ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.10.2018, sub nr. x/2018 reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX" a solicitat, în numele membrilor de sindicat din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, menționați în tabelul anexă, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației recalcularea salariului de funcție al reclamanților astfel încât să fie cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu; plata diferenței dintre salariul de funcție recalculat fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu și cel acordat efectiv; plata sporurilor și a celorlalte drepturi salariale (indemnizații, compensații) la salariul de funcție cel puțin egal cu salariu minim brut pe țară garantat în plată, fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu; plata diferenței dintre sporurile și celelalte drepturi salariale (indemnizații, compensații) calculate la salariul de funcție recalculat fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu și sporurile și celelalte drepturi salariale acordate efectiv, pe ultimii trei ani; plata sumelor menționate actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și a dobânzii legale aferente; plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7757 din data de 22.11.2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect litigiu privind funcționari publici, formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX", cu sediul în București, str. x - 38, cam. 86, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, cu sediul în Sighetu Marmației, județul Maramureș, cu sediul ales în Rădăuți, județul Suceava, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Prin urmare, pentru litigiile declanșate după intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018 (cum este cazul în speță) competența teritorială nu mai este alternativă, ci exclusivă, fiind competentă exclusiv instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat (art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

De asemenea, după intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018 competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces (art. 10 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

Instanța a apreciat că textul art. 10 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este clar și nu lasă loc de interpretări: competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces, adică chiar dacă persoana de drept public sau privat figurează cu calitatea de reclamant, dar de fapt acționează pentru reclamant.

O altă interpretare ar lăsa fără nicio aplicabilitate art. 10 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, legea se interpretează în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în sensul în care nu ar produce vreun efect.

În fine, instanța a reținut că însuși reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX" folosește în cererea de chemare în judecată noțiunea de "reclamanți", " reclamanților" atunci când face referire la membrii de sindicat în numele cărora a formulat cererea de chemare în judecată, calitatea procesuală activă a sindicatului fiind o ficțiune creată de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011.

Instanța a reținut că art. 10 alin. (4) a fost introdus în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 la propunerea instanțelor din municipiul București pentru a contracara Decizia nr. 1/2013 a Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și a evita, astfel supraaglomerarea acestor instanțe, existentă în prezent și pentru a echilibra volumul de activitate al instanțelor, instanțele din municipiul București (Tribunalul București și Curtea de Apel București) judecând, înainte de apariția Legii nr. 212/2018 practic toate cauzele privind funcționari publici, având în vedere că toate sindicatele (care formulează cereri de chemare în judecată în numele membrilor de sindicat) au sediul în municipiul București.

Având în vedere că reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX" a introdus cererea în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexă, cu domiciliul în județul Suceava, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect litigiu privind funcționari publici, formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX", în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată la data de 07.01.2019 pe rolul Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018.

Prin sentința nr. 298 din data de 11.04.2019 Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" formulată de reclamanții A., B., C., D. și E. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Suceava a reținut că cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Prolex", prin președinte F., pentru membrii de sindicat A., B., C., D. și E., sediul acestei organizații sindicale fiind în municipiul București.

Așa cum reiese din înscrisurile de la dosar, membrii de sindicat au împuternicit organizația sindicală ca în temeiul Legii nr. 62/2011 să-i reprezinte în instanță pentru recuperarea drepturilor lor salariale.

Instanța a reținut că art. 28 din Legea nr. 62/2011 prevede că:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă."

Atâta timp cât organizația sindicală are calitate procesuală activă, aspect menționat expres în alin. (3) al textului de lege mai sus menționat, tribunalul a apreciat că aceasta, tocmai în virtutea acestei calități, putea formula cererea de chemare în judecată la instanța de la sediul său, în speță Tribunalul București, prin aceasta nefiind în dezacord cu disp. art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la recalcularea salariului de funcție al reclamanților astfel încât să fie cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu; plata diferenței dintre salariul de funcție recalculat fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu și cel acordat efectiv; plata sporurilor și a celorlalte drepturi salariale (indemnizații, compensații) la salariul de funcție cel puțin egal cu salariu minim brut pe țară garantat în plată, fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu; plata diferenței dintre sporurile și celelalte drepturi salariale (indemnizații, compensații) calculate la salariul de funcție recalculat fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcție potrivit Legii nr. 330/2009 și cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu și sporurile și celelalte drepturi salariale acordate efectiv, pe ultimii trei ani; plata sumelor menționate actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și a dobânzii legale aferente; plata cheltuielilor de judecată.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe aflate în conflict negativ de competență au reținut că pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

Însă, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată in vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 10.10.2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii aparține acestora.

Înalta Curte, având în vedere că reclamanții au solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că aceștia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Suceava, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., C., B., D., E. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.