ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5227/2019

Ședința publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/27.05.2016.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 413 din 14 decembrie 2016, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins contestația formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, a arătat, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că raportul de evaluare contestat are natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual, nefiind doar un act de sesizare a unei autorități.

În cauză, prima instanță nu s-a pronunțat asupra existenței conflictului de interese în materie administrativă reținut prin raportul de evaluare, pe lângă existența așa-ziselor indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Potrivit recurentului, poate fi supusă cenzurii instanței chiar concluzia autorității intimate în sensul existenței indiciilor privind săvârșirea unui conflict de interese, întrucât o sesizare a organelor penale poate fi făcută doar dacă există probe sau indicii temeinice legate de săvârșirea unei fapte penale și nu interpretări abuzive ale legislației civile.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese reprezintă o sesizare și nu un act administrativ, așa încât nu poate forma obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a art. 22 din Legea nr. 176/2010, invocată de către recurent, a arătat că acest text de lege face referire la conflictul de interese de natură administrativă, iar în punctul trei din raportul de evaluare atacat inspectorul de integritate a identificat aspecte privind încălcarea legislației penale, însă efectuarea cercetărilor acestor aspecte nu intră în competențele Agenției.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Raportului de evaluare nr. x/27.05.2016, emis de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel Cluj a respins contestația formulată de reclamant, ca inadmisibilă, reținând că actul atacat nu are natura unui act administrativ în sensul definit de Legea contenciosului administrativ, ci este un act de sesizare a unei autorități care se supune normelor procedurale penale.

Fiind vorba de un act ce urmează o altă procedură, a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar constată că soluția Curții de apel este nelegală, în raport cu cele reținute prin raportul de evaluare atacat.

Prin Raportul de evaluare nr. x din 12.06.2015, încheiat în urma verificărilor efectuate în temeiul Legii nr. 176/2010, au fost identificate elemente privind existența unui conflict de interese în materie administrativă, în sensul art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 și, totodată, s-a apreciat că există indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, dispunându-se sesizarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, conform art,21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010.

Din conținutul raportului de evaluare rezultă astfel că autoritatea intimată a reținut, pe lângă existența unor indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese pentru perioada în care reclamantul a deținut funcția de primar al orașului Viseu de Sus, întrucât reclamantul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat două ordine de plată către două societăți la care avea calitatea de asociat sau această calitate era deținută de soție, realizând un folos material.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 21 alin. (4) și art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 "raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.".

În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ".

Instanța de control judiciar reține că, deși textul de lege sus-menționat face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără vreo distincție, dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese în materie administrativă și nu la cel de natură penală.

În cauză, se constată că raportul de evaluare a cărui anulare se solicită conține atât concluzii în ceea ce privește constatarea nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese conform Legii nr. 161/2003, cât și identificarea indiciilor privind posibila săvârșire de infracțiuni ce formează obiectul cadrului procesual penal, cu toate acestea, prima instanță a apreciat că raportul de evaluare este exclusiv un act de sesizare a organelor de urmărire penală.

Într-adevăr, raportul de evaluare prin care se dispune sesizarea organelor de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, reprezintă un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 288 și art. 290 din C. proc. pen. și nu unul administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care ar putea forma obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

Așadar, fiind un act de sesizare, este supus regulilor de procedură penală, situație în care acțiunea apare ca inadmisibilă sub aspectul verificării legalității sesizării organelor de urmărire penală.

Însă, acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existența conflictului de interese de natură administrativă poate forma obiectul unei acțiuni la instanța de contencios administrativ.

În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că în mod greșit judecătorul fondului a examinat cauza doar sub aspectul sesizării organelor penale ca urmare a reținerii existenței indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, apreciind că raportul de evaluare este exclusiv un act de sesizare a organelor de urmărire penală, fără să analizeze conflictul de interese în materie administrativă.

Așa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 413 din 14 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2019.