ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2019

Ședința publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata integrală și imediată a creanței certe, lichide și exigibile în cuantum de 1.736.906 RON, reprezentând valoarea stocului de cărți aflat în custodia pârâtei așa cum reiese din evidențele contabile ale societății A. S.R.L..

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2739 din 4 mai 2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâtă, ca neîntemeiată; a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. și a obligat pârâta să restituie reclamantei stocul de carte aparținând acesteia din urmă și care însumează un număr de 246.222 volume aflate în posesia pârâtei, iar în ipoteza în care aceasta nu le poate restitui, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 791.482,30 RON reprezentând contravaloarea acestora; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 720 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței nr. 2739 din 4 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel pârâta S.C. D. S.R.L. (fostă C.) care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență, în motivele de apel, sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material, la acțiune, că în cuprinsul contractului încheiat între părți la data de 1 martie 2008, s-a prevăzut la art. 1.1-ii-b-2, obligativitatea apelantei de a valorifica returul de carte într-un interval de 12 luni de la primirea acesteia.

În situația în care instanța de fond ar fi apreciat ca neîntemeiată solicitarea apelantei cu privire la neluarea în seamă a "Listei de inventar din data de 31 decembrie 2010" aceasta ar fi trebuit să arate motivele pentru care a fost înlăturată această apărare a pârâtei.

Pe fondul cauzei, s-a invocat faptul că obligarea apelantei la restituirea stocului de carte care însumează 246.222 volume este neîntemeiată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 2154 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. D. S.R.L. (fostă C.) împotriva sentinței civile nr. 2739 din 4 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei civile nr. 2154 din 7 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs pârâta D. S.R.L. (fostă C.) criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

Decizia este nelegală deoarece instanța de apel nu a avut în vedere faptul că, în speță ne aflăm în prezența unui contract cu executare succesivă, astfel că, la calculul termenului de prescripție, Curtea trebuia să aplice dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 conform cărora:

"În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".

Curtea de Apel a calculat termenul de prescripție în raport de prevederile dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, aplicându-le în mod greșit, de la data de 29 martie 2011.

Avizul de însoțire a mărfii nu se regăsește în raportul de expertiză, iar Curtea reține, în mod nelegal faptul că, termenul de prescripție se calculează plecând de la data ultimului aviz de însoțire a mărfii.

Prin raportare la data fiecărui aviz de expediție care se regăsește în raportul de expertiză contabilă, precum și, la dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu clauza din contract conform căreia C. trebuie să asigure valorificarea "returului" într-un interval de 12 luni de la primirea returului, acțiunea în pretenții formulată de intimata-reclamantă, A. este prescrisă.

Astfel, termenul de 12 luni prevăzut în contract începe să curgă de la data fiecărui aviz de însoțire a cărților menționate în răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, după care curge termenul de prescripție de 3 ani.

În ceea ce privește fondul, prin decizia recurată, Curtea a aplicat greșit dispozițiile referitoare la angajarea răspunderii civile contractuale.

Curtea a reținut că pârâta-recurentă nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale în privința unei cantități de 148.175 volume de carte, conform raportului de expertiză completat și depus la dosar în data de 16 martie 2016.

Pe de altă parte, acceptarea recurentei la masa credală de către intimată cu suma de 747.353,79 RON, creanță înscrisă în tabelul definitiv fără a exista vreo contestație din partea lichidatorului judiciar B. IPURL reprezintă recunoașterea datoriei față de recurentă.

În cauza dedusă judecății, reținerea de către recurenta-pârâtă a stocului de carte nu poate avea caracter ilicit întrucât poate avea drept cauză justificativă o operațiune juridică permisă de lege (art. 1144 C. civ. de la 1864 - Despre compensație). C. civ. prevede că datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele.

Sub aspectul prejudiciului, Curtea, în mod greșit a apreciat că acesta constă în echivalentul a 791.482,30 RON, reprezentând contravaloarea celor 246,224 volume de carte, deoarece, cu excepția listei de inventar și a corespondenței electronice, s-ar putea reține cel mult 148.175 volume de carte ceea ce presupune diminuarea contravalorii prejudiciului.

Având în vedere că valoarea de 791.482,30 RON stabilită de expertul desemnat este valoarea de preț de achiziție înregistrată în contabilitatea A. și nicidecum valoarea presupusului stoc de carte aflat în posesia intimatei, în mod greșit a fost obligată recurenta, în subsidiar, a acestei sume, încălcându-se dispozițiile art. 969 - 970 C. civ. de la 1864.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

F. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, nu s-au încălcat și nici nu s-au aplicat greșit normele de drept material.

Recurenta D. S.R.L. (fostă C.) susține că trebuia să se aplice dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 conform cărora "În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".

În contractul încheiat între părți, potrivit art. 1.1-ii-b-2, s-a stabilit obligația pârâtei-recurente de a valorifica returul de carte într-un interval de 12 luni de la primirea acestuia, iar potrivit art. 5.3.9 din același contract, returul trebuia "să fie topit" sau soldat până la valoarea costului de producție, încheindu-se un protocol în acest sens.

Așa fiind, se poate reține că, în chiar cuprinsul contractului sunt prevăzute termene de îndeplinire a obligațiilor contractuale.

Din acest punct de vedere, în mod corect a reținut Curtea de Apel că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958. Raportându-se la avizele de însoțire a mărfii, Curtea a reținut că ultimul dintre acestea este din data de 29 martie 2011, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, depus la dosarul cauzei.

Termenul de 12 luni prevăzut în contract începe să curgă de la 29 martie 2011, astfel că termenul de prescripție de 3 ani curge de la 29 martie 2012.

Acesta a fost raționamentul Curții de Apel referitor la excepția prescripției dreptului material și Înalta Curte apreciază că este corect.

În ceea ce privesc criticile recurentei referitoare la faptul că avizul din 29 martie 2011 nu se regăsește în raportul de expertiză, iar termenul de prescripție nu poate fi calculat prin raportare la acesta deoarece au avut loc mai multe expediții de cărți însoțite de avize cu date cuprinse în intervale diferite de timp, nu pot fi primite. Aceasta deoarece privesc situația de fapt și modul în care instanța de apel a făcut aprecieri asupra probelor administrate în cauză, neîncadrându-se în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că s-au respectat prevederile legale în materia prescripției dreptului material la acțiune și în mod corect, excepția a fost respinsă.

De asemenea, s-a reținut în mod corect îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale, respectiv: existența raporturilor contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența prejudiciului patrimonial, existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.

Criticile referitoare la existența raporturilor contractuale, respectiv faptul că avizele de însoțire a mărfii au fost contestate nu reprezintă motive de nelegalitate a deciziei recurate, ci critici de netemeinicie, astfel că nu pot fi analizate în prezentul recurs.

Înalta Curte are în vedere faptul că în cauză a fost efectuat un raport de expertiză prin care s-a stabilit că pârâta-recurentă are încă în custodie un număr de 246.224 volume de carte, astfel că nerestituirea acestora echivalează cu o încălcare a obligațiilor contractuale astfel cum sunt prevăzute în contractul nr. x din 1 martie 2008.

În ceea ce privește faptul că recurenta-pârâtă s-a înscris la masa credală cu suma de 747.353,79 RON, aceasta nu are relevanță în cauză, față de obiectul acțiunii și de faptul că pârâta-recurentă are un stoc de 246.224 de volume.

Față de aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. (fostă C.) împotriva deciziei civile nr. 2154/2017 din 7 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 octombrie 2019.