ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4711/2019

Ședința publică din data de 11 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.08.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație, solicitând instanței să dispună anularea adresei nr. x din data de 12.07.2018, eliberată de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că cererea de acordare a dreptului de ședere permanentă i-a fost respinsă, în temeiul art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 458 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. x, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța trebuie să aibă un control efectiv asupra actelor ce au stat la baza deciziei contestate, în absența elementelor probatorii și a unor documente concludente existente în dosarul administrativ care să ateste neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, decizia atacată contravenind principiilor egalității în fața legii și egalității armelor, normelor procedurale și dreptului persoanei la un proces echitabil.

Recurentul a învederat faptul că nu a fost declarat indezirabil în conformitate cu art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002 și că nu prezintă pericol pentru securitatea națională, așa cum este definit acest pericol în O.U.G. nr. 194/2002.

A susținut că instanța trebuia să analizeze dacă situația sa se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naționala a României, cu modificările și completările ulterioare.

Din actele depuse in susținerea adresei Serviciului Român de Informații nu rezultă sub nici un aspect implicarea sa și nici nu au legătură cu persoana sa în pregătirea unor acte de terorism, neîncadrându-se în nici unul din cazurile enumerate la lit. a)- m).

O măsură de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, bazată pe motive de securitate națională nu trebuie lipsită de garanții împotriva arbitrariului, prin posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organism independent și imparțial.

Instanța trebuie să analizeze și să verifice dacă într-adevăr prezintă un pericol pentru securitatea națională, urmând a cere informațiile cu privire la faptele săvârșite și daca aceasta respingere este de natura a aduce atingere vieții private a solicitantului, constituind o încălcare a art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. (ICCJ, secția contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 516 din 3 februarie 2009).

Întrucât din probele administrate nu rezultă situația de fapt care să se încadreze în dispozițiile art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, cu referire la art. 3 din Legea nr. 51/1991, instanța are obligația să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

O.U.G. nr. 194/2002 a prevăzut, într-adevăr, prin art. 70 lit. f), între condițiile ce se impun a fi îndeplinite cumulativ pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, pe aceea că străinul să nu prezinte pericol pentru securitatea naționala, iar prin art. 73 alin. (2) a prevăzut că decizia de respingere a cererii, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică în scris solicitantului.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, însă, în mod constant (cauzele Lupșa si Kaya c. României) că nici o persoana care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranță națională nu trebuie lipsită de garanții împotriva arbitrariului. În special, ea trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent și imparțial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt și de drept pertinente pentru a putea statua asupra legalității măsurii și a sancționa un eventual abuz al autorității. In fața acestui organ de control, persoana respectivă trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-și putea prezenta punctul de vedere și a respinge argumentele autorităților.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12.04.2019, Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurentul-reclamant invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la nerespectarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă împrejurarea că, în cursul judecății acțiunii, nu a avut acces la informațiile având caracter strict secret, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de articolul menționat. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, "Accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege."

De altfel, în cursul judecării recursului, la termenul din 10.05.2019, instanța a admis cererea avocatului recurentului de amânare a judecății pentru a putea studia înscrisurile cu caracter strict secret în condițiile prevăzute de lege, avocatul recurentului prezentând ulterior avizul pozitiv de acces la informații naționale clasificate, nivelul strict secret, emis de Uniunea Națională a Barourilor din România.

Prin urmare, recurentul, prin avocatul său ales, a avut posibilitatea luării la cunoștință de informațiile avute în vedere de intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări și de instanța de fond.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat, în cauză nefiind îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de textul legal.

Astfel, sentința atacată este motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a apreciat că susținerile reclamantului, în sensul că nu ar prezenta pericol pentru ordinea și siguranța națională, nu sunt întemeiate, întrucât acest fapt a fost constatat de Serviciul Român de Informații, din informațiile furnizate de această instituție rezultând că reclamantul prezintă pericol pentru siguranța națională, informații cu caracter secret care au fost vizionate/lecturate de judecătorul fondului.

Arătarea, în concret, în considerentele hotărârii recurate, a aspectelor furnizate de SRI nu se putea face, avându-se în vedere prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Ultimul motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Recurentul-reclamant A. x, cetățean sirian, a supus controlului de legalitate refuzul intimatului-pârât IGI de a-i acorda dreptul de ședere pe termen lung în România, exprimat prin adresa nr. x/12.07.2018.

Motivul refuzului autorității pârâte a fost întemeiat pe dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2001, anume că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța României.

Curtea de apel, urmare a analizării documentelor cu caracter secret pe care s-a întemeiat decizia administrativă, a concluzionat că refuzul pârâtului nu este nejustificat.

Soluția Curții de apel este legală, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de interpretare și aplicare a cadrului normativ la situația de fapt specifică pricinii.

Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, "dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: (…) nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională".

Noțiunea de pericol/amenințare la adresa securității/siguranței naționale este definită/reglementată la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se referă la acțiunile și inacțiunile care reprezintă pericole pentru securitatea/siguranța națională, astfel:

"Art. 3: Constituie amenințări la adresa securității naționale a României următoarele:

a) planurile și acțiunile care vizează suprimarea sau știrbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului român;

b) acțiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra țării sau de război civil, înlesnirea ocupației militare străine, aservirea față de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizații străine de a săvârși oricare din aceste fapte;

c) trădarea prin ajutarea inamicului;

d) acțiunile armate sau orice alte acțiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;

e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, procurarea ori deținerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum și divulgarea secretelor de stat sau neglijența în păstrarea acestora;

f) subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țării, precum și actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a structurilor necesare bunei desfășurări a vieții social-economice sau apărării naționale;

g) acțiunile prin care se atentează la viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcții importante în stat ori a reprezentanților altor state sau ai organizațiilor internaționale, a căror protecție trebuie să fie asigurată pe timpul șederii în România, potrivit legii, tratatelor și convențiilor încheiate, precum și practicii internaționale;

h) inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și integritatea teritorială a României, precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

i) actele teroriste, precum și inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvârșirea de asemenea fapte;

j) atentatele contra unei colectivități, săvârșite prin orice mijloace;

k) sustragerea de armament, muniție, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unitățile autorizate să le dețină, contrabanda cu acestea, producerea, deținerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiții decât cele prevăzute de lege, precum și portul de armament sau muniție, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională;

l) inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a)-k), precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii.

m) orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional".

În același timp, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane", iar la lit. n) a aceluiași articol, excesul de putere, în sensul că reprezintă "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

În aceste coordonate normative, Înalta Curte, pe baza conținutului relevat de documentația furnizată de SRI la care a avut acces, a ajuns la concluzia că soluția de neacordare a dreptului de ședere pe termen lung este legală.

În considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut, cu alte cuvinte, că refuzul autorității pârâte de a acorda reclamantului dreptul de ședere pe termen lung este un refuz justificat prin faptul că din informațiile furnizate de Serviciul Român de Informații rezultă că reclamantul prezintă pericol pentru siguranța națională, informații cu caracter secret analizate în mod nemijlocit de judecătorul fondului.

La rândul său, instanța de recurs, având acces la informațiile cu caracter "strict secret" depuse la Compartimentul de documente clasificate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a constatat că judecătorul fondului a apreciat în mod judicios că refuzul autorității pârâte de a acorda reclamantului dreptul de ședere pe termen lung este un refuz pe deplin justificat, soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

Mai mult decât atât, la aceste documente secrete a avut acces și apărătorul recurentului-reclamant.

De asemenea, referirea la cauza CEDO Lupșa împotriva României în litigiul de față nu aduce dezlegare, întrucât nu ne aflăm într-o situație similară celei tranșate prin această cauză, câtă vreme în cauza de față judecătorul fondului a avut acces la informații clasificate și a consultat documentele transmise de instituțiile cu atribuții în apărarea ordini publice și securității naționale.

Față de situația factuală expusă, ținând cont de probatoriul administrat în cauză și consultat nemijlocit de ambele instanțe, se constată că în mod corect s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată, iar refuzul autorității emitente de acordare a dreptului de ședere permanentă în România a recurentului, nu este un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor art. 2 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Ca urmare, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. x nr. 458 din 08 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2019.