ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 378/2019

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

A admis apelul declarat de către pârâta S.C. D. S.A. împotriva aceleiași sentințe și, pe cale de consecință, a schimbat în parte sentința în sensul că a diminuat cuantumul daunelor morale și a obligă pârâta la plata sumelor de 100.000 euro - către reclamantul B.; 100.000 euro - către reclamanta C. și 50.000 euro, către reclamantul A., cu titlu de daune morale în echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la data de 27.05.2013, în jurul orei 17:30, E. a condus autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, pe DN2, din direcția București - Urziceni, în afara localității Movilița, județul Ialomița, iar la km 38+678 m, pe fondul efectuării unei depășiri neregulamentare, a pătruns pe contrasens, intrând în impact cu autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, condus de A., care se deplasa pe DN2, din direcția Urziceni - București, astfel că în urma acestui impact, cel din urmă a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns în derapaj pe contrasens, fiind lovit în partea laterală dreapta, de un alt autoturism, care se deplasa regulamentar pe DN2, din direcția București - Urziceni.

În urma accidentului rutier a rezultat, printre altele, vătămarea corporală a numitei F., care, în cursul aceleiași zile, a decedat. Din raportul medico-legal de necropsie efectuat în cadrul dosarului penal a rezultat că moartea numitei F. a fost violentă, leziunile traumatice datând din 27.05.2013 și având legătură directă cu accidentul rutier din aceeași dată.

În urma evenimentului rutier mai sus descris a fost înregistrat Dosarul penal nr. x/2013, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, în care a fost emisă Ordonanța de clasare din data de 08.06.2016, reținându-se că, în mod indubitabil acțiunea numitului E. reprezintă cauza de producere a accidentului de circulație întrucât acesta nu a respectat prevederile art. 41 alin. (1) și 45 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv nu a condus cât mai aproape de marginea părții carosabile și nu s-a asigurat la momentul angajării în manevra de depășire.

În ceea ce-l privește pe numitul E. a intervenit cazul de împiedicare de exercitare a acțiunii penale, fiind constat decesul suspectului.

Curtea de apel a avut în vedere art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, precum și art. 49 pct. 2 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA (aplicabil față de data emiterii poliței de asigurare), daunele morale în caz de vătămare corporală se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Totodată, a făcut referire și la Decizia nr. 152/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată nu este obligată a arăta motivele pentru care nu s-a raportat la jurisprudență, instanța fiind suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii, iar, pe de altă parte, obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Curtea a apreciat că daunele morale acordate de către instanța de fond, în sumă de câte 700.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți sunt într-un cuantum exagerat, îndepărtându-se de principiul unei juste reparații a prejudiciului suferit, fiind de natură a conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, întrucât daunele morale au în special un caracter compensatoriu și nu reparatoriu.

Curtea a arătat și că nicio sumă de bani nu va complini absența victimei și a afecțiunii acesteia, atât în ceea ce-i privește pe părinții acesteia, cât și pe soțul său, daunele morale, astfel cum s-a reținut mai sus, având rolul de a compensa într-o oarecare măsură pierderea suferită, iar nu de a repara prejudiciul suferit de către rude, respectiv de către soț.

Curtea a reținut și că, în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de Fondul de protecție a victimelor străzii s-a concluzionat în sensul că despăgubirea medie calculată după relația persoanei prejudiciate cu persoana decedată, la nivelul curților de apel, pentru părintele (ascendent de gradul I - mama/tata) ca urmare a decesului fiului/fiicei sale - este în sumă de 75.097 RON, iar pentru decesul soțului/soției - suma de 52.510 RON.

În consecință, Curtea a apreciat că suma de 50.000 euro ce va fi acordată soțului, respectiv 100.000 euro pentru fiecare dintre părinți este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de către aceștia, fiind respectate în același timp principiul echității și proporționalității, în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată, precum și condițiile social-economice din România.

Referitor la capătul de cerere prin care apelanții reclamanți solicită acordarea dobânzii legale și a penalităților de întârziere aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, Curtea a menținut considerentele instanței de fond, având în vedere următoarele prevederile art. 37 alin. (1) - (4) din Norma ASF nr. 24 din 2014, față de care a apreciat că reclamanții nu pot pretinde obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei reprezentate de despăgubirile solicitate și acordate prin prezenta hotărâre judecătorească întrucât acest drept se naște doar din momentul în care asigurătorul refuză plata despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, și anume în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia din urmă.

În motivare, instanța a arătat că petenta apelantă pârâtă a solicitat obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel, în sumă de 46.587,6 RON.

Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, urmare a faptei ilicite săvârșită de către asiguratul RCA al pârâtei, solicitând obligarea societății de asigurare la plata daunelor morale ce li se cuvin pentru prejudiciile cauzate de către asigurat prin săvârșirea faptei ilicite, respectiv pentru decesul fiicei și soției.

Prin urmare, părțile care au suferit un prejudiciu în urma săvârșirii faptei ilicite nu solicită despăgubiri de la societatea de asigurare în baza unui raport juridic obligațional direct cu aceasta ci, în virtutea dispozițiilor legale, care prevăd obligativitatea societăților de asigurare de a acorda despăgubiri (morale și materiale) victimelor accidentelor rutiere, directe ori colaterale, ca urmare a săvârșirii de către asigurații RCA ai acestor societăți a unei fapte ilicite prevăzute de lege.

Astfel, părțile prejudiciate, urmare a accidentelor rutiere săvârșite de către asigurații RCA, nu reclamă neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a vreunui obligații de către societatea de asigurare ci, solicită acordarea unui drept cuvenit potrivit dispozițiilor legale, respectiv a unei compensații bănești pentru prejudiciul cauzat de către asiguratul RCA prin fapta ilicită săvârșită.

În cauza pendinte, dreptul reclamanților la despăgubiri a fost afirmat atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel prin decizia pronunțată în apel. Împrejurarea că instanța de apel a cenzurat cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților de către instanța de fond - prin raportare la situația de fapt dedusă judecății și nu l-a reținerea vreunei culpe în sarcina reclamanților - nu înseamnă că instanța de control judiciar a infirmat dreptul reclamanților la despăgubiri ci, dimpotrivă, a afirmat dreptul acestora, procedând doar la diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de fond, pentru considerentele expuse prin Decizia civilă nr. 168/29.01.2018, care, așa cum arătam, nu include și culpa reclamanților la producerea prejudiciului sau a faptei cauzatoare de prejudiciu.

Prin urmare, chiar și în situația în care instanța ar fi apreciat că reclamanților li se cuvin, pentru suferințele pricinuite prin săvârșirea faptei ilicite de către asiguratul RCA, o sumă de 1 euro, ar fi fost tot o afirmare a dreptului la despăgubire al acestora iar nu o infirmare a acestui drept.

În consecință, Curtea a constatat că, în cauză, apelanții reclamanți nu au căzut în pretenții, în sensul reglementat de art. 453 C. proc. civ. ci, le-a fost confirmat dreptul la despăgubire constatat de către instanța de fond, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

2.1. Motive

Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind întemeiată pe motive contradictorii și străine de natura cauzei, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, deși se susține că practica judiciară nu este izvor de drept, curtea de apel face referire la unele hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare și a ținut cont de hotărârile respective.

Deși a reținut dispozițiile art. 37 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2014, instanța a respins apelul cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirii către reclamanți constând în dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune.

Curtea de apel nu a avut în vedere actele aflate la dosarul cauzei din care rezultă că reclamanții au formulat o cerere de despăgubiri către asigurător, fără ca până la acest moment să se răspundă conform dispozițiilor legale din Norma menționată.

Deși se face referire la suferința incomensurabilă a reclamanților, în mod inexplicabil și contradictoriu Curtea a considerat că sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral sunt exagerate și conduc la o îmbogățire fără justă cauză, iar în privința soțului victimei nu au mai fost expuse motivele pentru care instanța a ajuns la concluzia că suma de 50.000 euro este suficientă pentru acoperirea suferinței. De asemenea, nu rezultă din hotărâre motivele pentru care sumele acordate de prima instanță ar duce la îmbogățirea fără justă cauză.

Deși în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011 sau C. civ., instanța de apel și-a întemeiat hotărârea numai pe dispozițiile prevăzute în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de Fondul de protecție a victimelor străzii.

Cât privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 1345 C. civ., deși s-a referit la îmbogățirea fără justă cauză.

Instanța de apel trebuia să aibă în vedere, în concret, situația de fapt și de drept în care reclamanții au suferit prejudiciul, precum și probele administrate în cauză. Au apreciat și că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, întrucât au formulat cereri de constituire de părți civile în cauză.

Reclamanții au suferit un prejudiciu material ocazionat de înhumarea victimei, organizarea unor comemorări ulterioare, distrugerea autoturismului.

Au criticat și cuantumul daunelor morale acordate, în raport de suferințele îndurate de reclamanți, persoana decedată fiind singurul copil al acestora. Pe de altă parte, F. se pregătea să urmeze o carieră în magistratură și să aibă copii.

Instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 37 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2014, considerând că dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune nu constituie despăgubiri.

În raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., pârâta a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că este netemeinică, raportat la textele de lege și la jurisprudența în materia daunelor morale.

A indicat practică judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauze similare, prin care au fost acordate daune morale în sumă mai redusă, precum și cele reținute prin Decizia nr. 12/2016 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

S-a arătat că hotărârea pronunțată încalcă art. 6 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind nesocotit principiul echității în materia daunelor morale, astfel încât fiecare persoană să primească o satisfacție echitabilă, iar pe de altă parte despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii accidentului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Prin acest recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 453 C. proc. civ. Reclamanții au pierdut procesul în apel, prin micșorarea cuantumului daunelor morale, deci au căzut în pretenții.

2.2. Analiza recursurilor

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că, prin memoriul său de recurs, pârâta S.C. D. S.A. a susținut că hotărârea recurată nu este motivată. În realitate, indicarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. s-a făcut formal, întrucât pârâta nu aduce niciun fel de argumente în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază. drept urmare, Înalta Curte va reține ca nefondat acest motiv de recurs.

Criticile formulate de ambele părți împotriva Deciziei nr. 168/2018 sunt concentrate pe cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților.

Legat de acest aspect, Înalta Curte a reținut că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată, Înalta Curte reținând că, în speță, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanța de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, și care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanțelor.

Astfel, Curtea de apel a apreciat că decesul lui F., urmare a accidentului rutier produs la data de 27 mai 2013, a fost de natură să afecteze grav și ireversibil atât cursul vieții părinților săi, fiind unicul copil al acestora, cât și pe cea a soțului său. În egală măsură, raportându-se la consecințele suportate de reclamanți, instanța a arătat că nicio sumă de bani nu va complini absența victimei și a afecțiunii acesteia, atât în ceea ce-i privește pe părinții acesteia, cât și pe soțul său, însă la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere principiul echității și al proporționalității. Înalta Curte constată că instanța de apel a fost preocupată ca despăgubirile morale acordate să atenueze efectele pierderii unei persoane atât de dragi și acordarea posibilității de refacere, în limite rezonabile, a unui mediu familial care să permită continuarea vieții reclamanților.

În acest context, nu poate fi primită critica în sensul că instanța de apel s-a referit numai "generic" la instituția îmbogățirii fără justă cauză, fără să indice care ar fi fost paguba produsă societății de asigurări, pentru că instanța a arătat că daunele morale au în special un caracter compensatoriu și nu reparatoriu, iar acordarea lor trebuie să se facă în asemenea limite care să asigure, pe cât posibil, un just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată.

De asemenea, nu este întemeiată critica în sensul că instanța nu a mai expus motivele pentru care suma de 50.000 euro ar fi suficientă pentru acoperirea suferinței încercate de soțul victimei. Este corect faptul că, în procesul de cuantificare a daunelor morale, instanțele nu se pot întemeia pe criteriile oferite de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de Fondul de protecție a victimelor străzii. Acest Ghid, care conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, iar aceste date statistice nu pot fi asimilate legislației și jurisprudenței românești. Ghidul nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe.

Însă, critica recurenților în sensul că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere Ordinul nr. 14/2011, iar nu Ghidul menționat pentru stabilirea cuantumului daunelor morale - a cărui invocare trebuie considerată că are doar valoarea un argument suplimentar, invocat pentru a întări justețea soluției pronunțate -, nu poate fi primită, câtă vreme instanța a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale, respectând prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din acest ordin, în sensul că, în caz de deces, daunele morale sunt stabilite în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Or, instanța și-a întemeiat soluția exact pe cele statuate în legislația și jurisprudența din România.

Reperul, la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, este cel al jurisprudenței constante și unitare, iar nu al jurisprudenței care consacră soluții ce rămân cazuri izolate sau particulare, ce se raportează la situații de fapt deosebite.

Se reține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, respectiv rudele persoanelor decedate, precum și la consecințele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.

Se constată că, prezumând corect existența unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existență în părinți și victimă, respectiv legătura de afecțiune dintre soț și victimă, instanța de apel a cuantificat despăgubirile ținând cont, în ceea ce-i privește pe părinții victimei, de șocul emoțional determinat de dispariția neașteptată a copilului lor, iar referitor la soțul victimei, de speranța de viață fericită alături de aceasta. În analiza concretă a fiecărei daune morale s-a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie sau de afecțiune, intensitatea fiecărei suferințe, raportate la legăturile personale, vârsta și consecințele pe plan emoțional și social.

Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost avute în vedere de instanța de apel, atât din perspectiva importanței lor, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile reclamanților nu întrunesc cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceleași argumente, nici criticile pârâtei nu sunt întemeiate, cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de apel înscriindu-se în linia jurisprudenței naționale, reperul la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) sus-menționat.

În fine, criticile legate de faptul că instanța nu a avut în vedere actele din dosarul cauzei din care rezultă că reclamanții au formulat cerere de despăgubiri către asiguratorul RCA, precum și toate considerațiile teoretice legate de art. 1349 C. civ., art. 2223 C. civ., Ordinul nr. 14/2011, Legea nr. 136/1995 nu constituie critici de legalitate de natură să fie supuse cenzurii în recurs.

Față de cele ce preced, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursurile împotriva Deciziei nr. 168/2018 urmează a fi respinse ca nefondate.

În condițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, nu se datorează taxă judiciară de timbru în cazul despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din cauze penale.

Prin urmare, partea căreia i s-a cerut să achite o taxă de timbru nedatorată avea posibilitatea să facă cerere de reexaminare, în condițiile procedurale prevăzute în art. 39 din același act normativ. Neacționând în acest mod, va trebui să suporte, din culpa sa, taxa nedatorată.

Așadar, într-o asemenea situație nu se poate spune că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 453 C. proc. civ., chiar dacă, prin reducerea cuantumului daunelor morale acordate, reclamanții au căzut în pretenții față de suma solicitată prin cererea introductivă de instanță, și acordată de prima instanță de fond.

În consecință, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 168 din data de 29 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 677 din 26 martie 2018 pronunțată de aceeași instanță, în completarea Deciziei nr. 168/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN