ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2811/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2811/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 330 din 24 martie 2009, pronunțată de

Tribunalul București, secția a

Il-a

penală, s-au dispus următoarele:

A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpat pentru

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor prevăzută de

art. 174 – art. 175

lit. i)

cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., in infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen.

În temeiul art. 174 – art. 175

lit.

i)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul Ș.D.D., zis G., la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 175 alin. (l) teza

finală C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, cu

titlu de pedeapsă complementară.

Conform art. 67 alin. (2) C. pen., a dispus față de inculpat pedeapsa

complementară a degradării militare.

În temeiul dispozițiilor art. 83 C. pen., a revocat suspendarea

condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința

penală

nr. 211

din 01 aprilie 2003 a

Judecătoriei Călărași, definitivă, și a dispus executarea în întregime a

pedepsei cumulând-o cu pedeapsa aplicată de 15 ani închisoare.

Inculpatul Ș.D.D. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 16 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

Conform art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei, cu titlu de

pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a

inculpatului și conform art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate

timpul reținerii și arestării preventive de la

13 mai 2008

la zi.

În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata

sumei de 45.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 2 septembrie 2008, sub nr. 32607/3/2008, pe rolul

Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a înregistrat dosarul nr.

3396/P/2005 în care Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin

rechizitoriul de la data de 28 august 2008, a dispus trimiterea în judecată, în

stare de arest preventiv, a inculpatului Ș.D.D., pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriu s-a reținut în fapt că, în noaptea de 22 mai 2005, în

spațiul verde situat lângă scara A a blocului E., de pe B-dul Ferdinand (la intersecția

acestui bulevard cu str. Ziduri Moși și Sos. Pantelimon) inculpatul Ș.D.D.,

acționând pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, l-a lovit în mod

repetat și cu mare intensitate, cu picioarele, în torace și în cap, pe victima

C.C. (aflată, de asemenea, într-o avansată stare de ebrietate) cauzându-i

acesteia leziuni grave în urma cărora a decedat.

La momentul descoperirii cadavrului nu s-a putut stabili identitatea

acestuia, fiind considerat un cadavru cu identitate necunoscută.

Ulterior, prin compararea amprentelor digito-palmare ale cadavrului cu

cele din baza de date A. s-a stabilit identitatea victimei în persoana

numitului C.C., zis B., zis B. (în vârstă de 35 ani), persoană fără ocupație și

fără adăpost stabil.

Urmărirea penală a fost începută „in rem”, la data de 23 august 2005,

iar la data de 13 mai 2008, s-a început urmărirea penală față de

învinuitul Ș.D.D. (depistat la aceeași dată de către Secția 5 Poliție Constanța

pe B-dul Mangaliei, în dreptul blocului B.

).

Atât inculpatul Ș.D.D., zis G. (la data comiterii infracțiunii în

vârstă de 30 ani), victima C.C. zis B., zis B., martorii oculari Ș.A., zis A.M.

(persoană apropiată inculpatului Ș.D.D.) și C.D., zis D. Zis P. (persoană

apropiată victimei C.C.), erau persoane fără ocupație și fără adăpost stabil

obișnuind să se adăpostească temporar, fie în locuri publice, fie în locuințe

părăsite.

Din același mediu, al persoanelor fără adăpost, oameni ai străzii

provin și celelalte persoane care au fost audiate în cauză, martorii C.M., T.M.,

R.S. și T.A.

Aceste aspecte au impus organelor de urmărire penală să facă eforturi

pentru găsirea si audierea lor (în acest sens sunt repetate procese-verbale de

investigații și căutări în piețele agroalimentare din capitală și gări, locuri

cu privire la care existau indicii că martorii au putut fi observați).

Inițial, inculpatul Ș.D.D. în cadrul primelor audieri în fața

procurorului a recunoscut că a lovit victima cu pumnii și picioarele

însă a încercat să și circumstanțieze vina, limitând numărul și

intensitatea loviturilor, precum și participația sa, susținând că victima a

fost lovită și de Ș.A., aspect infirmat însă în urma cercetărilor din faza de

urmărire penală.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală,

inculpatul Ș.D.D. a revenit asupra declarațiilor inițiale și a negat

săvârșirea infracțiunii, susținând că nu s-a aflat în acea perioadă în

București, în capitală venind abia în luna august 2005 (după data comiterii

faptei) și că l-a întâlnit pe martorul Ș.A. abia în noiembrie 2005, iar în mai

2005 (data comiterii faptei) s-ar fi aflat la locuința sa din comuna Potcoava,

jud. Călărași, susțineri, de asemenea, infirmate de declarațiile martorului

ocular Ș.A. și ale martorei T.A., fosta concubină a martorului Ș.A., care a

confirmat că inculpatul a locuit în anul 2005 într-o casă de pe Calea Griviței din

Zona Matache.

Aspectele arătate de martori se coroborează cu declarațiile inițiale

ale inculpatului în care a arătat că a venit în București în anul 2004, an în

care l-a cunoscut pe martorul Ș.A., iar la venirea sa în București a locuit

într-o clădire părăsită de pe Calea Griviței, din apropierea Pieții Matache,

până în vara anului 2005, când imobilul respectiv a fost demolat și s-a mutat

pe str. Pache Protopopescu, într-un imobil nelocuit.

Totodată, inculpatul a declarat că, imediat după săvârșirea

infracțiunii, s-a îndreptat către stația RATB din apropierea locului comiterii

faptei pentru a lua troleibuzul către str. Griviței unde locuia la acea dată.

În cursul urmăririi penale s-au administrat ca probe:

proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de fișa de

constatare medico-legală la fața locului și de planșa fotografică aferentă;

proces-verbal de constatare și investigații la fața locului; raport de

expertiză medico-legală - autopsie, împreună cu procesul-verbal privind

concluziile medico-legale provizorii cu privire la cauza decesului și leziuni

de violență și planșă fotografică cu aspecte de la autopsie; adresă privind

identificarea victimei în sistemul A. pe baza amprentelor digitale; raport de

constatare tehnico-științifică criminalistică dactiloscopică, privind

stabilirea identității victimei, împreună cu fișele dactiloscopice ale

victimei; declarațiile inculpatului; proces-verbal cu privire la conducerea în

teren efectuată de către inculpat și planșa fotografică aferentă; proces-verbal

cu privire la depistarea inculpatului; declarațiile martorului Ș.A.;

proces-verbal cu privire la conducerea în teren efectuată de către martorul Ș.A.

și planșa fotografică aferentă; proces-verbal privind recunoașterea din planșa

fotografică a victimei C.C. de către martorul Ș.A. și planșa fotografică

aferentă; proces-verbal privind recunoașterea din planșa fotografică a

martorului C.D. de către martorul Ș.A. și planșa fotografică aferentă;

declarațiile martorului C.D.; proces-verbal cu privire la conducerea în teren

efectuată de către martorul C.D. și planșa fotografică aferentă; proces-verbal

privind recunoașterea din planșa fotografică a martorului Ș.A. de către martorul

C.D. și planșa fotografică aferentă; proces-verbal privind recunoașterea din

planșa fotografică a martorului Ș.A. de către martorul C.D. și planșa

fotografică aferentă; declarațiile martorului C.M.; declarațiile martorului T.M.;

declarațiile martorului R.S.; proces-verbal privind harta zonei comiterii

infracțiunii; planșă-fotografică cu privire la obiectele de vestimentație cu

care a fost îmbrăcată victima; procese-verbale de investigații efectuate de

către organele de poliție; proces-verbal de consemnare a declarației martorei T.A.;

proces verbal privind conducerea în teren efectuată de către martora T.A.

Audiat în fața Tribunalului București, la data de 30 septembrie 2008,

în prezența apărătorului desemnat din oficiu,

și după ce i-au

fost aduse la cunoștință drepturile, inculpatul Ș.D.D. a negat că, în noaptea

de 22 mai 2005, a lovit, în mod repetat, victima C.C., care a decedat în urma

acestor lovituri, și a afirmat că, în cursul urmăririi penale, declarațiile

i-au fost luate prin constrângere de către poliție, iar procurorul a venit la

sfârșitul declarației numai ca să o semneze.

A arătat că, în luna mai 2005, nu s-a aflat în București pentru că abia

în luna iunie a aceluiași an, 2005, a venit în București.

În cursul cercetării judecătorești, tribunalul a procedat la

reaudierea, în mod nemijlocit, a martorilor R.S. și T.A., martori care și-au

menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Tribunalul a depus eforturi procedurale, considerate rezonabile și

suficiente, pentru aducerea în instanță, prin intermediul organelor de poliție

și ale Jandarmeriei, acestea din urmă efectuând căutări în toate zonele

cunoscute ca fiind frecventate de martori, conform adresei de la dosar fond a

martorilor Ș.A., C.D., C.M. și T.M. (toți oameni ai străzii, fără un adăpost

stabil), procesele-verbale repetate încheiate în urma executării mandatelor de

aducere consemnând că martorii nu mai locuiesc la niciuna din adresele

cunoscute, verificările în baza de date au rămas fără rezultat, iar în unele

situații au arătat că valabilitatea actelor de identitate a expirat, fapt ce a

impus tribunalului constatarea că audierea martorilor nu mai este posibilă, iar

în ședința de la 17 martie 2009, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327

alin. (3) C. proc. pen., dându-se citire public declarațiilor date de martori

în cursul urmăririi penale (încheiere de la data de 17 martie 2009).

Analiza mijloacelor de probă administrate în ambele faze procesuale, cu

luarea în considerare a dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., art. 63 alin. (2)

C. proc. pen. și art. 287 alin. (2) C. proc. pen., a impus pentru tribunal

reținerea următoarei situații de fapt:

- în noaptea de 22 mai 2005, victima C.C., zis B., zis B., împreună cu

martorul ocular C.D., zis D., zis P., consumau băuturi alcoolice pe spațiul

verde situat între scara A a blocului de pe B-dul Ferdinand (la intersecția

acestui bulevard cu str. Ziduri Moși și cu Șoseaua Pantelimon) și trotuarul

alăturat acestui spațiu verde (trotuarul străzii Ziduri Moși).

Inculpatul Ș.D.D., zis G., însoțit de către martorul Ș.A., zis A.M. (ambii

aflați în stare de ebrietate), s-a deplasat pe strada Ziduri Moși, dinspre

Piața Obor, ajungând astfel în locul unde se aflau victima C.C. și martorul C.D.;

aceștia doi se cunoșteau cu martorul Ș.A., fără a-l cunoaște însă și pe

inculpatul Ș.D.D.

Pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, între cele patru

persoane a izbucnit un conflict, care a degenerat, împrejurare în care

inculpatul Ș.D.D. l-a lovit mai întâi cu pumnul în zona feței pe victima C.C.

Acesta din urmă, încercând să scape de acțiunea agresivă a

inculpatului, s-a refugiat către peretele blocului E, unde însă a căzut jos.

Inculpatul Ș.D.D. l-a urmărit și victima fiind căzută la pământ și

aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, i-a aplicat acesteia numeroase

lovituri de picior, cu mare intensitate, în zona abdomenului, a toracelui și a

capului; aceste lovituri au fost foarte puternice, provocând victimei leziuni

interne grave (inclusiv rupturi de mezenter și de vase mezenterice și fracturi

costale) și ducând la decesul victimei.

în timpul desfășurării acestei agresiuni, martorii C.D. și Ș.A. au

plecat de la fața locului.

După ce inculpatul a încetat să mai aplice lovituri victimei și, după

ce și acesta a plecat de la fața locului, victima a reușit să se ridice de jos

și să se așeze pe bordura exterioară a blocului E, însă, din cauza leziunilor

grave care fuseseră provocate de către inculpat și a stării de ebrietate în

care se afla, nu a mai reușit să se deplaseze.

Astfel, victima a decedat în această poziție, fiind așezată pe bordura

exterioară a blocului.

Pentru a reține această situație de fapt, Tribunalul București a avut

în vedere declarațiile inițiale ale inculpatului Ș.D.D. singurele care se

coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din declarațiile date de martorii

oculari Ș.A. și C.D., cu constatările făcute cu prilejul cercetării la fața

locului,

procesele-verbale de conducere în

teren (însoțite de fotografii judiciare) și cu declarațiile martorilor C.M., T.M.,

R.S. și T.A.

Retractarea ulterioară a declarațiilor cu prilejul prezentării

materialului de urmărire penală, declarațiile de nerecunoaștere a faptei date

în fața judecătorului în momentul examinării propunerii de luare a măsurii

privative de libertate, precum și cu prilejul audierii în cadrul cercetării

judecătorești, nu au fost luate în considerare, fiind înlăturate pe criteriul

nesincerității dedus din necoroborarea cu toate celelalte fapte si împrejurări

ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, probe ce demonstrează

convingător vinovăția inculpatului.

Astfel, inculpatul Ș.D.D. a declarat: „în anul 2005, luna mai, nu mai

rețin cu exactitate ziua, am plecat cu A.M. (inculpatul face referire la

martorul Ș.A.), din Calea Griviței, unde locuiam, în Piața Obor, unde am stat

toată ziua și unde am efectuat diferite activități din care am câștigat bani;

de asemenea, în aceeași zi, am consumat o cantitate mare de alcool, apoi, spre

seară, am plecat cu A. spre B. (inculpatul face referire la locul unde se afla fostul

restaurant B., anume la intersecția dintre B-dul Ferdinand și Șos. Pantelimon,

vis-a-vis de blocul E situat pe B-dul Ferdinand) de unde trebuia să ne urcăm în

troleibuz pentru a merge spre Grivița. Declar că, după ce am ajuns la B., în

apropiere, în părculeț lângă stația R.A.T.B. Pantelimon, pe o bancă, am văzut

doi bărbați (boschetari) pe care nu îi cunoșteam și care consumau băuturi

alcoolice dintr-o sticlă. Menționez că am mers cu A. la cei doi boschetari, am

început să discutăm cu aceștia; apoi am început să ne adresăm injurii reciproc,

iar în final ne-am luat la bătaie. Declar că eram beat, nu știu exact pe care

din cei doi l-am lovit, însă îmi aduc aminte că atât eu cât și A. am dat în cei

doi boschetari, cu pumnii și picioarele. După ce ne-am bătut cu persoanele,

menționat mai sus, eu și A. am plecat la troleibuz și îmi amintesc că unul

dintre cei doi boschetari a fugit (inculpatul face referire la martorul C.D.), iar

celălalt a rămas căzut la pământ (inculpatul face referire la victima C.C.) .. arăt

faptul că în altercația din 2005, cu cei doi boschetari, pe care i-am bătut cu A.,

nu știu pe care dintre cei doi l-am lovit și nu știu dacă persoana căzută a

rămas pe bancă sau în părculeț, lângă bloc”.

Această declarație a inculpatului corespunde, în cea mai mare parte,

situației de fapt; totuși, în încercarea de a diminua gradul său de vinovăție,

inculpatul încearcă, pe de o parte, să limiteze numărul și intensitatea

loviturilor pe care i le-a aplicat victimei, iar pe de altă parte, să inducă

ideea ca victima a fost lovită atât de către

el,

cât și de către martorul Ș.A., aspect infirmat de probele administrate pe

parcursul urmăririi penale.

Pentru verificarea aspectelor declarate de către inculpat, acesta a

condus organele de urmărire penală la fața locului, ocazie cu care a indicat

direcția din care s-a deplasat, împreună cu martorul Ș.A., înainte de comiterea

infracțiunii, precum și locul în care a avut loc conflictul a cărui degenerare

a dus la săvârșirea infracțiunii.

Aspectele indicate de către inculpat cu acest prilej corespund cu

aspectele care rezultă din celelalte mijloace de probă administrate pe

parcursul urmăririi penale, respectiv cu constatările făcute la fața locului cu

prilejul descoperirii cadavrului și cu declarațiile și conducerile în teren ale

martorilor oculari Ș.A. și C.D.

Martorul Ș.A.

a declarat: „după ce l-am cunoscut

pe Ș.D., noi ne-am împrietenit și am început să umblăm împreună. Atât eu, cât

și Ș.D. obișnuiam să cumpărăm alcool

..

eu, frecventând zona Obor, cunoșteam mai multe persoane care frecventau această

zonă, între care și pe victima C.C., zis B., pe D.P. (martorul face referire la

martorul ocular C.D.) .. cu privire la agresiunea comisă asupra lui C.C., îmi

amintesc faptul că într-o seară (rețin că afară se înnoptase) din luna mai 2005

(nu rețin data exactă) eu mă aflam împreună cu Ș.D. în zona B., adică la

intersecția B-dului Ferdinand cu Șos. Pantelimon. Rețin faptul că vremea era

ploioasă, însă nu ploua foarte tare ... împreună cu noi, cu mine și cu Ș.D., se

afla și N. (martorul face referire la numitul R.S.); toți trei am venit pe jos

de la Obor până la B. Toți trei eram sub influența alcoolului, însă cel mai

băut dintre noi era Ș.D. Când am ajuns la intersecția dintre Șos. Pantelimon și

B-dul Ferdinand, pe o bancă situată pe trotuarul din dreapta, în direcția

noastră de deplasare, i-am văzut pe victima C.C., zis B., și pe D.P. Cei doi

consumau băuturi alcoolice pe această bancă. Ș.D. a încercat să-i ia lui C.C. sticla

de băutură din mână, iar între cei doi a izbucnit astfel un scandal. în acest

loc Ș.D. i-a aplicat lui C.C. câteva lovituri cu pumnul și o palmă peste cap și

peste față. Victima C.C., ca să scape de Ș.D., a traversat strada și s-a așezat

pe banca situată pe trotuarul opus, tot pe Șos. Pantelimon. Ș.D. a traversat și

el strada în urma victimei. După aceasta am traversat strada și eu, împreună cu

N. D.P. a traversat și el strada, dar apoi a plecat, deplasându-se în direcția

opusă Pieții Obor. După ce victima s-a așezat pe cea de-a doua bancă, Ș.D. s-a

apropiat de aceasta și a început din nou să o lovească. Victima stătea pe

bancă, iar Ș.D. o lovea cu pumnii în față, stând în picioare. Victimei, în urma

loviturilor primite, a început să-i curgă sânge din nas. Victima C.C. a reușit

să se ridice de pe bancă și a sărit peste gărdulețul care desparte trotuarul de

spațiul verde de lângă blocul alăturat. Victima a alergat către bloc, fiind

urmărită de către Ș.D. Când a ajuns lângă bloc, la circa jumătate de metru, un

metru de peretele blocului victima s-a așezat pe niște pietre, iar în acest

moment Ș.D. a tăbărât asupra acesteia, aplicându-i numeroase lovituri atât cu

picioarele cât și cu pumnii, atât în cap și în față cât și în corp. Când era

lovită de către Ș.D., victima era întinsă pe spate, cu fața în sus. Eu și N. am

început să strigăm la Ș.D. să îl lase în pace pe C.C., însă acesta a continuat

să-i aplice lovituri victimei. Văzând acest lucru, eu și N. ne-am deplasat

către vinăria de pe Șos. Pantelimon, despărțindu-ne astfel de Ș.D. Până să

plecăm am văzut că victimei îi curgea sânge mult din gură și din zona feței. Eu

și N. ne-am reîntâlnit cu Ș.D. după circa o oră, o oră și ceva, pe o stradă din

această zonă, undeva în spatele vinăriei menționate. În acest moment Ș.D. avea

urme de sânge, stropi, pe mâini și pe haine. Ș.D. ne-a arătat mai multe

bancnote de 10.000 de lei, zicându-ne că le-a luat de la victimă. Acesta ne-a

mai spus că, la plecarea sa, victima a rămas jos, în locul în care îl lovise”.

Cu privire la cele declarate, martorul Ș.A. a efectuat o conducere în

teren, ocazie cu care a indicat direcția din care s-a deplasat, împreună cu

inculpatul Ș.D.D., înainte de comiterea infracțiunii, precum, locul în care a

avut loc conflictul a cărui degenerare a dus la săvârșirea infracțiunii, precum

și locul în care inculpatul i-a aplicat victimei numeroase lovituri cu

picioarele. Aspectele indicate de către martor cu acest prilej corespund cu

aspectele care rezultă din celelalte mijloace de probă administrate pe

parcursul urmăririi penale, respectiv cu constatările făcute la fața locului cu

prilejul descoperirii cadavrului și cu declarațiile și conducerile în teren ale

martorului ocular C.D. și ale inculpatul Ș.D.D.

Martorul Ș.A. i-a recunoscut pe victima C.C. și pe martorul ocular C.D.

din planșele fotografice care i-au fost prezentate.

Martorul C.D.

a declarat „într-o seară din luna

mai 2005, după ce am terminat treaba în Piața Obor, am cumpărat băuturi

alcoolice și împreună cu C. (martorul face referire la victima C.C.) am plecat

pe jos pe Șos. Pantelimon până la intersecția cu B-dul Ferdinand, unde ne-am

așezat în părculeț, pe câteva pietre în fața blocului cu «Stomatologia»

(martorul face referire la blocul E din B-dul Ferdinand, unde, la parterul

scării A, se află un cabinet stomatologic). Menționez faptul că împreună cu C.

am consumat băuturi alcoolice, până în jurul orelor 21,00 - 21,00, când în zonă

l-am observat pe A., zis M. (martorul face referire la martorul ocular Ș.A.),

un boschetar care lucra tot în Piața Obor .. Am observat când A. i s-a adresat

unui alt bărbat de statură mai mică, arătând cu mâna spre noi. Menționez faptul

că l-am văzut pe A. plecând, iar pe celălalt bărbat l-am văzut venind spre noi;

pe mine m-a lovit cu pumnul în față și mi-a luat 5 lei; în timp ce mă buzunărea

am auzit când acestuia i-a căzut un briceag închis din buzunar. Menționez că,

după aceea, bărbatul respectiv l-a lovit pe C. „B”, reproșându-i că a

întreținut relații sexuale cu soția lui, moment în care eu am fugit spre Gara

Obor, de frică să nu mă mai lovească și pe mine. Declar faptul că bărbatul care

m-a agresat pe mine și pe C. „B” avea următoarele semnalmente: vârstă 30-35 de

ani; înălțime 1,65-1,70 m.; ten deschis șaten-blond; constituție slabă;

îmbrăcat în geacă de culoare închisă; cu siguranță nu era țigan. Declar faptul

că m-am întors de la Gara Obor, în jurul orelor 08,00-08,30 și l-am găsit pe C.

culcat pe iarbă; am încercat să-l ridic, nu am reușit, acesta încă mai respira;

apoi eu am plecat spre Piața Obor .. menționez că am revenit de la Gara Obor în

intersecția Șos. Pantelimon - B-dul Ferdinand, în jurul orelor 09,00, l-am

văzut pe C. „B” care stătea pe marginea din beton a blocului cu Stomatologia.

Declar că nu m-am mai apropiat de C.

Cu privire la cele declarate, martorul C.D. a efectuat o conducere în

teren, ocazie cu care a indicat locul în care inculpatul i-a aplicat victimei

numeroase lovituri cu picioarele. Aspectele indicate de către inculpat cu acest

prilej corespund cu aspectele care rezultă din celelalte mijloace de probă

administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv cu constatările făcute la

fața locului cu prilejul descoperirii cadavrului și cu declarațiile și

conducerile în teren ale martorului ocular Ș.A. și ale inculpatul Ș.D.D.

Martorul C.D. l-a recunoscut pe martorul Ș.A. din planșele fotografice

care i-au fost prezentate.

Cu privire la persoana inculpatului, martorul C.D. a arătat că nu poate

recunoaște persoana care i-a aplicat loviturile victimei C.C. „datorită

timpului care a trecut de la faptă, cât și stării mele euforice, dar și a

fenomenelor meteo din seara respectivă (ploaie)”.

La aceste motive, pentru care martorul ocular C.D. a arătat că nu poate

recunoaște persoana care a agresat-o pe victima C.C., trebuie adăugat aspectul

că martorul C.D. l-a văzut, în împrejurarea săvârșirii infracțiunii, pentru

prima și singura dată pe inculpatul Ș.D.D. (pe când, pe martorul Ș.A. îl

cunoștea anterior și l-a putut recunoaște).

Semnalmentele date de către martorul ocular C.D. („vârstă 30-35 de ani;

înălțime 1,65-1,70 m.; ten deschis șaten-blond; constituție slabă; îmbrăcat în

geacă de culoare închisă; cu siguranță nu era țigan”) corespund întrutotul

fizionomiei inculpatului Ș.D.D.

Martorii indirecți C.M.

și T.M. au confirmat

declarațiile martorului ocular C.D.; acesta din urmă le-a povestit, la scurt

timp după săvârșirea infracțiunii, celor doi martori indirecți împrejurările

săvârșirii agresiunii asupra victimei C.C.

Cu privire la coroborarea elementelor care rezultă din declarațiile

inculpatului Ș.D.D. și din cele ale martorilor oculari Ș.A. și C.D., precum și

din conducerile în teren efectuate de către aceștia, s-a întocmit o hartă a

locului comiterii infracțiunii.

În ceea ce privește anumite neconcordanțe existente între declarațiile

inculpatului Ș.D.D. și cele ale martorilor Ș.A. și C.D., acestea se datorează

intervalului mare de timp scurs de la săvârșirea infracțiunii până la momentul

dării declarațiilor, prin starea avansată de ebrietate în care se aflau aceste

persoane, precum și prin încercarea fiecăreia dintre ele de a diminua sau

exclude propria participare la conflict.

În final, s-a constatat că situația de fapt stabilită prin actul de

sesizare este concordantă cu probele administrate în cauză din care rezultă,

dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul Ș.D.D. este autor al

infracțiunii de omor calificat comisă în noaptea de 22/23 mai 2005 asupra

victimei C.C.

Tribunalul București a reținut că inculpatul Ș.D.D. se afla în

București, în noaptea de 22 mai 2005, împreună cu martorul Ș.A. când s-au

îndreptat spre „B.” (fostul restaurant de la intersecția dintre B-dul Ferdinand

și șos. Pantelimon, vis-a-vis de blocul E. situat pe B-dul Ferdinand, locul

unde a fost descoperită victima) și că, pe fondul consumului de alcool, au

declanșat conflictul cu victima C.C. și C.D., conflict care a degenerat în

violențele exercitate de inculpat împotriva victimei, prin lovire în mod

repetat cu picioarele și pumnii, în cap, torace și abdomen, cu consecința unor

leziuni grave ceea ce a condus la decesul victimei.

Chiar dacă s-ar accepta ipoteza participării alături de inculpat și a

martorului Ș.A. la agresiunea săvârșită împotriva victimei, aceasta, în opinia

primei instanțe, nu are nicio relevanță juridică asupra reținerii vinovăției

inculpatului ca autor (coautor) al infracțiunii de omor.

Raportul medico - legal nr. 173/794/2005 efectuat de I.M.L. Prof. Mina

Minovici, atestă realitatea unui traumatism facial cu plăgi contuze și

echimoze, fracturi costale hemitorace drept și abdominal cu ruptură de mezenter

și vase mezenterice, produse prin lovire repetată cu corp dur, cu raport direct

de cauzalitate pentru leziunile abdominale în tanatogeneză.

Gravitatea leziunilor care au condus la decesul victimei-constatată

obiectiv, medical, demonstrează intensitatea loviturilor și multitudinea lor,

iar zonele vitale vizate torace, abdomen, demonstrează că inculpatul a acceptat

posibilitatea producerii decesului celui agresat, rezultat al acțiunii sale,

poziție subiectivă caracteristică intenției indirecte.

Potrivit criteriilor acceptate jurisprudențial (numărul și intensitatea

loviturilor, zonele vizate, atitudinea făptuitorului după săvârșirea faptei)

latura subiectivă vizând intenția indirectă a inculpatului de a suprima viața

victimei este demonstrată convingător motiv pentru care, arată prima instanță,

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în lovituri cauzatoare de

moarte va fi respinsă ca nefondată.

S-a reținut, de asemenea, incidența dispozițiilor art. 37 alin. (l)

lit. a) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie întrucât, potrivit fișei de

cazier inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 211 din

1 aprilie 2003

a Judecătoriei Călărași, la

pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

pe un termen de 3 ani, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Infracțiunea de omor calificat reținută în sarcina inculpatului a fost

descoperită înainte de expirarea termenului de încercare

astfel

că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a opera revocarea beneficiului

suspendării condiționate, conform art. 83 alin. (1) C. pen.

La stabilirea pedepsei care, în conformitate cu criteriile impuse de

art. 72 C. pen., trebuie să reflecte pericolul social concret al infracțiunii

comise, cu consecința gravă a suprimării vieții omului, cea mai importantă

valoare proteguită judiciar, s-a ținut seama și de persoana inculpatului, care

a mai suferit o condamnare definitivă pentru comiterea unei infracțiuni contra

patrimoniului, și a fost sancționat pentru infracțiunea de port fără drept de

arme albe prevăzută de art. l pct. l din Legea nr. 61/1991, că nu este integrat

social, fiind un om al străzii fără ocupație și fără adăpost.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și inculpatul.

În apelul procurorului s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptei prin reținerea și a agravantei prevăzută de

art. 175

lit. d) C. pen., precum și reindividualizarea

sancțiunilor, inclusiv aplicarea măsurilor de siguranță.

Inculpatul, în apelul său, a solicitat reducerea pedepsei prin

reținerea circumstanțelor atenuante [(art. 74 alin. (l) lit. c) C. pen.)],

apreciind că declarația sa de recunoaștere a faptei a avut un rol hotărâtor în

aflarea adevărului.

Prin decizia penală nr. 119 din 14 mai 2009, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a respins, ca nefondat,

apelul inculpatului și a admis apelul procurorului numai cu privire la

neaplicarea măsurii de siguranță. în temeiul art. l 16 C. pen., instanța de

apel a interzis inculpatului să se afle în municipiul București timp de 5 ani

după executarea pedepsei închisorii, fiind menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele

fiind menționate în partea introductivă a hotărârii, acestea încadrându-se în

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, pentru motivele ce se

vor arăta:

1) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.

Din examinarea conținutului părții introductive a deciziei atacate,

rezultă că apărarea inculpatului, cu ocazia judecării apelului, nu a contestat

situația de fapt și vinovăția, astfel cum acestea au fost reținute prin

sentință, solicitându-se numai reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii

acesteia ca efect al reținerii circumstanței atenuante prevăzută de art. 74

alin. lit. c) C. pen. (sinceritatea în fața organelor judiciare).

În ultimul cuvânt, apelantul-inculpat a reiterat apărarea sa in sensul

că martorii ar fi indicat, în descrierile făcute autorului infracțiunii, o altă

persoană.

Este neîntemeiată critica referitoare la pretinsa eroare gravă de fapt

care ar fi condus, în opinia apărării, la condamnarea inculpatului [(solicitându-se

achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. „fapta nu a fost săvârșită

de inculpat”)].

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă

trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele

administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat concret în ce constă eroarea gravă de

fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță

și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Afirmațiile avocatului, și ale

inculpatului personal, în sensul că, pe de o parte, inițial martorii ar fi dat

alte date cu privire la trăsăturile fizice și vestimentația autorului

infracțiunii, date care nu ar corespunde persoanei inculpatului, iar pe de altă

parte, că acesta nu a fost prezent la locul faptei (nefiind în București la

data respectivă), alte persoane lovind victima, nu sunt, prin ele însele,

suficiente și de natură să justifice incidența cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai

dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în

urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt

și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul

procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”,

nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția [(art. 66 alin. (l) C. proc. pen.)],

revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în

vederea dovedirii vinovăției acestuia [(art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (l) C.

proc. pen.)].

Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen.,

inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze

lipsa lor de temeinicie.

În înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, reprezintă un

drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la

negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte

a probelor de către instanță.

În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie

a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acestuia este răsturnată,

prezumția având caracter relativ, iar nu absolut.

În cauză, apărarea inculpatului s-a limitat doar la expunerea unor

ipoteze, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a

arăta, chiar la minimă suficiență, care probă este în contradicție cu situația

de fapt expusă în cele două hotărâri judecătorești.

Înlăturarea motivată a unor probe din ansamblul probator, inclusiv a

celor referitoare la alibiul (apărarea) inculpatului, este o prerogativă a

organelor judiciare prevăzută expres în art. 356

lit.

c) C. proc. pen. Instanța de fond mai ales, precum și cea de

apel, au motivat convingător înlăturarea apărărilor (alibiurilor) inculpatului

prin coroborarea probelor administrate în ambele faze ale procesului penal,

arătând expres motivele pentru care au înlăturat declarațiile ulterioare ale

inculpatului de nerecunoaștere a faptei, precum și motivele pentru care au

înlăturat apărările referitoare la pretinsa lipsă a inculpatului din București

și la pretinsa agresare a victimei de către alte persoane.

În condițiile existenței unei motivări, în fapt și în drept, deosebit

de amplă a sentinței de condamnare a inculpatului, Înalta Curte însușindu-și

toate argumentele expuse, și a neinvocării de către apărare a unor aspecte

concrete de contrarietate între situația de fapt reținută de instanțe, pe de o

parte, și una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situației de

fapt și vinovăției inculpatului, pe de altă parte, aspecte de contrarietate

care să poată fi supuse examinării, Înalta Curte apreciază că nu este necesară

reluarea argumentelor probatorii care au condus la stabilirea existenței

faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, făcând

trimitere la cele prezentate în paginile 2-10 ale sentinței.

2) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Condițiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite: Infracțiunea

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat [(omor calificat,

infracțiune prevăzută de

art. 174

alin. (l) - art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen.)] este sancționată cu o pedeapsă

de la 15 ani închisoare la 25 de ani închisoare, acestuia aplicându-i-se

pedeapsa de 15 ani închisoare.

Pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72

C. pen. Astfel, conform art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama:

- de dispozițiile Părții generale a Codului penal;

- de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;

- de gradul de pericol social al faptei săvârșite;

- de persoana infractorului;

- de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa aplicată inculpatului, de 15 ani închisoare, este egală cu minimul

special al textului incriminator al faptei.

Reducerea pedepsei sub minimul de 15 ani închisoare nu ar fost legal

posibilă decât prin reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe

atenuante.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare

nu este însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în

asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o

asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub

minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul

justei individualizări a pedepsei. Astfel:

-„conduita bună”, în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu poate fi

reținută în raport cu datele din cazier;

- „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din

prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului”,

în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la prezentarea inculpatului

aflat în stare de arest la organele judiciare de urmărire penală și de

judecată. Critica apărării cu privire la greșita nereținere a art. 74 lit. c)

C. pen. (sinceritatea inculpatului în cursul procesului penal) nu este

întemeiată.

Este adevărat că în primele declarații inculpatul a recunoscut

săvârșirea infracțiunii, însă este deopotrivă adevărat și că, ulterior, acesta

a revenit asupra recunoașterii faptei, invocând diverse apărări (pretinsa lipsă

din municipiul București la data faptei, pretinsa agresare a victimei de către

alte persoane, iar nu de către el), apărări care au fost infirmate de

probatoriul administrat.

Pe de altă parte, în demersul său de a explica recunoașterea faptei în

primele declarații și, respectiv, de a justifica revenirea asupra acestei

recunoașteri, inculpatul a susținut, nerezonabil, fie că ar fi fost constrâns

de către organele de poliție, fie că i s-ar fi oferit băuturi alcoolice și ar

fi fost în stare de ebrietate la momentul dării declarațiilor. Cele două

instanțe au constatat însă că aceste declarații de recunoaștere se coroborează

cu întregul probatoriu administrat de organele judiciare.

În aceste condiții, primele declarații de recunoaștere a faptei de

către inculpat, deși au un rol relativ important în ansamblul probator al

cauzei, nu au contribuit totuși, așa cum susține acesta, în mod hotărâtor la

aflarea adevărului, organele judiciare administrând numeroase probe pentru

deplina și corecta stabilire a situației de fapt.

Înalta Curte mai constată că toate datele personale ale inculpatului

(vârsta, situația socială, mențiunile din cazier), inclusiv recunoașterea

faptei în cursul urmăririi penale, au fost avute în vedere ca și criterii de

individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., criterii care au

justificat aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege (1

5 ani), iar nu orientată către maximul de 25 de ani închisoare.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul

385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului

se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi

obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.D.D. împotriva

deciziei penale nr. 119 din 14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al

arestării preventive de la 13 mai 2008 la 19 august 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.