ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3101/2018

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la data de 05.01.2018, sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, angajații Curții de Conturi indicați în anexa la acțiune au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună recalcularea drepturilor lor salariale cu includerea corectă a tuturor sporurilor, emiterea de noi ordine de salarizare și obligarea pârâtei la plata de diferențe salariale. În motivarea cererii reclamanții au învederat, în esență, că fac sau au făcut parte din categoria personalului contractual din cadrul Curții de Conturi a României, desfășurând activitate în cadrul mai multor camere de conturi județene, iar pârâta le-a stabilit și plătit eronat drepturile salariale cuvenite.

Tribunalul București, prin încheierea din 13 aprilie 2018, a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanții care își desfășoară activitatea în cadrul Camerei de Conturi Vrancea și care au domiciliul pe raza județului Vrancea, cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. de Dosar x/2018 Prin sentința civilă nr. 3163 din 13.04.2018 Tribunalul București, secția a VIIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea. Pentru a pronunța această hotărâre instanța s-a raportat la domiciliul/reședința părților și la locul în care acestea prestează munca, făcând o interpretare a dispozițiilor relevante din Codul muncii, Legea nr. 62/2011 și din C. proc.

civ., ajungând astfel la concluzia că revine Tribunalului Vrancea competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. Investit prin declinare, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 360 din 11 iunie 20.1.8 a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că: litigiul cu a cărui soluționare a fost învestită face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii; cererea de chemare în judecată a fost formulată de angajați/foști angajați în cadrul Curții de Conturi a României, care au formulat pretenții identice în contradictoriu cu angajatorul, pretenții justificate pe o cauză juridică identică, și anume, natura activităților prestate; în materie de competență teritorială sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că o competență teritorială alternativă fie în favoarea instanței în circumscripția căreia își au domiciliul, fie în circumscripția căreia își au și locul de muncă și că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus inițial cererea de chemare în judecată, fiind incidență teza finală a art. 59 C. proc.

civ., și anume, existența unei strânse legături între drepturile și obligațiile părților. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele care succed: Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului. Alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, În cauză, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezentul dosar și a fost adresată Tribunalului București, ca instanță de la locul domiciliului majorității celor 438 de reclamanți. Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauza ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Cum drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți, în calitate de salariați, se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, în situația dată dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile. Prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Tribunalul București a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de ia soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la o altă instanță, în raport de domiciliile reclamanților din prezentul dosar. De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul București a fost legal sesizat în virtutea dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, și întrucât, în caz de disjungere, instanța de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.09.2018.