Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2976/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2976/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea din 15.02.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara a suspendat, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., judecata cererii de strămutare a Dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Timișoara, reținând lipsa nejustificată a părților și faptul că acestea nici nu au solicitat judecata în lipsă. Prin încheierea din 22.03.2017, aceeași instanță a anulat, ca netimbrată, cererea reclamantului de repunere pe rol a cauzei și a menținut suspendarea judecății cererii de strămutare în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. Prin sentința nr. 37 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a constatat perimată cererea de strămutare a Dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Timișoara formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

În considerentele deciziei s-a reținut faptul că întrucât de la data suspendării au trecut mai mult de 6 luni, cauza rămânând în nelucrare din motive imputabile părții, sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. Împotriva sentinței nr. 37 din 31 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A. În motivarea recursului, recurentul își arată nemulțumirea față de modul de soluționare a cauzei, fără a indica motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea de perimare atacată. Astfel, recurentul arată faptul că soluția este greșită prin nerespectarea Noului C. proc. civ. Investită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluția din data de 12.03.2018, comunicarea cererii de recurs către intimată, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, precum și întocmirea raportului prevăzut de dispozițiile art. 493 din C. proc.

civ., după efectuarea formalităților de comunicare menționate de art. 15 din Legea nr. 2/2010. Prin raportul întocmit la data de 08.05.2018, s-a reținut faptul că, în raport de dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu. Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, s-a constatat că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care sa vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 08.05.2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc.

civ. Conform dovezilor aflate la filele 19-21, raportul a fost comunicat părților. Părțile nu au depus punct de vedere la raport conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 11.06.2018, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 18.09.2018, în camera de consiliu, complet de filtru - CF 2, fără citarea părților, în temeiul art. 493 din C. proc. civ. Înalta Curte, fiind învestită cu soluționarea recursului, constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed: În cuprinsul cererii de recurs, recurentul își arată nemulțumirea față de modul de soluționare a cauzei, fără a indica motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea de perimare atacată.

Astfel, recurentul arată faptul că soluția este greșită prin nerespectarea noului C. proc. civ. Prin urmare, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc.

civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Or, obiectul recursului constituindu-l sentința civilă nr. 37 din 31 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluția de perimare a cererii de strămutare a Dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Timișoara formulate de reclamantul A., astfel încât critici Ie din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări. În concluzie, cum aspectele invocate de recurentul A. nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc.

civ., respectiv aceea a nulității recursului.

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 37 din 31 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 16/2018
Decizia nr. 16/2018 După deliberare, asupra cauzei de față, se constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 12.09.2017, petenta A. a solicitat strămutarea judecării Dosarului nr. x/30/2017 al Judecă
ÎCCJ 2018-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 36/2018
Decizia nr. 36/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de recurs Prin cererea formulată la data de 23 august 2017, recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 26 iulie 2017 a Curții de Ap
ÎCCJ 2018-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1505/2019
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 14 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea ju
ÎCCJ 2018-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2018
Decizia nr. 254/2018 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 17 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a suspendat judecata
ÎCCJ 2018-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1186/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, la data de 21 iunie 2017, sub nr. x/2017, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2017 de la Ju
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă