 (regula în materie de competență în jurisdicția muncii) reclamanții erau îndreptățiți să sesizeze Tribunalul Buzău pentru soluționarea cererii de chemare în judecată.

Tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de specialiști IT, circumstanțe în care ei nu fac parte din categoria persoanelor reclamante la care se referă art. 127 C. proc. civ., și anume: judecători, procurori, asistenți judiciari, grefieri sau instanță de judecată.

Așadar, prevederile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în raport de calitatea reclamanților.

Tribunalul Buzău, ca "instanță de judecată" în sensul art. 127 C. proc. civ., figurează în proces în calitate de pârât și prin urmare, se pune în discuție incidența alin. (2) al textului de lege respectiv întrucât prevederile alin. (1) se aplică doar în cazul în care o instanță de judecată ar avea calitatea de reclamant.

Aplicarea "în mod corespunzător" a prevederilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. în ipoteza în care cererea de chemare în judecată se introduce împotriva unei instanțe de judecată determină următorul conținut normativ al art. 127 alin. (2)

) C. proc. civ.:

În cazul cererii introduse împotriva unei instanțe de judecată care ar fi de competența acestei instanțe de judecată sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

După cum se observă, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, iar nu și părții pârâte care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepției de necompetență opțiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenței s-ar putea obține pe calea unui alt mecanism, și anume, cererea de strămutare).

Odată ce partea reclamantă și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la instanța care are și calitatea de pârât în cauză, instanță care este competentă teritorial conform regulii generale de competență, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, partea pârâtă neavând dreptul de a cenzura opțiunea procesuală manifestată de reclamant în această chestiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

În considerarea celor arătate mai sus, Tribunalul a reținut că Tribunalul Buzău a devenit instanță competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Vrancea, secția I Civilă prin sentința civilă nr. 388/2019 din 11 septembrie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea; a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții A., B., C., D., având ca obiect drepturi salariale, în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul Vrancea și Tribunalul Buzău; a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Buzău, secția I Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Acțiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău la reîncadrarea reclamanților D., A., B. și C. și recalcularea indemnizației de încadrare raportat la o valoare de referință sectorială de 440,16 RON cu începere din 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON cu începere din 01.12.2015 și obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite ca urmare a noii încadrări salariale, sume actualizate cu inflația și cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 28.01.2019 în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2)

coroborat cu art. 127 alin. (2) în forma modificată și completată prin Legea nr. 310/2018.

Se reține că litigiul de față face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, în raport de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Se mai reține calitatea reclamanților de specialiști IT în cadrul Tribunalului Buzău.

Din perspectiva calității reclamanților, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât aceștia nu fac parte din categoria persoanelor reclamante la care se referă acest text de lege, respectiv judecători, procurori, asistenți judiciari, grefieri sau instanță de judecată.

Din perspectiva calității de pârât a Tribunalului Buzău, se constată că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât instanța de judecată nu deține calitatea de reclamant, situație în care devine incident art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de dreptul de opțiune al reclamanților, Înalta Curte constată aplicabilitatea textului de lege care reglementează competența facultativă, respectiv art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, în cazul cererii introduse împotriva unei instanțe de judecată care ar fi de competența acestei instanțe de judecată sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Reclamanții s-au adresat Tribunalului Buzău, aceasta fiind instanța care are și calitatea de pârât, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea acțiunii.

Dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, iar nu și părții pârâte care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepției de necompetență opțiunea procesuală manifestată de partea reclamantă.

Față de considerentele anterior expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2)

văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I Civilă.