ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 685/2018

Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34/FCJI din data de 15 mai 2018, Curtea de Apel Iași a admis sesizarea formulată de Judecător de Instrucție, prin judecător de instrucție, A., Camera magistratului de instrucție de la Curtea Districtuală din Luxemburg, în dosarul cu număr de referință 14034/14/CD, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 4 mai 2018, fundamentat pe mandatul de arestare emis la data de 23.02.2018, de judecător de instrucție A., în dosarul cu nr. de referință H_02 14034/14/CD, pe numele persoanei solicitate B.. A constatat că persoana solicitată B., a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității. A dispus predarea persoanei solicitate B., către autoritatea judiciară emitentă, cu respectarea beneficiului regulii specialității și sub condiția prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

S-a constatat că persoana solicitată B. a fost reținută la data de 8 mai 2018, ora 1450, prin ordonanța de reținere emisă de procuror, nr. 27/2018, pentru 24 de ore, și arestată începând cu data de 09 mai 2018.

În baza dispozițiilor art. 103 alin. (9) și (13) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost menținută starea de arest a persoanei solicitate B. pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 15 mai 2018 până la data de 13 iunie 2018, inclusiv, în vederea predării.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea, în esență, a reținut că persoana solicitată B. este urmărită pentru comiterea a șase infracțiuni, săvârșite în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014 și octombrie 2013 -14 februarie 2018, în Luxemburg, dintre care trei infracțiuni de furt, prevăzute de art. 461 și 467 din C. pen. din Luxemburg, o infracțiune de tăinuirea bunurilor furate, prevăzută de art. 505 din C. pen. din Luxemburg, o infracțiune de tăinuirea bunurilor furate, prevăzută de art. 506 - (1), (3) din C. pen. din Luxemburg și o infracțiune de constituire grup organizat, prevăzută de art. 322, 323 și 324 din C. pen. din Luxemburg.

Analizând condiția dublei incriminări, prima instanță a constatat că infracțiunea de constituire grup organizat, prevăzută de art. 322, 323 și 324 din C. pen. din Luxemburg este marcată de autoritatea judiciară emitentă în categoria infracțiunilor de "participare la un grup criminal organizat" astfel că nu se mai impune o astfel de analiză, iar infracțiunile de furt, descrise în mandatul european de arestare, constituie infracțiuni și potrivit legii române, întrunind, în mod formal, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen., în forma tentativei.

În ceea ce privește faptele din cuprinsul mandatului european de arestare, subsumate încadrării juridice de tăinuire bunuri furate, prev. de art. 505 C. pen. din Luxemburg și art. 506 alin. (1), (3) C. pen. din Luxemburg, s-a reținut că nu constituie infracțiuni potrivit legii penale române, raportat la conținutul constitutiv al infracțiunii de tăinuire prev. de art. 270 C. pen. În acest context, prima instanță a apreciat că neîndeplinirea condiției dublei incriminări, cu privire la aceste fapte, poate constitui motive facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, conform art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, pe care instanța nu îl aplică.

S-a mai reținut că durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru infracțiunile comise este de 10 ani privare de libertate. Totodată, din fișa de cazier rezultă că persoana solicitată B. a fost condamnat în iunie 2005 de Tribunalul Corecțional din Strasbourg, Franța, la o pedeapsă de 99 ani, 99 luni și 99 zile, în 1997 a fost condamnat de Curtea de Apel Bordeaux, Franța și în 15 aprilie 2015 de Tribunalul din Strasbourg, Franța, de Tribunalul Corecțional Colnear în 5 ianuarie 2000, de Tribunalul Corecțional Bordeaux la 15 septembrie 1998, de Tribunalul Corecțional de Sain T-Gaudens, Franța, la 29 ianuarie 1998. Nu figurează în cazier nicio condamnare pronunțată de autorități judiciare din Elveția.

Curtea a mai constatat că din declarația persoanei solicitate și examinarea dosarului rezultă că nu este incident în cauză nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, iar condițiile de validitate și condițiile de fond pentru emiterea și executarea mandatului european de arestare sunt îndeplinite în cauză.

Coroborând dispozițiile legale în materia executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că toate condițiile privind predarea persoanei solicitate sunt îndeplinite și nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată B., cale de atac nemotivată în fapt și în drept.

Contestația este inadmisibilă.

Potrivit art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, hotărârea prevăzută la art. 107 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

În cauză se observă că persoana solicitată B., în fața primei instanțe de judecată a declarat că este de acord să fie predat autorităților judiciare emitente a mandatului european de arestare, după ce i s-a adus la cunoștință caracterul irevocabil al consimțământului dat și caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimțământului dat .

Față de împrejurarea că persoana solicitată a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Luxembourg, hotărârea pronunțată de prima instanță este defintivă neputând fi supusă niciunei căi de atac.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Prin urmare, persoanei solicitate nu îi este recunoscută calea de atac împotriva sentinței penale nr. 34/FCJI din data de 15 mai 2018 a Curții de Apel Iași, întrucât a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive, soluție nesusceptibilă de reformare.

Faptul că persoana solicitată a fost deja extrădată autorităților judiciare străine nu poate determina Înalta Curte să ia act de faptul că prezenta cale de atac ar fi rămas fără obiect, întrucât ar fi necesar ca acea cale de atac să fie în primul rând admisibilă, să învestească în mod legal instanța de judecată, or o asemenea premisă în cauza de față nu există.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana solicitată B., și în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația formulată de persoana solicitată B. împotriva sentinței penale nr. 34/FCJI din data de 15 mai 2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, - noul C. proc. pen. - CCJI.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 august 2018.