ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3918/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3918/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 514 din 13 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București. secția a V-a civilă, s-a dispus după cum urmează:
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, astfel cum a fost precizată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12.151,01 RON (TVA inclus), din care suma de 10.741,18 RON (cu TVA inclus) remunerație datorată pentru fonograme radiodifuzate în perioada 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014 și suma de 1.409,83 RON (cu TVA inclus) remunerație datorată pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014, conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 10.108,48 RON penalități de întârziere datorate pentru fonograme și 926,01 RON penalități de întârziere pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual, conform raportului de expertiză.
A fost obligată pârâta să pună la dispoziția reclamantei lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014.
S-a respins cererea reclamantei de obligare la încheierea autorizații/licență neexclusivă, ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.600 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pin Decizia nr. 193 A din data de 21 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumelor de 8.950,98 RON reprezentând remunerație pentru radiodifuzarea fonogramelor în perioada 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014, 1.174,65 RON reprezentând remunerație pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014, precum și la plata penalităților de întârziere de 10.108,48 RON, respectiv 926,01 RON, calculate până la data de 31 octombrie 2016. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC A. SRL, criticând-o pentru următoarele motive:
Cu aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, susținută cu motivarea că la data de 22 iulie 2014 drepturile și obligațiile sale au fost cesionate către SC B. SA prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x, iar instanța de apel nu a pus-o din oficiu în discuție, deși aceasta este o excepție de ordine publică.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Penalitățile care depășesc debitul principal sunt nedatorate, iar instanțele și-au întemeiat soluțiile pe metodologii care nu au putere de lege și nu sunt izvor de drept civil, neavând niciun ternei legal și nici contractual, cu ignorarea dispozițiile art. 1 C. civ., conform căruia sunt izvoare de drept legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului.
Nu s-a probat că a desfășurat activități pe care le desfășoară o televiziune în mod normal, ci doar anunțuri de mică publicitate și video-text (anunțuri de vânzări, închirieri, înmormântări etc.), anunțuri care erau gratuite.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 247 alin. (1) C. proc. civ. prevede că excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar, pe de altă parte, recurenta pârâtă nici nu are interes în susținerea acestui motiv, în condițiile în care dispozițiile instanței se referă la o perioadă de timp anterioară datei de 22 iulie 2014, dată de la care aceasta susține că nu are calitate procesuală.
Cum în mod corect a reținut instanța de apel, obligația de plată stabilită în sarcina pârâtei recurente își are izvorul în Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (art. 123
1
, art. 130 alin. (1) lit. a), b) și h), iar în ceea ce privește modalitatea de calcul, în art. 131
2
alin. (8) din lege se prevede că metodologiile publicate și hotărârile arbitrale privind forma finală a metodologiilor sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat.
În ceea ce privește calitatea de utilizator, pârâta recurentă reclamă faptul că nu s-a probat că a desfășurat activități pe care le desfășoară o televiziune în mod normal, ci doar anunțuri de mică publicitate și video-text (anunțuri de vânzări, închirieri, înmormântări etc.), anunțuri care erau gratuite - fără a se critica și modul de calcul aplicat, din perspectiva dispozițiilor legale și normelor metodologice reținute a fi incidente în cauză.
Critica este nefondată în contextul în care instanța de apel a reținut refuzul acesteia de a comunica informații cu privire la activitățile din care obține venituri, condiții în care baza de calcul a remunerațiilor a fost stabilită pe baza documentelor contabile puse la dispoziție de pârâtă, respectiv balanțe analitice trimestriale și situații financiare, bază la care au fost aplicate procentele prevăzute de metodologii. Esențial în soluționarea cauzei a fost și faptul că, a reținut instanța, ponderea de utilizare a fost extrasă din structura serviciilor de programe anexă la licențele audiovizuale, în condițiile în care nu au fost puse la dispoziția expertului înscrisuri care să probeze o altă pondere a utilizării fonogramelor radiodifuzate de pârâtă, precum și cele privind veniturile realizate din activitatea de radiodifuzarea fonogramelor, pârâta fiind singura deținătoare a acestor acte.
Critica referitoare la penalități a fost formulată omisso medio, motiv pentru care nu va fi primită de prezenta instanță, cu aplicarea art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ.. Prin cererea de apel s-a susținut că obligația de plată a penalităților a fost impusă fără temei contractual sau legal, în lipsa unei clauze penale însușită de părți, acestea fiind calculate conform metodologiilor, metodologii care nu au putere de lege și nici nu au fost însușite de către părți.
În considerarea acestor argumente, care susțin caracterul nefondat al criticilor formulate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 496 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 193 A din data de 21 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă SC A. SRL la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - CL