ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5217/2019

Ședința publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Schengen și Inspectoratul General pentru Imigrări, anularea în tot a Deciziei (Adresei) Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul Financiar înregistrate sub nr. x/30.10.2015, prin care a fost constatată neeligibilitatea cheltuielilor în cuantum de 14.696,40 RON.

Totodată, în condițiile în care se consideră că Decizia nr. x/30.10.2015 a fost comunicată în termen, a cerut anularea în parte a acesteia, respectiv în ceea ce privește cheltuielile referitoare la personal, în cuantum de 7.391 RON, cheltuieli pe care le consideră eligibile și legale.

De asemenea, a solicitat anularea Deciziei (Adresei) Inspectoratului General pentru Imigrări înregistrate sub nr. x/18.12.2015, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația nr. 403/27.11.2015 formulată de către A. și înregistrată la Inspectoratul General pentru Imigrări sub nr. x/27.11.2015, ce retine ca fiind neeligibilă suma de 14.696,40 RON.

Reclamanta a solicitat și anularea Deciziei (Adresei) Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Schengen înregistrate sub nr. x/16.02.2016, prin care a fost respinsa contestația A. din data de 19.01.2016, fiind nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2370 din 06 iulie 2016, a respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări și acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1.1. Referitor la motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.

În esență, a arătat că prima instanță a copiat apărările formulate de pârât prin întâmpinare, fără să răspundă criticilor cuprinse în cererea de chemare în judecată, încălcând prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat pe toate aspectele invocate atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, ci a avut în vedere doar punctele 1 și 2 din cele 5 indicate în acțiune,

Potrivit recurentei, nefiind analizate susținerile părților și probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, nu s-a efectuat o cercetare a fondului pricinii.

3.1.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a reluat pe larg situația de fapt expusă în fața primei instanțe, susținând faptul că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, a arătat că judecătorul fondului a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile Anexei 1-parte la Contractul de finanțare, art. 37 din Legea nr. 350/2005, art. 35, art. 111, art. 112, art. 113, art. 114 și art. 115 alin. (2) din Codul muncii, precum și Directiva Europeană nr. 2003/88/CE.

În ceea ce privește capătul principal de cerere, recurenta a apreciat că raportul final tehnic aferent proiectului în discuție trebuia considerat aprobat, având în vedere că adresa a fost emisă tardiv, prin nerespectarea art. 16.3 din Anexa 1, parte la Contractul de finanțare, așa încât suma stabilită drept cheltuială neeligibilă, în valoare de 14.696,40 RON, nu mai poate fi solicitată spre rambursare.

Referitor la capătul subsidiar al cererii, în legătură cu decizia privind costurile cu personalul, a arătat că au fost interpretate în mod eronat dispozițiile Codului muncii și Directivei Europene nr. 2003/88/CE, respectivele costuri corespund politicilor salariale uzuale ale beneficiarului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.2. Recursul incident

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident fără să formuleze și întâmpinare.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei Ministerului Afacerilor Interne-Direcția Schengen, nr. 369703/16.02.2016, (prin care a fost respinsă contestația reclamantei împotriva Deciziei nr. x/18.12.2015 emise de Inspectoratul General pentru Imigrări), întrucât respectiva decizie nu are caracterul unui act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia părții, în cauză, singurul act care ar putea fi considerat vătămător pentru reclamantă este Decizia nr. x/30.10.2015 emisă la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări, prin care s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului incident așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat.

Totodată, a solicitat admiterea recursului incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, iar recursul incident declarat de pârât este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1.1. Cu privire la recursul principal

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea în tot a Deciziei (Adresei) Inspectoratului General pentru Imigrări înregistrate sub nr. x/30.10.2015, iar, în subsidiar, a cerut anularea în parte a acesteia, respectiv în ceea ce privește cheltuielile referitoare la personal, în cuantum de 7.391 RON, precum și anularea anularea Deciziei (Adresei) Inspectoratului General pentru Imigrări înregistrate sub nr. x/18.12.2015 și a Deciziei (Adresei) Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Schengen înregistrate sub nr. x/16.02.2016.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată reflectă o abordare superficială a cauzei, așa încât criticile recurentei-reclamante urmează să fie analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Totodată, dreptul la un proces echitabil, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, așa încât dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Altfel spus, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Din perspectiva prevederilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru înlăturarea arbitrariului și pentru a fi posibil controlul judiciar.

În acest sens, motivarea hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă raționamentul care a condus judecătorul la soluția adoptată, iar, sub aspectul calității, aceasta trebuie să fie clară și lipsită de ambiguități și de contradicții.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția pronunțată sunt insuficient argumentate prin prisma probatoriului administrat, neprocedându-se, practice, la o analiză concretă a susținerilor și apărărilor invocate de părți.

Astfel, reclamanta a criticat nelegalitatea măsurilor contestate, însă prima instanță nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu ar fi temeinice, raportat la contextul cauzei, ci s-a limitat la reproducerea unor texte de lege și a apărărilor formulate de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări prin întâmpinare.

Așa fiind, nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în cauza dedusă judecății. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În aceste condiții, considerentele sentinței atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la soluția pronunțată și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamantă, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârâți prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate și la toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt.

În raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursul incident

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident fără să formuleze și întâmpinare în cauză.

Potrivit art. 474 din C. proc. civ., apelul incident și apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 471

1

din același Cod.

În temeiul art. 491 din același act normativ:

"(1) Recursul incident și recursul provocat se poate exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 si 473, care se aplică în mod corespunzător; dispozițiile art. 488 rămân aplicabile.

(2)Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

Prin urmare, recursul incident, formulat cu nesocotirea prevederilor legale menționate, este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Totodată, va respinge recursul incident, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România împotriva sentinței civile nr. 2370 din 6 iulie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne -Direcția Schengen, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2019.