ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1976/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1976/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. x/2017 la data de 06.02.2017, reclamantul A., prin reprezentant Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, a chemat în judecată pârâta Unitatea administrativ teritorială Broscăuți, județul Botoșani, solicitând obligarea acesteia la acordarea drepturilor bănești de echipamente necesare desfășurării activității de prevenire și stingere a incendiilor, acordarea normei de hrană și a normei nr. 12 B cuvenite lunar, precum și a sporului de condiții grele și toxicitate cuvenit lunar.

Prin sentința civilă nr. 179 din 14.02.2018, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul în aceasta cauză este reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în Galați.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Instanța a avut în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 21 ianuarie 2013 dată în recurs în interesul legii, potrivit căreia:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competenta teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

S-a arătat că, pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că:

"Atât timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează să se țină seama de sediul sindicatului. într-o atare interpretare și aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurata o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale. Această soluție este aplicabilă și în situația în care organizația sindicală acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, în același temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizației sindicale."

Față de cele arătate mai sus, având în vedere că sindicatul reprezentant are sediul în mun. Galați, jud. Galați, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința civilă nr. 424 din 25 aprilie 2018, Tribunalul Galați, secția I civila a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Botoșani. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul este angajatul pârâtei Unitatea administrativ teritorială Broscăuți, județul Botoșani și are domiciliul pe raza județului Botoșani (aspect necontestat de părțile din prezenta cauză), iar prin prezenta cerere de chemare în judecată acesta a solicitat plata unor drepturi salariale.

S-a constatat că din petitul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul formulează prezenta cerere de chemare în judecată, iar Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România are doar calitatea de reprezentant al acestuia, precum și faptul că reclamantul și-a ales sediul sindicatului doar pentru comunicarea actelor de procedură.

În acest sens, s-a reținut că în concepția legiuitorului salariații pot fi reprezentați de către sindicat. Astfel conform dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

Legiuitorul a dorit ca, în procesele de dreptul muncii, organizațiile sindicale să aibă un rol activ în apărarea drepturilor membrilor lor și de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, pentru motivele arătate mai sus.

Cum Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România are doar calitatea de reprezentant al reclamantului cu domiciliul pe raza județului Botoșani, s-a reținut că în cauză competența de soluționare se stabilește în funcție de domiciliul reclamantului și nu de sediul sindicatului, pentru că acesta din urmă nu a formulat acțiunea în numele membrului său de sindicat, ci a menționat expres că are doar calitatea de reprezentant.

Astfel, instanța a apreciat că domiciliul reclamantului determină stabilirea competenței teritoriale de soluționare a prezentei cereri de chemare în judecată, care potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii aparține Tribunalului Botoșani. Mai mult, normele Codului muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al reclamantului. Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în sensul că reclamanții au ales să se judece la Tribunalul Botoșani.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) Cod procedură, civila, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Art. 216 din același act normativ stipulează că "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ."

Astfel, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Din coroborarea acestor texte legale, rezultă că în materia conflictelor de muncă competența teritorială este una alternativă, fie cea de ia locul unde reclamantul își are domiciliul, fie cea de la locui său de muncă, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Acțiunea cu care a fost învestită instanța de judecată a fost formulată de către reclamantul A., reprezentat de Sindicatul Democratic a! Bugetarilor din România, în valorificarea unor drepturi bănești aparținând acestuia.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, anume dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrului de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestuia, să se stabilească și competența teritorială de soluționare a cauzei.

Este adevărat că art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, astfel cum a fost interpretat prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reglementează calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că această decizie a stabilit că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant, Înalta Curte constată însă că atare situație nu se regăsește în cauză întrucât, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, demersul judiciar a fost inițiat de către reclamant, în timp ce sindicatul acționează doar în reprezentarea acestuia, situație care este diferită de aceea în care sindicatul introduce acțiunea în calitate de reclamant, pentru membrii săi, când este atrasă competența descrisă mai sus.

Împrejurarea că reclamantul a indicat drept domiciliu procesual ales sediul sindicatului ai cărui membru este nu are nicio relevanță în stabilirea competenței, câtă vreme titularul cererii introductive de instanță este acesta, în calitate de persoană fizică.

Calitatea de mandatar a sindicatului și instituția reprezentării nu au efecte juridice în planul competenței și nu atrag o anume competență, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părțile înțeleg să figureze în proces.

Astfel, întrucât cererea de chemare în judecată este formulată de către reclamant, iar acesta și-a manifestat voința procesuală potrivit art. 116 C. proc. civ. prin învestirea Tribunalului Botoșani, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, raportat la art. 210 și 216 din Legea nr. 62/2011, situație față de care competența de soluționare aparține acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.