ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377/2019

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 23.03.2017, reclamanta A. reprezentată prin lichidator judiciar B.. a solicitat obligarea pârâtei C. S.A., la plata sumei de 7.942.908,34 RON reprezentând marfă vândută și neachitată și a sumei de 2.410.748,37 RON reprezentând dobânda legală aplicată debitului principal de la data scadenței fiecărei facturi și până la data 21.03.2017, precum și la plata dobânzii legale până la plata integrală a debitului.

Prin Sentința civilă nr. 2655 din 28.06.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta A. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și a obligat reclamanta să plătească cheltuielile de judecată avansate de către pârâtă, în cuantum de 10.000,00 RON.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2189/A din 11 decembrie 2017 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. prin lichidator judiciar B., împotriva Sentinței civile nr. 2655/28.06.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și a obligat apelanta-reclamantă A. prin lichidator judiciar B. la plata, din averea debitoarei, a cheltuielilor de judecată avansate în apel de către intimata-pârâtă C. S.A., în cuantum de 16.391,66 RON.

Împotriva Deciziei civile nr. 2189/A din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. prin lichidator judiciar B. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului invocat, recurenta a arătat, în esență, că au fost interpretate greșit normele de drept material aplicabil instituției suspendării facultative instituită de dispozițiile art. 413 C. proc. civ., precum și cele privind principiul disponibilității ce trebuie să guverneze orice pricină.

Recurenta susține că instanța de apel a respins cererea de suspendare în ciuda evidenței legături între soluțiile posibile din dosarele indicate și prezenta cauză, stabilind că, deși există legături între aceste dosare, urmările posibile nu sunt de natură a influența soarta prezentei cauze, ceea ce este evident o greșeală de interpretare a normelor de drept material privind această instituție a suspendării facultative.

Recurenta precizează că a solicitat suspendarea soluționării până la finalizarea atât a Dosarului nr. x/2014 cât și a Dosarului nr. x/2014, însă numai Dosarul nr. x/2017 este în acest moment pe rolul instanțelor de judecată, iar Dosarul nr. x/2014 este la rându-i suspendat până la soluționarea Dosarului nr. x/2014

Recurenta susține că instanța de apel a analizat exclusiv incidența și repercusiunile posibile ale soluționării Dosarului x/2014, ceea ce nu este riguros aplicat în speța de față, atâta vreme cât există un dosar - x/2014, suspendat până la soluționarea Dosarului nr. x/2014, adică, atâta vreme cât s-a realizat o analiză de către o instanță de judecată și s-a găsit justificabilă această legătură indisolubilă între cele două dosare, nu se pot analiza cele două dosare separat din perspectiva și incidența lor în cauză.

În opinia recurentei, soluția este nelegală și în ceea ce privește respectarea principiului disponibilității având în vedere precizarea instanței de apel că "nu există niciun motiv pentru ca plata prețului prin emiterea biletului la ordin să nu fie acceptată ca modalitate de stingere a obligației".

Din această perspectivă, recurenta consideră că se află în situația în care instanța învestită cu o cerere în pretenții analizează în fapt cererea ce face obiectul Dosarului nr. x/2014, depășindu-și astfel atribuțiile și încălcând cadrul stabilit de reclamant și nu numai că o analizează, dar utilizează considerente greșite ce ar putea avea repercusiuni în Dosarele nr. x/2014 și y/2014

Astfel, susține recurenta, instanța de apel nu era chemată să analizeze dacă și în ce fel un bilet la ordin reprezintă sau nu o plată în condițiile date, instanța depășindu-și atribuțiile.

Recurenta susține că instanța de apel nu a fost chemată să analizeze dacă obiectul din Dosarul nr. x/2014 este corect sau nu, dacă biletul la ordin reprezintă un instrument de plată sau nu, ci a fost chemată să analizeze dacă există legătură între dosarele invocate care ar putea să influențeze în mod decisiv soluția din prezentul dosar.

În opinia recurentei, argumentația avută în vedere pentru respingerea cererii de suspendare și a apelului este lipsită de temeinicie fiind încălcate regulile privind suspendarea facultativă și fiind depășit cadrul procesual stabilit de reclamant.

Recurenta consideră că instanța de apel face o eroare antamând, în mod gratuit, nepermis și nociv pentru buna desfășurare a lucrărilor tuturor dosarelor, situația admiterii sau nu a cererii ce face obiectul Dosarului nr. x/2014 fără să ia în considerare legătura indisolubilă a acestuia cu Dosarul nr. x/2014.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului formulat împotriva deciziei recurate, casarea în tot a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recursul vizează interpretarea greșită a normelor de drept material aplicabil instituției suspendării facultative instituită de dispozițiile art. 413 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată de natură a temporiza curgerea firească a activității de judecată care trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având însă un caracter facultativ.

Prin urmare, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerințelor normei, are puterea de apreciere asupra utilității (chiar a necesității), dar și asupra oportunității măsurii în ansamblul raporturilor juridice dintre părți, astfel încât măsura să nu permită concluzia unui abuz de drept procesual al părții care o invocă.

Suspendarea reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. implică cercetarea următoarelor cerințe legale: dezlegarea pricinii cu care este învestită instanța în fața căreia se invocă acest incident să depindă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Aplicând aceste criterii legale la speța dedusă judecății, instanța a reținut că nu se impune suspendarea cauzei apreciind că modul de judecată a apelului nu depinde de soluționarea Dosarelor nr. x/2014 și y/2014 întrucât nu există o legătură suficient de caracterizată și nu există riscul pronunțării unei soluții contradictorii, cauza de față având ca obiect cerere declanșată în considerarea procedurii insolvenței pentru reîntregirea activului debitoarei, cerere care se soluționează cu celeritate.

Cu alte cuvinte, în aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel a considerat că nu este oportună soluționarea pricinii cu care este învestită.

Analizând cele două acțiuni în comparație, Înalta Curte constată că raționamentul Curții de Apel București de a nu suspenda judecarea apelului este corect, în speță nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că litigiul de față vizează obligarea pârâtei C. S.A., la plata sumei de 7.942.908,34 RON reprezentând marfă vândută și neachitată și a sumei de 2.410.748,37 RON reprezentând dobânda legală aplicată debitului principal de la data scadenței fiecărei facturi și până la data 21.03.2017, precum și la plata dobânzii legale până la plata integrală a debitului iar obiectul Dosarului nr. x/2014 este reprezentat de cererea de constatare a nulității operațiunii de girare x din 1 august 2014 a sumei de 7.942.908,34 RON, respectiv a operațiunilor de compensare încheiate între C. S.A. și debitoarea A. S.R.L. în temeiul acestei operațiuni de girare după data deschiderii procedurii.

Sunt nefondate și criticile care vizează faptul că instanța de apel a analizat aspecte de fond din Dosarul nr. x/2014, considerentele deciziei atacate relevând faptul că analiza instanței a vizat exclusiv verificarea existenței unei legături suficient de caracterizate de natură să impună suspendarea cauzei de față pentru a se evita pronunțarea unor soluții contradictorii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecată Înalta Curte, chitanța depusă la dosar neîntrunind elementele unui document justificativ sub aspectul valorii acestora, va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă C. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin lichidator judiciar B. împotriva Deciziei civile nr. 2189/A din 11 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă C. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN