ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 3 iunie 2013, petentul B.E.J.A. A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x din 04.09.2017, împotriva debitorilor B. și C., în vederea recuperării creanței în cuantum de 110 euro, reprezentând debit aferent perioadei 06.12.2018-18.01.2018, a penalităților de întârziere de 0,1 %/zi începând cu data de 06.12.2017 până la achitarea integrală a debitului, precum și cheltuielilor de executare silită.

Prin sentința civilă nr. 5053 din 16.05.2018, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetentei sale teritoriale, invocata din oficiu, și a dispus declinarea competenței, de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că, întrucât din verificările efectuate în D. a rezultat că domiciliul debitorului B. se află în municipiul Brașov, iar pe contractul de închiriere de care se prevalează creditorul apare mențiunea reziliat la 18.01.2018, rezultă că potrivit art. 651 C. proc. civ. este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Brașov.

Referitor la debitoarea C., s-a reținut că din baza de date a Direcției pentru Evidență Informatizată a Persoanelor reiese că aceasta are domiciliul în municipiul București, însă, față de mențiunea de pe contract, nu există vreo dovadă că aceasta mai domiciliază în fapt la acea adresă.

Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Brașov, prin sentința nr. 6317 din 16 22 iunie 2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, Constatând existența conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Brașov și Judecătoria sectorului 2 București, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație si Justiție în vederea soluționării conflictului.

Instanța a reținut incidența în cauză a art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care dispune că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

S-a reținut că cererea de încuviințare a executării silite a fost îndreptată împotriva debitorilor B. și C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x din 04.09.2017, fiind format un Dosar unic de executare silită, cu nr. x/2018, deschis la B.E.J.A. A.

Raportat la dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 91 C. civ., domiciliul real al unei persoane este opozabil terților chiar și în contra datelor din cartea de identitate, dar numai dacă acest terț a cunoscut domiciliul real prin alte mijloace.

Instanța a reținut că deși pe contractul de închiriere apare mențiunea reziliat la data de 18.01.2018, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în cadrul dosarului execuțional de B.E.J.A. A., și depus la termenul de judecată din data de 22.06.2018, rezultă că predarea imobilului închiriat de către debitori, s-a realizat abia la data de 18.06.2018.

Pe de alta parte, s-a reținut că la data sesizării biroului executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei C., conform mențiunilor cuprinse în cartea de identitate, era identic cu domiciliul de fapt, aflându-se în circumscripția Judecătoriei sectorului 2 București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Acțiunea ce face obiectul învestirii instanței este o cerere de încuviințare a executării silite formulată de petentul B.E.J.A. A. împotriva debitorilor B. și C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x din 04.09.2017.

În conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Potrivit alin. (1) al aceluiași art. 651, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după. caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Așadar, potrivit dispozițiilor legale menționate, singura soluție care se impune este stabilirea competenței instanței de executare prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului la data sesizării instanței de executare.

Noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., care prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor șt libertăților sale civile, este în locui unde își are principala așezare".

De asemenea, art. 91 prevede, la alin. (1) C. civ. că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane, cu excepția situației în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune",

Noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general și, implicit, competența de soluționare a unei cereri de încuviințare a executării silite, în concret, nu se referă la elementele care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul, normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

În cauză, din actele aflate la dosar, rezultă că ștampila cu mențiunea reziliat aplicată de către ANAF pe contractul de închiriere nr. x din 14.09.2017 poartă data de 18.01.2018.

Totodată, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în cadrul Dosarului execuțional nr. x/2018, deschis la B.E.J.A. A., depus de executorul judecătoresc la dosarul Judecătoriei Brașov la data de 21.06.2018, rezultă că predarea efectivă a imobilului închiriat de care debitorii B. și C. s-a realizat la data de 18.06.2018.

Cum potrivit procesului-verbal încheiat în cadrul dosarului execuțional, depus de executorul judecătoresc la dosarul Judecătoriei Brașov, la data de 21.06.2018, predarea efectivă a imobilului închiriat s-a făcut la data de 18.06.2018, se constată că la momentul sesizării organului de executare silită, respective 02.05.2018, domiciliul în fapt al debitorilor era situat în municipiul București.

Prin urmare, având în vedere că la data sesizării organului de executare domiciliul debitorilor era în sectorul 2 București, față de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei îi revine Judecătoriei sectorului 2 București, în consecință, în temeiul dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea judecătoriei sectorului 2 București, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.