ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 781/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 143/F din data de 31 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1780/116/2008, Tribunalul Călărași a hotărât astfel:

A respins cererea de achitare formulată de inculpatul C.N., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În baza art. 174 – art. 175 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.N. la pedeapsa de 25 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 67 C. pen., a dispus degradarea militară a inculpatului din gradul de soldat.

În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de 1263 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 56 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Călărași, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2337 din 25 mai 2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 25 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de 1263 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 56 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Călărași, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2337 din 25 mai 2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 25 ani închisoare și 4 ani închisoare, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării acestei pedepse.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 67 C. pen., a dispus degradarea militară a inculpatului din gradul de soldat.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, de la data de 19 mai 2008, până la zi.

A luat act că partea vătămată I.I. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă totală de 340 lei, au fost avansate din fondurile M.J.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul întocmit la data de 9 septembrie 2008, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și violare de domiciliu, prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen. și, respectiv, de art. 192 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de acuzare, s-a reținut în fapt că, la data de 19 aprilie 2008, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a pătruns prin escaladare în locuința victimei V.G. și, la refuzul acesteia de a întreține cu el relații sexuale, a lovit-o cu pumnii și picioarele, după care, folosind un cuțit de bucătărie, i-a secționat gâtul, provocându-i leziuni letale. La data de 21 aprilie 2008, pe timp de zi, pentru a ascunde fapta săvârșită, inculpatul a pătruns din nou în locuința victimei și a incendiat parțial cadavrul acesteia.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul C.N., care a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că inculpatul nu este autorul faptei. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, invocând concluziile raportului de expertiză psihiatrică, ce l-a diagnosticat cu „tulburări de personalitate”.

Instanța de apel a apreciat că atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului au fost corect stabilită, materialul probator administrat evidențiind că acesta este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Din oficiu, însă, instanța, în baza art. 334 C. proc. pen., a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat că nu au fost dovedite, în speță, aspecte faptice care să conducă cu certitudine, la reținerea circumstanței agravante de la lit. a) a art. 175 C. pen., care presupune săvârșirea omorului „profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra”.

În cursul urmăririi penale, s-a reținut, inițial, încadrarea juridică în art. 174 C. pen., pentru ca, ulterior, prin rezoluția procurorului din 19 mai 2008, să se dispună schimbarea încadrării juridice în art. 175 lit. d) C. pen. cu motivarea că inculpatul „a profitat de starea de neputință a victimei V.G. de a se apăra, având în vedere vârsta înaintată și faptul că dormea în momentul exercitării actelor agresive împotriva sa”.

Instanța de apel a apreciat că vârsta înaintată a victimei nu poate conduce, în lipsa oricăror alte elemente faptice probate, la concluzia unei „stări de neputință”.

Dimpotrivă, probele dosarului confirmă că, în pofida vârstei, victima era o persoană activă, aflată într-o stare fizică suficient de bună.

De asemenea, nici afirmația că victima dormea la momentul pătrunderii inculpatului în locuința sa nu are vreun suport probator, în declarațiile inițiale inculpatul, chiar arătând că victima era trează, pentru că l-a întrebat ce caută în locuința sa.

În consecință, instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei, reindividualizând, totodată, și pedeapsa, în raport de noua încadrare dată faptei.

Astfel, prin Decizia penală nr. 308/A din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva sentinței penale nr. 143/F din data de 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 1780/116/2008.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

A descontopit pedeapsa principală de 25 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: o pedeapsă de 25 ani închisoare și o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracțiunea de omor calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 56 din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Călărași (definitivă prin Decizia penală nr. 2337 din data de 25 mai 2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și a contopit restul rămas neexecutat din această pedeapsă, de 1263 zile închisoare, cu pedeapsa principală de 20 ani închisoare, inculpatul urmând să execute, astfel, pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa principală de 20 ani închisoare, astfel stabilită, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani și degradarea militară din gradul de soldat (pedepse complementare aplicate prin sentința penală apelată), cu pedeapsa principală de 4 ani închisoare, în final, inculpatul având de executat pedeapsa principală de 20 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani și degradarea militară din gradul de soldat, ca pedepse complementare.

A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 383 alin. (1)

1

raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală, stabilită spre executare prin prezenta decizie, durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 19 mai 2008 și până la zi.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul C.N. care, reiterând criticile formulate în apel, a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat. În subsidiar, în baza cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată, atât sub aspectul criticilor formulate de inculpat, cât și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Primul motiv de recurs invocat de inculpat, prin care solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.) nu este fondat, probele administrate în cauză dovedind, fără dubiu, că inculpatul este autorul faptelor de pătrundere fără drept în locuința victimei V.G. și, respectiv, de ucidere a acesteia, în după amiaza zile de 19 aprilie 2008.

De observat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut faptele săvârșite. Acesta, în prezența avocatului, a arătat că, în după amiaza-zilei de 19 aprilie 2008, în jurul orelor 16,00 – 17,00, știind că victima locuia singură și intenționând să întrețină cu ea relații sexuale, după ce tocmai plecase de la un bar din localitate, a pătruns în curtea acesteia, escaladând gardul din scânduri și apoi în locuință, a găsit-o în a doua cameră din partea dreaptă a holului, culcată în patul de la fereastră și a auzit-o când l-a întrebat ce caută în casa ei. Supărându-se în acest moment, a luat un cuțit de lângă butelia ce se afla în camera respectivă și a început să o lovească, rămânând în locuință aproximativ o oră.

Două zile mai târziu a revenit, cu intenția de a incendia cadavrul, încercând astfel să șteargă urmele „pentru a scăpa de pușcărie”.

În faza de judecată, atât la prima instanță, cât și în apel, inculpatul a revenit asupra acestor declarații, susținând că nu este autorul faptelor, că la urmărirea penală a fost constrâns să declarare astfel.

Revenirea a fost corect înlăturată, fiind contrazisă de materialul probator administrat în cauză.

Trebuie remarcat că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor nu numai în declarațiile date la procuror, dar și cu ocazia ascultării sale de judecătorul care a soluționat și a dispus arestarea sa preventivă la data de 20 mai 2008.

De asemenea, procesul verbal de reconstituire și planșa foto întocmită cu acest prilej confirmă declarațiile inițiale cu privire la modul de comitere a faptelor.

Martorul V.A.G., care a asistat la realizarea reconstituirii, a declarat, audiat fiind de prima instanță, că inculpatul, fără a exercita asupra sa vreo presiune, a indicat singur modul în care a acționat.

Martorul I.F.A. a fost solicitat să asiste la audierea inculpatului de către organele de poliție și a relatat cum acesta, fără a fi amenințat, a recunoscut faptele, descriind modalitatea în care a ucis-o pe victimă, după ce aceasta a refuzat să întrețină cu el relații sexuale.

Mobilul de natură sexuală al faptei este atestat de modul în care a fost găsit cadavrul victimei, complet dezbrăcat de la trunchi în jos, de antecedentele penale ale inculpatului, condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol și de comportamentul sexual deviant al acestuia, relatat de o altă victimă, martora G.J.E.

Martorul V.A.G., vecin cu victima, l-a recunoscut pe inculpat, în timp ce ieșea din vegetația de lângă gardul victimei, în data de 19 aprilie 2008, în jurul orei 19,00.

Proba indubitabilă a săvârșirii faptei o constituie analiza genetică a probelor de sânge prelevate de pe obiectele de vestimentație și, în special, de pe pantofii ridicați din locuința inculpatului.

Prin raportul de constare tehnico-științifică din 25 iulie 2008 s-a stabilit că” „urmele prelevate de pe pantoful drept conțin sânge uman,iar genotizarea acestor urme a pus în evidență un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referință recoltate de la victima V.G.”.

De asemenea, prin același raport s-a stabilit că urmele prelevate de pe cămașa inculpatului „conțin sânge uman”, însă „genotiparea” acestor urme a pus în evidență elecroelectroforegrame ce conțin alele aflate sub limita minimă analitică”.

Acest fapt este explicabil prin spălarea obiectelor de vestimentație purtate de inculpat la săvârșirea infracțiunii, astfel cum a declarat chiar mama acestuia, C.G., în fața căreia inculpatul a și recunoscut că a omorât-o pe victimă (fila 104 dup).

Toate aceste probe confirmă susținerile inculpatului și dovedesc, fără dubiu, că acesta este autorul faptei de omor comisă asupra victimei V.G., în data de 19 aprilie 2008.

Deși inculpatul nu și-a dezvoltat apărarea, având în vedere, însă, că a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea, Înalta Curte mai reține că, în mod corect, a fost reținută în sarcina inculpatului și săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în concurs cu infracțiunea de omor.

Infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. este corect reținută chiar în lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate (victima decedată), plângere ce este prevăzută de art. 192 alin. (3) C. pen., pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Așa cum corect s-a reținut și de către instanța de apel, dispozițiile art. 192 alin. (3) C. pen., coroborate cu cele ale art. 131 alin. (1) C. pen., potrivit cărora lipsa plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a făptuitorului, sunt aplicabile numai în situația în care victima, având deplină capacitate de exercițiu(ceea ce presupune, în primul rând, să fie în viață), este în măsură să-și manifeste voința.

În cazul în care, însă, persona vătămată este ucisă, în aceleași împrejurări, chiar de autorul faptei pentru a cărui urmărire este necesară plângerea prealabilă a victimei, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Interpretarea logică a prevederilor art. 131 alin. (5) C. pen. vine în sprijinul acestei concluzii.

În textul evocat se arată că: „în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu [….], acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu”.

În urma acțiunii de ucidere săvârșită de același făptuitor, persoana vătămată a fost adusă în situația lipsei capacității de exercițiu, astfel că, în mod corect, acțiunea penală pentru infracțiunea de violare de domiciliu a fost pusă corect în mișcare din oficiu, de către procuror.

Nici motivul de recurs invocat de inculpat în subsidiar, prin care se solicită reducerea pedepsei (caz de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondat.

Inculpatului i s-au aplicat, pentru ambele infracțiuni aflate în concurs, pedeapsa maximă, just individualizată în raport de circumstanțele reale, dar și personale ale acestuia.

Gravitatea concretă a faptei, conturată de scopul urmărit (constrângerea victimei la întreținerea de relații sexuale) și consecința pe care a determinat-o (decesul victimei), precum și perseverența inculpatului în comiterea unor astfel de fapte (acesta a mai fost condamnat anterior pentru infracțiunea de viol), fac ca solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei să nu poată fi primită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 385

16

, art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce prevenția la zi pentru inculpat.

Se va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 308/A din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 19 mai 2008, la 6 martie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2009.