ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1474/2019

Ședința publică din data de 25 septembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.06.2018 pe rolul Judecătoriei Panciu, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Casa Județeană de Pensii Vrancea, Casa Națională de Pensii Publice, Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună îndreptarea sau anularea deciziei nr. 152055/25.03.2015 a Casei Județene de Pensii Vrancea și a hotărârii nr. 24462/23.04.2018, emisă de Casa Națională de Pensii Publice, precum și să-l repună în dreptul de creanță obținut în baza legii nr. 341/2004, sub formă de indemnizație lunară.

Prin sentința civilă nr. 1057/06.11.2018, Judecătoria Panciu a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal.

Prin încheierea din 30.01.2019, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal a admis excepția necompetenței sale funcționale și a dispus înaintarea dosarului la secția I Civilă a Tribunalului Vrancea, spre competentă soluționare în complet specializat de asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 78/26.02.2019, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Guvernul României și a respins acțiunea formulată împotriva acestuia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Vrancea și Casa Națională de Pensii Publice.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cadrul apelului, autorul căii de atac a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 4 lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 95/2014.

Prin decizia civilă nr. 344/30.05.2019, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 95/2014 și a respins ca nefondat apelul.

Reclamantul A. a atacat cu recurs dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, adoptată prin decizia civilă nr. 344/30.05.2019, evocată mai sus.

În motivare, a arătat că textul de lege criticat pentru neconstituționalitate conferă drepturi unei noi categorii de revoluționari, care au aceleași merite deosebite ca și cei văduviți de aceste drepturi.

A susținut că au fost menținute drepturile doar pentru o categorie de revoluționari, cu privire la care s-a apreciat că au avut un rol determinant, nu în considerarea unor altfel de merite deosebite, ci a prezenței lor întâmplătoare într-un anumit loc, la un anumit moment.

În opinia recurentului, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate o invocă au ca efect suprimarea unor drepturi conferite prin Legea nr. 341/2004, cu încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituție.

La 23.08.2019, intimata Casa Județeană de Pensii Vrancea a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, prin prisma normelor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, raportat la obiectul căii de atac, devin incidente în cauză considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017.

În paragraful 21 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "din cele de mai sus rezultă că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Așadar, Curtea reține că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine.", iar în paragraful 22 a statuat că "în sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții."

În sensul considerentelor deciziei sus-menționate, general obligatorii, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară (...)."

Din analiza dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, pentru a fi admisibilă, excepția de neconstituționalitate trebuie să vizeze o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei și care nu a fost declarată neconstituțională prin vreo decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, excepția de neconstituționalitate vizează prevederile art. 4 lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 95/2014, pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și față de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 (în realitate, art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin art. I din O.U.G. nr. 95/2014).

Textul criticat pentru neconstituționalitate are următorul conținut:

"Luptător cu Rol Determinant - atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției Române din decembrie 1989, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului."

Așadar, el vizează modificarea titlurilor instituite prin art. 3 din Legea nr. 341/2004 și a condițiilor de acordare a acestora, introducând un nou titlu, acela de Luptător cu Rol Determinant.

La data intrării în vigoare a noii forme a legii, recurentul avea calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, consacrată inițial de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, devenit ulterior, după renumerotarea textului, art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4.

Potrivit art. 3

2

alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2014, "persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 li se vor elibera noi certificate pentru obținerea calităților și titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, doar dacă îndeplinesc condițiile prezentei legi", iar potrivit alin. (2), "eliberarea certificatelor persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 se face doar la cerere, în baza certificatului preschimbat."

Noua formă a Legii nr. 341/2004 nu mai recunoaște, după data intrării sale în vigoare, dreptul la indemnizația lunară reparatorie, decât persoanelor care se încadrează în prevederile acesteia, conform art. 4 alin. (1) și exclude din categoria celor care beneficiază de asemenea drepturi pe Luptătorii Remarcați prin Fapte Deosebite, după cum rezultă din analiza art. 4 alin. (3)-(6).

Chiar dacă prin textul de lege criticat pentru neconstituționalitate s-au schimbat condițiile acordării titlurilor instituie de Legea nr. 341/2004, în speță trebuie analizată, din perspectiva art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, măsura în care constatarea neconstituționalității acestuia ar avea repercusiuni, în concret, asupra judecății în cadrul căreia a fost invocată.

Recurentul-reclamant a solicitat instanței judecătorești anularea deciziei nr. 152055/25.03.2015 a Casei Județene de Pensii Vrancea, prin care i s-a comunicat încetarea plății indemnizației lunare reparatorii, începând cu data intrării în vigoare a noii forme a Legii nr. 341/2004, 01.01.2015, precum și a hotărârii nr. 24462/23.04.2018, emisă de Casa Națională de Pensii Publice, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei Casei Județene de Pensii Vrancea; a mai solicitat repunerea în dreptul de creanță obținut în baza Legii nr. 341/2004, sub formă de indemnizație lunară.

Or, chiar și în măsura în care s-ar constata neconstituționalitatea textului criticat, recurentul nu ar mai putea beneficia de indemnizația la care a avut dreptul până la modificarea Legii nr. 341/2004; un atare drept ar putea fi recunoscut numai dacă recurentul ar fi fost inclus în categoria Luptătorilor cu Rol Determinant și dacă ar fi obținut certificatul eliberat conform art. 3

2

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 95/2014.

O eventuală decizie favorabilă a Curții Constituționale nu ar avea însă aptitudinea de a conduce la includerea recurentului, în cadrul procesual pe care l-a ales, în categoria Luptătorilor cu Rol Determinant; așa fiind, ea nu ar produce niciun efect concret în cauză; o atare legătură ar fi putut fi identificată numai dacă, prin demersul său judiciar, recurentul ar fi contestat un eventual refuz de eliberare a certificatului preschimbat, în baza căruia ar fi putut beneficia de indemnizația solicitată. Cum însă obiectul acțiunii deduse judecății este unul diferit, constând în anularea deciziilor prin care, în esență, i s-a comunicat recurentului încetarea plății indemnizației, ca efect al aplicării întocmai a legii, Înalta Curte apreciază că în mod legal curtea de apel, constatând că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 344/30.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2019.